Category Archives: asa cum le-am trait

22.11.2018
7,228 cititori

Nesimțirea e fascinantă

Sunt fascinat de cetățenii ce reușesc să aibă convorbiri telefonice, care conțin detalii relativ initime despre viețile lor, în vagonul de metrou supra-aglomerat. Relaxați, cu voce tare, de parcă sunt singuri cuc în livingul din casa de la țară, unde se mai aude doar troznetul lemnelor care ard ușurel în șemineu. Sunt fascinat, vă spun, de fiecare dată când îi întâlnesc mă uit la ei plin de admirație mută.

Pot să înțeleg că te sună șeful chiar când ești în metrou și n-ai de ales, trebuie să-i răspunzi, că nebunul dracu’ e în stare să te dea afară sau să te lase fără prima de Crăciun. Pot să înțeleg c-ai lăsat copilul bolnav acasă și în condițiile astea răspunzi la telefon chiar dacă ești într-o întâlnire privată cu Papa. Pot să înțeleg când „arde” ceva și vei răspunde în orice condiții. Pot să înțeleg chiar și nevoia de a-ți hrăni glanda, până la urmă foamea e cea care ne-a împins să ne dăm jos din copaci, să scurmăm după râme și, în cele din urmă, să ajungem bipezi.

Continuarea →

14.11.2018
7,992 cititori

Mai treceți dumneavoastră când aveți drum

Hai c-am uitat să vă povestesc ceva. După excursia la Novi Sad, am ajuns înapoi în Timișoara seara pe la un șapte și jumătate. Îmi făcusem calculele să mă mișc în asa fel încât să prind și meciul dintre echipa lui jiji becali și dinamo. Ceea ce am și executat. Doar că înainte să mă delectez cu sărăcia aia de meci, mi-am zis c-ar fi frumos din partea mea să duc înapoi mașina spălată și curățată.

Și pentru că așa sunt io, bulănos, chiar pe când mă gândeam unde găsesc o spălătorie de mașini în Tmisoara, care să fie și deschisă duminică seara, mi-a ieșit una fix în drum. Nu chiar pe mijlocul străzii, era mai pe dreapta așea. Și ca să fie tacâmul complet, a mea a fost ultima mașină pe care-au luat-o înainte să închidă. Continuarea →

13.11.2018
7,450 cititori

Li s-a sculat bine

Mdeci, să vă povestesc. Weekendul ăsta am dat iar o fugă la Timișoara, că-mi place mie acoloșa, la Banat. Între noi fie vorba, la treij de euro biletul de avion e și păcat să nu te duci măcar din când în când, nu de alta dar flăcăii ăștia din Timișoara se pare c-au făcut în scăldătoare când erau mici. În sensul că au numai locuri mișto în jur. Într-o parte Ungaria, în cealaltă Serbia, timp de plimbare să ai.

Și cum eu aveam, am închiriat o mașină și sâmbătă dimineață m-am urcat la volan pe la ora 9.00, iar pe la doișpe fără un sfert deja parcam în Budapesta. Evident, într-un loc în care se pare că n-aș fi avut voie să parchez, altfel nu-mi explic de ce la un moment dat un cetățean în uniformă de milițian mi-a proptit în parbriz o amendă de patruj de euro (mă rog, era în forinți). Am apărut la mașină chiar când o scria, dar a rămas complet rece la rugămințile mele. Sau poate o fi fost din cauză că nu vorbea nimic în afară de maghiară? În fine, dă-o naibii de amendă, că când m-am întors și i-am zis tipului de la care am închiriat mașina, mi-a cerut s-o vadă, după care a aruncat-o la gunoi. S-a amuzat tare de privirea mea holbată și mi-a explicat că nimic din ce e sub 100 de euro nu te urmărește și-n țară. Și că mașina aia oricum nu mai vede Budapesta, deci să stau liniștit și să n-o plătesc decât dacă mă dau banii afară din casă. Nu mă dădeau.

Continuarea →

07.11.2018
6,667 cititori

De ce plătești tu cu cardul meu?

Termin de mâncat pizza și cer nota.

– Cu cash sau cu card, întreabă chelnerița.

Cu card, că doar n-o să plătesc cu cash, ca sălbaticii.

Vine cu nota. Scot cardul și ospătărița întinde o mână hulpavă după el. Clatin din cap în semn că nu i-l dau și-o întreb semiagresiv de ce ține musai să plătească ea CU CARDUL MEU? Continuarea →

01.11.2018
5,898 cititori

Cerșetoria la alt nivel

Lăsați poveștile alea fumate despre cetățeni care vin și-ți cer bani de-o pâine sau să cotizezi niște cașcaval pentru copilașii lor bolnavi. Lăsați cerșetorii din metrou. Lăsați cântăreții de ocazie la diverse instrumente. Lăsați păcălelile alea obosite cu „am rămas fără benzină” și cu ghiulul găsit pe stradă. Lăsați poveștile de genul mi s-au furat toate actele. Lăsați orice altceva a scornit până acum mintea românului în materie de produs bani moca de la fraierii botaniști din jur și fiți atenți aici.

