1,652 cititori

Va mai spune ceva “13-15”?

Eram in clasa a unspea in ’90. La Valcea. In primavara aia s-au strans „golanii” in Piata Universitatii. Si nu mai plecau. S-au instalat cu corturi, cantece, atitudine anti-comunism cu fata umana si ai naibii nu se mai dadeau dusi. In tara informatiile ajungeau trunchiate. Televiziunea Romana o fi fost ea libera, dar nu chiar atat de sloboda incat sa ne arate exact ce se intampla in Piata. Populatia era scindata in doua. Cei tineri erau in majoritate de partea „golanilor”, cei in varsta le recomandau sa mai plece si pe la casele lor. Continuarea

2,151 cititori

Daca-i musai, cu placere. Not!

Eram la terasa, adancit intr-o discutie si savurand un radler (da, stiu, bere de gagici) cand, out of nowhere, ma trezesc cu o mana pe umar si o voce agresiva imi spune pe un ton imperios:

-Auzi, vrei sa faci ceva cu tigara aia, ca-mi vine tot fumul in nas!

Acu’ nu stiu cum sunteti voi, dar eu am un pitic undeva in fundul capului care reactioneaza prost de tot cand aude „recomandari” din astea fara sens, spuse si pe un ton agresiv. Si are tendinta sa faca fix pe dos, fata de indicatiile primite. Continuarea

2,038 cititori

Cere şi ţi se va da

Sămbătă seara am ieşit cu prietenii la o bere. E mişto tare să plouă rău de tot şi tu să stai la o terasa încalzită, să priveşti cum cade apă din cer cu nemiluita, în timp ce sorbi diverse licori aducătoare de bună dispoziţie (pepsi?).

Bineînţeles că, vrând-nevrând, subiectul discuţiei a alunecat spre celebrul (de acum) Poptămaş. Cum eu sunt direct implicat in subiect, baieţii m-au rugat să-i aduc la zi (mă rog, era seară spre noapte) cu subiectul. Pentru că-mi face o deosebită plăcere, le-am îndeplinit dorinţa. Continuarea

2,774 cititori

Primul zbor

Decembrie 2006. O zi urata si rece ca toate celealte, ce incep in noiembrie si se mai termina in mai. Aveam ceva treaba pe la birou si am ramas, dupa program (nu, nu cautam pornache). Si bine am facut. La un moment dat, incepe sa-mi licare o fereastra de mess. Al meu sef taman imi scria ceva. Cum se afla prin cele strainataturi haine, am zis sa vad despre ce-i vorba, ca poate o fi ceva important. Era. Mai important de atat, nu s-ar fi putut, cel putin in acceptiunea mea. Mesajul suna cam asa: “ce-ai zice daca ti-as spune ca am doua bilete in plus, la meciul de maine” ?

“Meciul de maine”, insemna meciul Stelei de la Lyon, unde al meu boss se afla, in  calitate de invitat al unei companii, ce cu onor sponsorizeaza competitia numita “Champions League”.

M-am uitat la ceas, m-am uitat din nou la mesaj, am scuturat din cap si am raspuns ceva de genul “cred ca biletele de avion, costa o avere, de pe o zi pe alta”. Cu o mana scriam asta si cu cealalta, deja deschideam site-ul unei companii low-cost. Surprinzator, dar preturile erau rezonabile. Asa, ca pentru last minute.

“Iei doua bilete, unul pentru tine si altul pentru D. (fostul nostru sales director)”, zice bossul. “Si maine va prezentati la Lyon, la meci”. Zis si facut. Am inhatat doua bilete de avion, pentru a doua zi.

Numai ca, dupa euforia bucuriei ca o sa-i vad pe “baietii mei” la lucru, a inceput chinul. Era primul meu zbor (asta, daca nu se pune si cand am cazut dintr-un mar, prin clasa a patra). N-am dormit nici un minut in noaptea aia. Cat am incercat, cat m-am perpelit, cate oi am numarat (ca tot vorbeam de meciul Stelei), somnul nu venea si pace.

Toate povestile alea cu “avionul, cel mai sigur mijloc de transport”, mi se pareau vrajeli ordinare. “Bah, daca pica ala cu mine, maine”, era singurul gand care-mi bantuia creierul. Ca sa fie si mai clar ce traiam, m-am apucat sa-i spun “jumatatii” mele, unde aveam dositi bani. Rezerva mea pentru “zile negre”. Da, oameni buni, tampit, dar daca eu credeam ca mi-a sosit ceasul ? Bine, cand m-am intors, mi-a iesit pe nas.

Dimineata m-a prins sleit total de puteri. M-am tarat spre birou cu cele mai sumbre ganduri prin tartacuta. Misto era si ca afara era o ceata din aia laptoasa, generatoare de ganduri optimiste, cand te pregatesti de decolare.

