2,356 cititori

Una storia italiana

Toamna 2008. Steaua urmeaza sa joace la Firenze, contra echipei Viola. Brusc mi-aduc aminte ca parintii prietenului I. sunt stabiliti la Bologna. Pai e o aruncatura de bat intre cele doua orase. Asa ca-i propun o excursie pe taramurile macaronarilor, avand ca scop principal meciul. Se accepta. Yes, o sa-l vad pe Mutu infruntand Steluta mea.

Excursia a pornit cu “dreptul” de la bun inceput. La modul ca n-am inteles niciodata de ce ne cumparasem bilete la wizz si pe pista ne astepta mandru un ditamai avionul, pe care scria mare „poste italiane”. Astia cred ca suntem colete sau care-i treaba? Am ras doar pana ne-au zis sa urcam la bord. A fost prima si ultima oara in viata mea cand am intrat intr-un avion, prin spate, pe sub coada, exact cum vedeti mai jos. Ne uitam unul la celalat si ne intrebam ce-i cu astia? Unde, si mai ales cu ce, ne duc? Deja aveam impresia ca, pitit pe undeva, rade de noi Aurel Vlaicu. Continuarea

1,519 cititori

Cu de toate, more or less

Am mancat pentru prima oara un sandvis de la Subway, in Londra. Mi-a placut de m-am scapat pe mine (doar un pic asa). Dar pentru ca eu sunt rau de foame, ca sa ma conving ca nu l-am apreciat doar pentru ca aveam burta lipita de sira spinarii, am repetat experienta in seara urmatoare. Aceeasi senzatie, placut mult la baiat. Ah, sa nu uit, trebuie sa fac o paranteza. Eram acolo la coada, cand unul dintre englezoii din spatele meu, rupt de beat (sambata seara sintagma „englez beat” devine pleonsam) a hotarat ca din acel moment el devine angajat Subway si trebuie sa treaca in spatele tejghelei. A plecat de la rand, a trecut in partea cealalta, langa proaspetii „colegi”, i-a luat unuia din mana comanda pe care ala tocmai o executa si a intrebat foarte natural clientul: „cu ce sa fie”? Iar customerul, mai mult decat inspirat si dezinhibat, a intrat in joc si a zis: „ceapa si rosii”. Eu de-acum ma uitam pe unde sa ma adapostesc cand incepe bataia. Continuarea

1,297 cititori

Farse

Ca tot a fost de curand ziua aia in care toata lumea o ia razna cu pacalelile, mi-am adus aminte cateva din farsele pe care le-a prestat subsemnatul de-a lungul timpului.

Acum vreo cativa ani, foloseam intern in firma, un comunicator. Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc cum se numea, dar cert este ca avea o mare buba. Pe care o descoperisem eu, bineinteles. Default, te conectai cu credentialele de acces, dar cu un singur click dreapta, puteai sa-ti schimbi numele oricum voiai tu. Daca iti doreai sa te numesti Ruud Gullit, asa ti-l faceai. Bine, era relativ simplu de verificat ca mesajul nu vine de la Ruud, dar pentru asta trebuia sa mai dai vreo doua click-uri, ca sa ajungi la adresa de mail a expeditorului. Si probabil ca primind un mesaj de la olandez, ti-ai fi dat seama ca ceva e in neregula si te apucai sa verifici. Dar cand iti scrie pe comunicator Seful al Mare, nu mai ai timp de cercetari, ci executi.

Si ce prilej mai bun, decat ziua de 1 Aprilie, puteai gasi ca sa te amuzi folosindu-te Continuarea

28,912 cititori

Am scapat de permisul auto expirat!

Incepuse „bine” actiunea de preschimbare a permisului meu auto. La modul ca-mi facusem programare la „Victor Babes” pentru fisa medicala. Am sunat cu doua zile inainte ca sa fie treaba buna. Si cand eram eu mai linistit, in ziua dinaintea programarii, ma suna o fatuca de la receptie pentru confirmare:

-Buna ziua, domnu’ Vasilescu! Va asteptam maine la 9.45, cu trimiterea pentru analize.

