26,371 cititori

Am stat de vorbă cu Ștefan Mandachi

Ieri pe la ora patru mi-a sunat telefonul. Știam cine mă sună, dar adevărata surpriză am avut-o când am aflat de ce mă sună:

– E Ștefan Mandachi în București și-ar vrea să vă întâlniți, poți?

– Pot.

Și cam așa s-a făcut c-am stat ieri seară de vorbă, ca băieții, mai bine de trei ore, cu omul momentului în România. De povestit, am povestit multe, c-așa e la bere, dar eu m-am dus acolo cu câteva chestii în minte pe care voiam să le aflu chiar de la sursă.

În primul și-n prmul rând trebuie să vă spun că omul e nebun, în sensul cel mai bun al acestui cuvânt. E un tip care crede cu tărie în ce spune și căruia i se luminează ochii de fiecare dată când povestește despre ce i s-a întâmplat în ultimele zile. Pentru că nici lui nu-i vine să creadă, i se pare că trăiește un vis.

Continuarea

6,971 cititori

Parcare laterală știți să faceți?

L-am văzut de departe, încă de când am ieșit de pe scară, cum se chinuiește să-și facă loc dintre alte două mașini. E un logan roșu coca-cola care încearcă să iasă cu fața, nu reușește, dă cu spatele, după care iar încearcă să iasă cu fața, iar nu reușește, iar dă cu spatele, și tot așa, aceeași manevră repetată la infinit de parcă asist la reinterpretarea modernă a mitului lui Sisif. Doar că în loc de munte și bolovan, acum avem de-a face cu un ambreiaj, o accelerație și-un volan.

După ce m-am apropiat, am văzut-o și pe tipa care-l conducea pe loganul roșu coca-cola, moment în care mi-au trecut prin minte toate bancurile despre femei și parcarea laterală. Dar, pentru că părea nițeluș stresată, m-am gândit că nu e timp de bancuri și mai bine s-o ajut cumva, c-așa sunt io, altruist. Ceea ce am și executat. Continuarea

3,516 cititori

ȘASE

Azi, acest blog împlinește șase ani. Habar nu am când au trecut, dar e foarte bine c-au trecut, e foarte bine că nu m-am plictisit și e foarte bine că există șanse să mai treacă măcar încă pe atât. Iar vouă, celor care-mi citiți zilnic aberațiile, vă mulțumesc! Mă înclin!

Partea și mai mișto este că vineri a primit și primul cadou de ziua lui. Da, da, el, blogul. Serios, m-am trezit la birou cu o sticlă de șampanie, personalizată, fix pentru el. Și să știți că e foarte tare senzația să vezi că i-a păsat cuiva îndeajuns de mult de blogul ăsta încât să caute data primului articol publicat și să-i trimită un cadou. Te lasă așa cu senzația că n-ai muncit degeaba. Continuarea

6,961 cititori

Cum ajungi să puți?

Ieri dimineață când am intrat în metrou am crezut c-am pășit într-o lume paralelă. Vagonul era aproape gol, deși eu nu schimbasem nimic la ora de plecare spre muncă. M-am și dat înapoi doi pași ca să văd dacă n-am nimerit naiba în metroul spre rai sau ceva. Nope, era ăla bun, de Pipera.

Ulterior, când am ajuns și la mega și-am văzut că sunt fix doi oameni la casă, la aceeași oră la care de obicei coada ajunge până în fundu’ magazinului, mi-am zis că sigur-sigur ori este efectul întârziat al lui Velăntaines Dei, ori deja a început lumea să se acundă prin munți de frica lui 1 Martie. Caz în care aș vrea să le transmit că e cam devreme, băieți, ce naiba faceți mai bine de o săptămână pe Jepii Mici, din ce trăiți? Din ce vânați? Foarte dubios, vă spun. Continuarea

10,839 cititori

Cât tupeu să ai, cât?

Odată cu mine s-a mai urcat în metrou o blondă diafană însoțită de un cetățean care arăta ca o combinație de lumberjack cu hipster. Mai spre prima variantă, dacă e să mă întrebi pe mine. Mi-au atras atenția pentru că păreau ușor incompatibili, dar după ce-au venit chiar lângă mine, m-am dumirit repede că nu sunt împreună și m-am liniștit. Nu c-aș fi fost foarte neliniștit, dar orișcât.