La firma, urma sa ma intalnesc cu D. si pe la ora 12.00 s-o taiem spre aeroport. Numai ca pe la ora unspe, omul a disparut din peisaj si nu-l mai gaseam nicaieri. Pe la si jumatate, usor m-am panicat si l-am sunat pe mobil. Nu raspundea. Prost moment isi alesese de glume cu mine, care aveam psihicul unei mate, ce tocmai zarise noul dobermann al familiei.

Intr-un final l-am gasit. Colegul meu tragea sa moara, intins in masina, prada celei mai nasoale crize de bila din viata lui. Se suise la volan, sa plece spre un spital, dar era atat de “terminat”, ca mai putea doar sa zaca pe una din banchete. La spital a si ajuns, cu alt coleg de-ai mei. Nici gand sa mai plece cu mine la meci.

Fratilor, omului ala ii era groaznic de rau si in mintea mea inflorise, in toata splendoarea lui, un singur gand: asa mi-a fost scris, sa plec singur, ca sa mor doar eu. Va jur ca imi imaginam titlurile de a doua zi din presa “Salvat de o criza de bila”, “Unul moare si celalat traieste” sau “Friptura de porc, cu sos, m-a salvat de la moarte”. Am fost absolut convins ca, ce se intampla, e semn ca nu mai trebuie sa plec. De fapt, chiar am fost la un pas s-o fac. Nu pot sa va reproduc ce m-a convins sa iau drumul aeroportului. Si anume niste expresii, nu tocmai ortodoxe, ale Big Boss-ului (ceva cu mama, dat afara de la munca si inca niste chestii dragute).

La aeroport, toate erau bune. Teren plat fiind, ceata era olecuta mai deasa ca in oras. Oscilam, de voie, intre doua ganduri: sa ma sinucid (ca sa mearga mai repede treaba) sau sa-mi dau demisia si sa fug unde-oi vedea cu ochii. M-am mai intremat, cand au inceput sa se afiseze cursele amanate din cauza cetii. Respectiv, toate. Una dupa alta erau “postponed”. Pai da, asa mai zic si eu. Doar nu putea sa-mi reprosese mie nimeni, ca nu s-a mai zburat. Hihihi, deja jubilam.

Cursa mea a fost singura care a plecat in dupa-amiaza aia. Singura! Cand a anutat aia prin statie  “pasagerii cursei X, pentru Lyon, sa se prezinte la poarta de imbarcare”, cu coada ochiului mi s-a parut c-o zaresc pe bunica-mea, care imi face cu mana. Bunica-mea ne-a parasit de vreo 15 ani asa.

mihai_vasilescu_catastrofa

sursa foto

Ce sa va mai spun? Ca nu ajuta deloc la psihic, ca in cursul decolarii sa ai fix langa tine o matroana din Rusia care isi face de patrusopt de ori semnul crucii si scoate sunete ininteligibile? Ca ii aveam pe doi in spate, care vorbeau de sansele de supravietuire daca pici in apa, spre deosebire de aterizarea fortata in munti ? Ca m-am intrebat de vreo patrusute de ori “ce mortii ma-sii caut eu aici”? Ca inainte de aterizarea la Lyon, a facut avionul o volta, de s-au deschis cutiile alea cu bagaje de deasupra ? Nu va mai zic, ca sa nu credeti ca sunt eu rau intentionat.

mihai_vasilescu_parasuta

sursa foto

Steaua a facut egal, dupa ce a condus. Practic vorbind, sansele sa mor au fost mai mari la stadion, pentru sunetele pe care le-am scos cand a marcat Dica.

La voi cum a fost primul zbor ? Ceva peripetii ?

1,634 cititori

Doua scurte

Metamorfoza

Nu stiu cum stati voi, dar eu am un vecin. Genul ala despre care nu-ti imaginezi din ce traieste si pe care il gasesti afara in fata blocului, cu o bere la pet in mana, si vara si iarna. Si dimineata si seara. Si pe patruzeci de grade si pe minus douazeci. E imposibil sa nu stiti despre ce vorbesc, cred ca toate blocurile din tara au cate un specimen din asta. Sau chiar mai multe.

Mi-era absolut indiferentă prezenta lui, pana in momentul cand m-a vazut fumand si mi-a cerut o tigară, pe care i-am dat-o. Mare greseala. Continuarea

2,445 cititori

Gourmet

Cu ceva vreme in urma, inainte de „criza”, in firma noastra exista un obicei. Bun, zic eu. O data la doua-trei saptamani, Vinerea dupa program, se iesea la masa. In grup. Sa mai socializam, sa mai ne cunoastem, ca sa zic asa. Mai bei o bere, mai mananci o aluna, parca se leaga altfel discutiile. Uneori ne strangeam multi, alteori cativa, dar era o treaba buna. Oamenii se apropie cand interactioneaza si in afara mediului de la munca. Mai afli cate ceva despre ei, le mai spui despre tine. Se incheaga o echipa. Pai credeti ca antrenorii de la fotbal degeaba insista pe iesirile in grup? Nici pomeneala, stiu ei ce stiu. Continuarea