Auzind-o eu ciripind  aceste vorbe frumos mestesugite, ceva mi-a sunat prost. Mai precis ora (eu programasem pentru 9.00, nu stiu de unde aparusera inca patruscinci de minute) si „trimiterea”. Despre care nu pomenise nimeni, nimic, cand am sunat. Asa ca am zis sa ma lamuresc.

-Doamna, zic, nu stiu despre ce trimitere vorbiti. Eu sunt programat la ora 9.00, cu analizele pentru fisa medicala auto.

-Cum, nu sunteti la 9.45 pentru encefalograma? (Ba esti nebun? Ce stiu astia si de unde???)

-Din pacate, nu! Continuarea

2,273 cititori

Cum am invatat sa “patinez”

Hai ca tot mi-am dat cu parerea despre trebusoara asta. Mi-am adus aminte cam cum reuseam sa subzit eroic in anii studentiei. Am stat aproape trei ani in Grozavesti, in caminul E. Care apartinea de medicina saracul, dar cu niste spaga si ochi frumosi facuti administratorei, reuseam sa luam camera acolo an de an. Am tinut sa specific ca era vorba despre acest camin, pentru ca el era de notorietate la un moment dat, in Bucuresti. Va explic imediat de ce. In anii aceia nu era permis schimbul valutar la liber. Exista o limita impusa de 500 de dolari (pe an, parca). Adica atata valuta aveai voie sa cumperi, tu cetatean al Romaniei. Te duceai cu pasaportul, iti luai cei 500 de coco, aia-ti faceau un semn pe document si gata. Pana la anu’ nu mai aveai voie. Si numai cu pasaportul puteai sa-ti cumperi. Daca te duceai cu buletinul, te alergau aia ca pe hoti. Continuarea

2,396 cititori

Dabuleni my ass

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand plec spre piata sa-mi cumpar pepene, apai chiar vreau sa-mi iau unul sa-mi bucure papilele gustative si sufletul. Si nici nu ma cac pe mine, daca pentru alte fructe si legume imi mai place sa ma targuiesc, pentru pepene nu o fac. O singura cerinta am: sa-i facem „dop” si daca nu-mi place, imi dai mataluta frumusel altul. In rest, poti sa mi-l alegi pe cel mai mare din gramada, il iau ca mancam doua zile din el, doar dulce sa fie. Ah, si ce ma enerveaza vanzatorii care incearca pepenele facand un triunghi din ala imens, de lasi pana acasa o dara lunga de zeama, zici ca esti Hansel si Gretel. Continuarea

1,649 cititori

Taurine divine

Va spune ceva Tehnologia Cresterii Animalelor (TCA)? Banuiesc ca nu, ca oricarui om normal. Ei bine, eu am avut-o ca materie de curs, prin anul trei de facultate, asa cum va mai povesteam. Mor de ciuda ca nu mai tin minte cum il chema pe profesor. As zice Stanescu, dar nu pot sa bag mana in foc. Imi placea tipul asta mult de tot. Era trecut prin viata si avea niste povesti de-ai fi stat numai sa-l asculti. Cand le incepea p-alea cu Marga Barbu, eu as fi vrut sa nu se mai opreasca. Prin urmare era singurul curs pentru care imi mai deplasam mirificul corp pana la facultate. Era pus extrem de prost, Vinerea de la ora 14.00 (asta e zi de mers la scoala???). Dar eu ma duceam cu drag. Doar pentru povestile profului.

Toate bune si frumoase, pana a venit sesiunea. Continuarea

4,642 cititori

Ruleta vieții și stolul de păsărele

Mă urc într-un taxi. Șoferul un tip uscățiv, tuns zero, slab mort, sub 45 de ani. Pornim.

-Cum merge? Așa sunt eu, nu prea pot să tac.

-Merge pe dracu’, răspunde scurt.

Acu’ nu că ar fi ceva nou. N-ai să vezi taximetrist pe care îl întrebi cum merge să zică “bine de tot, m-am umplut de cașcaval azi”. Mereu se vor da cu curu’ de pămant că merge prost. Ori au replica asta în fișa postului, ori le e frică să nu rămână fără bacșis. Mai degrabă a doua variantă. Dar omu’ meu avea ceva în privire de m-a făcut să-l cred.