Au vorbit ei ce-au vorbit și, la Unirii, tânărul lumberjack hipsterizat a coborât. Moment în care de undeva din vagon a apărut un fel de copie nereușită a lui Jason Statham (mă rog, nu neapărat nereușită, dar arăta ca un Statham chinuit de dureri de ficat, dizenterie și abcces dentar) care s-a înfiițnat scurt lângă blonda noastră diafană, acum rămasă singură.

– Bună, zice sosia lui Statham, te știu de undeva. Continuarea

7,240 cititori

Cel mai prost hacker din univers

Vinerea trecută, pe când munceam cu drag și spor în cooperativa de digital, m-am trezit că-mi intră un email în inbox.

Mno, asta n-ar fi ceva deosebit, că email-uri primesc destul de des, slavă tatălui tâmplarului, chiar prea des după gustul meu, dar când am văzut expeditorul am crezut că m-am tâmpit, nu de alta, dar expeditor eram tot eu. Și cum în momentul ăla executam cu totul altceva, am zis că precis m-am dus cu capu’ și nu mai știu ce fac. Prin urmare, am dat click și-am deschis email-ul să vad și io ce mi-am trimis. Well, cam asta-mi trimisesem (mai bine zis, primisem):

Continuarea

9,173 cititori

Frozen (b)rain

Cred că era prin 2008 când Steaua juca la Munchen împotriva lui Bayern în grupele Champions League (ce vremuri!). În România era un noiembrie târziu, gri, nu foarte geros și fără zăpadă. Nu și în Germania. Chiar în ziua dinaintea meciului, am intrat pe prognoza meteo și-am văzut că la Munchen ninge de rupe. Nasoală treabă.

Am plecat la meci gândindu-mă cam cât ghinon pot să am să ningă la nemți fix în alea două zile pe care le aveam și eu pentru hălăduit prin Munchen. Mă și vedeam înotând prin troiene pe-acolo, ud, înghețat și zgribulit, căutând adăpost din berărie în berărie. Continuarea

8,110 cititori

Te calc în picioare, nenorocitule!

Alaltăieri dimineață am parcat cam departe de birou. Că-n zonă nu-s niciodată locuri de parcare, nici măcar pe 1 ianuarie. Pe când mă deplasam voios să văd în ce stare se prezintă Suzana și Vasile după concertul nocturn de petarde și artificii, m-am intersectat cu o doamnă care ducea de mână un băiețel de vreo patru-cinci ani.

Exact, dar exact când treceau prin dreptul meu, am auzit-o pe femeie scrâșnind din dinți și aruncând cu ură spre ăla mic:

Continuarea

7,186 cititori

Karma știe când ești prost?

Prima mea iubire era o fată blondă, delicată, cu glezne fine și o mamă care m-ar fi vrut mort. Nu știu de ce, de obicei mă plăceau mamele fetelor, dar în privirea femeii ăsteia citeam niște chestii care nu-mi miroaseau a bine deloc. Mă rog, să revenim, că nu despre doamna mă-sa voiam sa vă povestesc.

Cum vă ziceam, iubire mare. Nici nu știu cum a trecut clasa a doișpea și-a venit admiterea la facultate.

Well, într-una din zilele alea, prima mea iubire m-a anunțat, cu multă tristețe în glas, că trebuie să rămână în București vreo lună ca să intensifice pregătirea. Ea n-ar fi vrut, dar o băteau ai ei la cap. Că cu admiterea la facultate nu te joci. Da’ nu-i nimic, că treizeci de zile trec repede, scăpam și să vezi ce mișto o să fie.

Continuarea

3,756 cititori

Fake news

Metroul nu circulă pe magistrala Pipera. Gen, deloc. Stăm de douăj de minute și mai urmează. Pentru că prin stație se anunță doar motive tehnice și scuze, lumea se cam agită.
Brusc, cetățeanul de lângă mine începe să cuvânte. Citește de pe net, cu voce tare, știri de ultimă oră:

– I-a sărit o roată la Unirii, de-aia nu circulă.

Oamenii se impacientează:

– A pățit cineva ceva? E totul bine?
Continuarea