2,956 cititori

Cine are iepure, are parte

V-am mai spus ca cei batrani din blocul in care am copilarit au fost productivi, nu gluma. A se citi ca eram multi copii, de varste apropiate. Ei bine, dupa ce s-au dus anii aia fara griji, cand ne peocupa doar cum sa ne petrecem timpul mai misto si ne intreceam in cretinisme, au inceput si chestiile mai serioase, gen examene. Intai cele de liceu apoi admiterile pe la facultati. Era ca dracu’ daca picai, ca incepeau mistourile si te faceai de un cacat celebru. Cata vreme a fost la nivel de liceu, lucrurile au mers struna. Toata lumea s-a descurcat si a ajuns prin locurile in care si-a dorit.

Treaba s-a imputit odata cu intrarea la facultate. Continuarea

1,556 cititori

Nu am chef

Nu am chef deloc. E week-end si ar cam fi cazul sa incep sa scriu articolul pentru Luni. Nu de alta dar v-am obisnuit sa va hliziti la cafeaua de dimineata. Iar eu nu am chef sa prestez. Si cum facem? Ar trebui sa nu scriu daca nu-mi vine, nu?

Pai nu merge asa. Ca imediat incep sa ma gandesc “oamenii aia ce-or sa zica dimineata, dupa mini-vacanta, cand au chef de lucru ca măgarul de bata si or sa vada ca i-ai lasat pe sec”? Da, in imaginatia mea, cam asa se desfasoara lucrurile. Vizualizez cum ajunge omu’ la birou, deschide calculatorul, înjură cu spor “rasnita” care se misca infect si apoi intra, cu un zâmbet in coltul gurii, pe blogul meu. Care pentru el este singurul si, implicit, cel mai misto loc de relaxare din lume. Continuarea

2,838 cititori

Cum s-a ratat in mine un Țițeica

Eu si cu matematica ne-am despartit definitiv, undeva pe la inceputul clasei a zecea. A fost o cearta dura, in urma careia am decis sa nu mai avem treaba unul cu celalalt. Niciodata! Pai cat sa mai suporti frate cacaturile alea de integrale, sirul lui Rolle, locuri geometrice si tot felul de alte porcarii pe care se gasise sa mi le faca ea mie. Am bagat-o in ma-sa imediat si nici n-am mai vrut sa stiu ce mai face si cum o mai duce. S-ar putea sa ma fi pripit un pic, nu de alta dar exact la sfarsitul anului respectiv, aveam ceea ce se numea pe atunci, treapta a doua. Adicatelea un examen, pentru astia care n-ati prins. Care nu era simplu deloc. Daca nu-l luai, te repartizau pe la vreo post-liceala, ceea ce ar fi echivalat cu o sinucidere sociala. Continuarea

6,992 cititori

Obiectiv: sa nu mai calc vreodata intr-un sediu B.C.R.

Am doua credite la BCR. Mda, prostia si comoditatea se platesc. M-a incantat ca erau la doi pasi de birou si am zis ca ce sa ma mai trambalez prin oras, mai bine ma duc aici aproape. Mi-a iesit pe nas. Cred ca, dupa CEC, astia sunt cei mai gretosi din piata. Mi-au modificat dobanzile alea cum si cand au vrut. Sa obtii orice informatie la telefon, este o adevarata aventura. Pai cand mi-a povestit Prietenul I ca el suna la banca unde are credit si afla orice vrea, prin telefon, mi-a venit sa-l injur. Eu a trebuit sa ma deplasez, sa stau la niste cozi cretine, sa fac conversatie cu niste tanti dubioase, ca sa-mi spuna cat a mai ramas de plata. N-a contat ca nu aveam nici timp si nici chef. Veniti aici sau nu va spunem nimic, nu dam relatii prin telefon! Sa va mai spun ca percep comision daca merge altcineva sa plateasca rata in locul tau???!!! Continuarea

2,020 cititori

O fi pacat?

Acum ceva vreme, unul dintre colegii mei, F., s-a hotarat sa tina post. Dar nu asa, ca amatorii si pacatosii de rand. Nuuuu, omul voia treaba serioasa. Patruzeci de zile scrie la cartea sfanta? Pai atat s-a bagat si el sa posteasca.

Bai fratilor, si a inceput chinul. Ca tipul e pofticios si mancau. Mai rau de atat, cand stia ca nu are voie, mai rau ii venea sa bea, manance si… alte activitati. Eu mai haleam cate o ciocolata, clefaind in urechea lui sau ingurgitam un profiterol, scotand sunete de incantare. Ma injura si pleca. Taras, grapis s-a scurs tot postul. Intrasem in saptamana mare. Deja mai avea doar la un colt si incepea potolul. Foarte bine, ca deja ajunsese sa viseze noaptea drob sau cozonaci si si-ar fi taiat o mana pentru o friptura de porceanu. Continuarea