-Păi?

-Stau de douășpatru de ore la volan. Și n-am făcut mai nimic.

Inițial am dat din cap a compasiune, dar mă gândeam la ale mele. După aia mi-a sunat ceva aiurea. Cum adică “douășpatru de ore”?!

-Ești de ieri la volan? De ce mama dracului?

-Trebuie să fac banii pe care i-am pierdul la ruletă. Îmi venise schimbul, dar l-am trimis acasă. Mai stau până-i strâng.

-Cazinou? Întreb.

-Căcat. Niciun cazinou. Joc la una din aia electronică, la Liberty. Am boală pe ea, fute-m-aș pe morții ei (mă scuzați, dar această a fost exprimarea în original). Eu am boală pe ea și ea are pe mine. Vrea să mă facă.

Mă mai uit o dată la el. Părea cât de cât normal. Se vedea că e nedormit, dar în rest ai fi zis că e om.

-Cum să te facă, dom’le, ruleta?

-Uite-așa bine. Avem o relație specială. Nu joc decât la ea. Când vrea îmi dă, când nu, își bate joc de mine, căca-m-aș pe ea. Mi-a tras-o de crăciun bine de tot și de atunci tot dau în ea sa ies pe plus. Nu vrea și nu vrea, dă-o-n gâtu’ mă-sii.

-Schimb-o! Joacă și tu la alta!

Se uită ăla la mine că la un omuleț mic și verde, cu antene în loc de ochi, aterizat din greșeala pe parbrizul mașinii lui.

-Cum să joc la alta? Să creadă nenorocita că m-a făcut?! Aproape zbiară la mine, cu ochii holbați de patimă.

-Atunci, lasă-te! Plătești ce mai ai datorii și faci naiba altceva cu banii.

Eu eram pus pe sfaturi din alea bune, de viață tihnită. Cred că nu aveam toți boii acasă. Atât i-a trebuit să audă.

-Cum să mă las? Nu pot să mă las nici dacă-aș vrea asta. Sunt bolnav după ruletă, joc de la paișpe ani. Nici nu apăruseră în România, când am început eu să joc. Am citit cărți despre ele, pe unele le-am desfăcut în bucăți. Ai văzut vreodată cum arată o ruletă desfăcută?

Am dat să răspund, dar întrebarea era pur retorică, nici nu a băgat în seamă tentativa mea nereușită de a deschide gura.

-Îți spun eu cum arată! Are niște furtunașe care suflă aer în dreptul fiecărui număr și dacă nu pică bila unde vor ei, fâsss bagă aer și o suflă de acolo. Știi cine a fost inventatorul ruletei? Jack Ruletă (jur că așa mi-a spus, nu înfloresc o virgulă). I-am citit cărțile, știu tot ce mișcă.

Pus la pământ de atâta informație neverosimilă (aia cu Jack Ruletă îmi tăiase respirația), reușesc să îngaim:

-Cu atât mai mult, dacă știi toate astea, de ce nu o lași naibii?

-CĂ NU VREAU! TOT O FAC EU PE NENOROCITA AIA!

Spre marele meu regret ajunsesem la capătul cursei. Dialogul era fascinant și halucinant. Îmi venea să-l scot la o bere, să mai aflu cum sta treaba. Da’ omul avea de recuperat banii, nu era timp de distracție. Zice sec:

-N-am să-ți dau rest.

Nu-i băi, nici măcar nu verificase dacă are sau nu. L-am crezut pe cuvânt, că de-acum eram apropiați. Știam deja atât de multe despre el, nu?

-Lasă-l naibii de rest. Pune-i lângă ceilalți și dă-i în cap nenorocitei!

I s-au luminat ochii. L-am mai auzit zbierând când închideam portiera:

-O să vezi, tot o fac eu pe curva aia!

Ce să mai zic? Te uiți în jur și ai impresia că oamenii sunt normali, dar de fapt fiecare are câte un stol impresionant de păsărele în tărtăcuță. Nici nu știi de unde sare iepurele. Exact ca la ruletă.

