4,860 cititori

Unde mănânci bine în Napoli

Sunt rupt de ce se întămplă în spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu stau pe net și nu intru pe Facebook decât din când în când și nu mai mult de câteva minute. Așa că habar nu am dacă s-a întâmplat ceva notabil în țară și, sincer să fiu, nici nu prea mă intersează. Comentariile voastre le văd, dar nu apuc să vă răspund, c-ar însemna să stau doar cu ochii în telefon. Pe scurt, vreau să mă bucur de vacanța asta după un an al naibii de greu. Prin urmare, o să cam citiți chestii de pe aici sau, pentru alte subiecte, o să așteptați să mă întorc. 🙂

Continuarea

5,348 cititori

De ce ți-e frică nu scapi

Radarul uman, cunoscut si sub numele de cea mai mișto femeie din lume, este un pic mai, cum să zic eu ca să mă-nțelegeți, este un pic mai discretă așea. În sensul că nu prea suportă să mă vadă povestind pe Facebook, sau pe blog, chestii care au legătură cu viața personală. A ei, nu a mea, desigur.

Nu vreți să știți ce-mi aud urechile de fiecare dată când mă mai mănâncă pe mine undeva să postez chestii care au legătură cu distinsa dumneaei persoană sau, mai rău, de fiecare dată când folosesc sintagmele „cea mai mișto femeie din lume” și „radarul uman”. Chiar nu vreți să știți.

Nfine, v-am povestit toate astea doar ca sa înțelegeți contextul și cam la ce riscuri mă voi expune scriind cele ce vor urma. Stați că vă zic acuș.  Continuarea

8,791 cititori

‘Te-n dinți, viață!

Ies de la metrou și mă scurg încet spre casă. Undeva mai în fața mea, un bătrân plimbă un câine care pare la fel de bătrân ca el. Câinele se oprește, se opintește de două ori de spate și face un caca scurt în mijlocul trotuarului.

Bătrânul se oprește și el, pune jos sacoșa de rafie din mâna stângă, scoate o revistă veche, foarte veche, o revistă cum mai găseam eu la mama, la Vâlcea, prin debara când eram copil, și începe, la propriu, să șteargă rahatul câinelui de pe jos. Câinele asistă impasibil, probabil îl mai văzuse făcând asta de atâtea ori.

Continuarea

4,254 cititori

Ați ales perfect

Acum vreo două săptămâni vă rugam să mă ajutați să aleg între cele două provocări pe care le faci #odatainviata. Și m-ați ajutat. După cum mergeau lucrurile, eram convins c-o să văd și eu cum e să mergi la birou cu elicopterul. Dar, la final, când am numărat voturile, am constatat c-o să mă cam dau cu mașina de raliu. Chestie care la momentul ăla m-a cam ofticat. Până am ajuns pe circuit și-am uitat pe loc de orice elicopter de pe lumea asta. Continuarea

7,636 cititori

Încă n-au terminat

– Trebuie să veniți la secție să dați declarație.

E anul 2008. Pe fie-mea a lovit-o o mașină pe trecerea de pietoni. A „scăpat” cu o fractură dublă de gleznă. E la spital, e sub control, a trecut panica inițială în care-ți vine să omori pe toată lumea, suntem la faza în care organele trebuie să-și respecte obligațiile birocratice.

Mă duc la secție să dau declarație. Întreb ofițerul de serviciu unde trebuie să ajung. Îmi arată plictisit cu un deget să urc pe scări și-mi spune numărul biroului. Urc. Țac-țac-țac se aude un zgomot metalic încă de cum pun piciorul pe prima treaptă. Mai urc un etaj. Țac-țac-țac se aude în continuare, din ce în ce mai tare.

Continuarea

10,739 cititori

Mi-am luat asistentă

Joia trecută, spre seară, după o dezbatere scurtă și intensă, s-a votat în unanimitate că mergem să mâncăm sushi. Știți, radarul uman (aka cea mai mișto femeie din lume) poate să mănânce sushi la orice oră din zi și din noapte, inclusiv trezită din somn la ora trei și patrușcinci de minute dimineața, dar asta este o altă discuție.

Plecăm spre sushi. Pe drum, extrem de binevoitoare scoate telefonul să facă rezervare. Chestie salutară, de altfel, pentru că atunci când îi e foame nu prea se poate sta de vorbă cu dumneaei și doamne ferește să nu găsim mese libere, că începea jihadul. Continuarea

6,505 cititori

Cât să mai rabde, cât?

Cum cobori la stația de metrou Tineretului, pe partea stângă, e un chioșc. Ei, la chioșcul ăsta mă mai opresc eu, de când și-au băgat POS, să-mi iau țigări când plec spre muncă și-mi aduc aminte cu groază ce cozi sunt la mega dimineața. Ieri am făcut la fel.

Cer un pachet de țigări, tanti mi-l pune pe tejghea, dar dacă tot m-am oprit, hai să iau și-un pepsi și niște gumă.

Mno, fix în momentul în care puneam mâna pe pachetul cu gumă, de nicăieri apare o doamnă care scoate patru monezi de 50 de bani, le pune pe pachetul meu de țigări și comandă imperial:

– O cafea! Continuarea

11,368 cititori

Dumnezeu ne-a trădat

Acum vreo câţiva ani, într-o dupa-amiaza de duminică în care-mi venea să ma urc pe pereţi de plictiseală, am auzit soneria. Am deschis. În faţa uşii erau două femei, una tânără si alta mai în vârstă, ambele urâțele spre urâte.

– Aveți două minute să vorbim despre Domnul-Dumnezeul nostru? Continuarea

7,999 cititori

Să te ferească ăl de sus să ai nevoie de meseriași

Eu merg pe principul „unde nu mă pricep, nu-mi bag nasul, îi las pe ăia care chiar știu ce fac”. Să ne înțelegem, nu sunt vreun hipster boem care nu știe să schimbe un bec. Nu mă sperie să schimb o priză sau să repar chestii, dar, când am impresia că mă depășește ceva, chem pe cineva care se pricepe.

Ei, săptămâna trecută aveam nevoie să instalez un suport tv din ăla de perete. Alternativele erau două mari și late: să împrumut o bormașină și să fac eu treaba sau să găsesc pe cineva care cu asta se ocupă. Continuarea

5,613 cititori

M-ai făcut de râs! Ce-o sa zică lumea?

La maică-mea îmi dădeam seama, până să deschidă ușa, dacă e nervoasă sau nu. Îi auzeam mersul pe scara blocului și știam, după cum calcă, dacă aflase deja că iar am făcut vreo tâmpenie. După care intra în casă și urma strigătul de luptă pe care-l așteptam cu inima cât un purice:

– Mihai, ia vino un pic aici.

Da, da, n-avea nici măcar răbdare să se descalțe. Continuarea