Ieri dimineață, exact înainte să fac dreapta pe Sevastopol și s-ajung la birou, eram cu nasul în telefon când aud din spate o voce rugătoare:

– Domnu’, dă-mi și mie niște bani, că n-am să mă operez. Continuarea →

31.10.2018
6,463 cititori

Mai avem mult până departe

În principiu, zborul meu de întors de la Barcelona a cunoscut trei faze.

Prima. Când m-am trezit cu șefa de echipaj că mă întreabă ce mai fac Suzana și Vasile, iar eu am rămas cu gura căscată de n-am reușit să cer nici apă plată.

A doua a fost somnul de vreo oră jumătate pe care am reușit totuși să-l execut, altfel aș fi fost zombie la muncă a doua zi. Nu de alta, dar am intrat în casă la 4.00 dimineață și la 7.00 eram în picioare.

Și a treia n-a fost practic o fază, ci doi cetățeni care au generat o situație ce-a bulversat un avion întreg. Stați că vă povestesc imediat. Continuarea →

30.10.2018
4,341 cititori

O țâră de noroc tot îți trebuie

Când am aterizat, la Barcelona ploua așa mai molcom, cam cum plouă toamna târziu pe la noi. Dar pân-am ieșit, pân-am ajuns la hotel, pân-am băgat câte o paella la ghiozdan, ploaia aia lejeră s-a transformat în ceva ce aducea a torențială. Ieși de te mai plimbă dacă poți.

A doua zi dimineață, evident, nu se schimbase nimic. Frig și ploaie de mă întrebam ce caut acolo și de ce n-am stat io liniștit acasă la căldurică. Când m-am urcat în metroul care mergea la stadion, parcă mă duceam la tăiere. Camp Nou n-are tribunele acoperite, deci mă gândeam cu groază cam cum o să mă prezint după trei ore de stat la murat, în frig. Dacă supraviețuiam, desigur.

Nu cred c-am mers cu metroul mai mult de douășcinci de minute. Hai, treizeci, c-a trebuit să schimbăm. Cert e că în momentul în care am ieșit la suprafață, afară era soare ca vara. No fucking joke. Și asta în condițiile în care nici măcar accuweather n-avusese tupeul să prezică una ca asta. Băbăieți, nu că era soare, dar când am ajuns în tribună, ardea atât de tare c-a trebuit să mă duc oleacă la umbră. Mno, cam ăsta zic eu că se cheamă bulan cu nemiluita. Continuarea →

27.10.2018
5,346 cititori

Ce-ți faci cu mâna ta

Am un prieten bun care s-a hotărât să-mi facă o surpriză de ziua lui. Mhm, ați citit bine, de ziua LUI. Să tot ai prieteni d-ăștia, nu? Adicătelea ce-a făcut omu’ meu? Păi a cumpărat bilete de avion pentru weekendul ăsta, la Barcelona, având în cap ideea absolut genială să mergem să vedem Barca – Real. Știți cum se zice, o dată-n viață trebuie să vezi un el clasico. Mă rog, pentru el e a doua oară, dar ce mai contează.

Planul era să plecăm vineri, sâmbătă să mergem la stadion să facem rost de bilete, duminică să vedem meciul și luni să ne întoarcem acasă. Ce-ți poți dori mai mult de la viață, este?

Well, doar că exista un foarte mic impediment. De fapt, două.

Continuarea →

25.10.2018
5,799 cititori

Un duel filozofic

În parcare la Kaufland un cetățean cu număr de Prahova și un cetățean cu număr de Capitală se contrazic elegant în cadrul unei discuții pe teme de urbanism și infrastructură locală.

Cetățeanul cu număr de Prahova aruncă în luptă primele alegații:

– Așa se parchează, bă, nu vezi că ești prea aproape dă mine și n-am pă unde să intru în mașină? Continuarea →

20.10.2018
4,640 cititori

Cine zicea că e ușor să fii fumător?

Mdeci să vă povestesc.

Azi plecăm în teambuilding. Cu autocarul, ca un colectiv unit și respectabil ce ne aflăm. Tocmai ne strânseserăm toți și ne pregăteam să decolăm, când apare șefa a mare și-mi zice că, dacă vreau, pot să merg cu mașina din spate. Că n-avem toți loc în autocar și că acolo mai sunt trei colegi care fumează. Toți. Nu mă plângeam eu că vreau să fumez? Iată, acum am ocazia să sudez țigările dacă vrea mișchiu’ meu.

Bine, boss, muzică de îngeri pentru urechile mele. Continuarea →

17.10.2018
10,348 cititori

Frumoasele noastre urâte

Ieri dimineață eram la coadă la mega și scrolam liniștit pe telefon. La un moment dat, în jurul meu s-a făcut așa ca un fel de umbră, știți cum, exact ca atunci când intră soarele în nori.

M-am panicat oleacă, am crezut că e eclipsă sau ceva, după care mi-am dat seama că sunt totuși în interiorul unui magazin, deci n-are cum să fie nici eclipsă, nici apus, nici vreun nor, nici aurora boreală, nici nimic de genul ăsta. Prin urmare, m-am întors să descopăr care este explicația științifică a acestui fenomen pe cât de surprinzător, pe atât de neobișnuit. Și-am aflat relativ repede: erau buzele tipei din spatele meu. Buze care erau atât de mari încât ar fi putut avea lejer propriile lor buze.

Continuarea →