P.S. M-a dezamăgit cu Jack Ruletă al lui. Nu știam cine a inventat jucăria asta, dar m-a făcut curios și am căutat. Nțțț, mi-a scăzut brusc respectul pentru el. Ăștia zic că a inventat-o Blaise Pascal. Ce naiba, eu chiar am crezut că era pasionat și când colo, ditamai impostorul.

De-aia, bă, nu-ți dă. Te-a simțit că ești diletant și o desconsideri. Auzi la el, Jack Ruletă.

mihai_vasilescu_cazinou

sursa foto

 

1,198 cititori

Bulgarian Police

Tot auzisem de restaurantul si ferma de scoici de la Dalboka. Si-mi era ciuda ca iar ne-au facut bulgaroii. Noi nu suntem in stare sa avem asa ceva. Si ma roade in piept o invidie cand e vorba de „cefe late”, ca imi vine sa mor. Nu-i suport in fata noastra in niciun domeniu. Pai daca nici p-astia nu-i intrecem, atunci pe cine? Cred ca de la fotbal mi se trage. Mor cand pierdem in fata bulgarilor si a francezilor. In rest, mai gasesc puterea sa ma calmez, dar cu astea doua natii, nu stiu de ce, urasc sa luam bataie.

Pentru ca tot dadusem o fuga la plaja, la mare, m-am gandit sa iau fetele si sa le duc la Dalboka. Ca prea numai de bine citisem pe subiectul asta. Asa ca, dupa ce ne-am perpelit la soare, in loc sa plecam spre Bucuresti, hai sa dam o fuga sa halim scoici proaspete. Io mai aveam un gand secret. As fi vrut sa mananc sturion. Nu imi aduceam aminte sa fi bagat asa ceva sub nas si am zis sa profit de ocazie. Continuarea

1,317 cititori

Un petit incident

Hai ca tot v-am povestit ieri de „a batrana”. Stiam eu ca am uitat ceva si va zic azi.

Plecasem cu intarziere spre aeroport. Nu mai tin minte exact de ce, dar am o banuiala ca vara-mea mai avea cate ceva urgent de rezolvat. Drept urmare i-am tras o punga pe cap cuceritoarei, ca naiba stie ce mai agata pe drum si nu mai prindeam avionul. Odata ajunsi pe terminal, i-am scos-o ca sa vada pe unde merge si sa se miste repede. La check-in, cozi frate ca la balamuc. Trei ghisee deschise, toate la cursa noastra, si fiecare cu o gramada de oameni in fata. Ziceai ca un sfert din locuitorii Parisului sunt in fuga mare spre orasul lui Bucur. Ca sa mearga mai repede treaba, ne-am raspandit.

Vara-mea a scapat cel mai repede. Apoi chibita si dadea sfaturi. Eu am nimerit la o cretina care m-a pus sa scot tot dintr-un troller. Cica era prea greu. M-a facut de am pus pe mine un sfert din haine, ca sa fie troller-ul mai usor. Asa a fost bine. Les miserables, ce sa zic. Continuarea

2,399 cititori

“A batrana”

Intr-una din peregrinarile mele prin Paris am plecat (pe langa familionul din dotare) si cu o colega de serviciu. Tipa (Angela pe numele ei), aproape de varsta pensionarii, e brici. Genul ala caruia nu-i place sa stea locului. Activa, mereu gaseste cate ceva de facut. Imi mai place la ea ca nu se formalizeaza, e sloboda la gura mai ceva ca un puber scapat de sub supravegherea parintilor. E moarta dupa calatorii, daca se poate cat mai departe de Romania.

Un singur neajuns o incurca: e singura. Sa nu va imaginati ca e vaduva sau a patit vreun necaz. Nici pomeneala, i-a facut vant lu’ ex-sotul cu ceva vreme in urma si de atunci a hotarat ca nu-i mai trebe parte barbateasca. Eventual pentru consum de scurta durata si asta cand era mai tanara. Acum, singura legatura pe care o mai are cu sexul opus este ca a altoit vreo trei la metrou (pe rand, nu in acelasi timp) cand o deranjau cu ceva. Continuarea