7,632 cititori

Frumoasele noastre urâte

Ieri dimineață eram la coadă la mega și scrolam liniștit pe telefon. La un moment dat, în jurul meu s-a făcut așa ca un fel de umbră, știți cum, exact ca atunci când intră soarele în nori.

M-am panicat oleacă, am crezut că e eclipsă sau ceva, după care mi-am dat seama că sunt totuși în interiorul unui magazin, deci n-are cum să fie nici eclipsă, nici apus, nici vreun nor, nici aurora boreală, nici nimic de genul ăsta. Prin urmare, m-am întors să descopăr care este explicația științifică a acestui fenomen pe cât de surprinzător, pe atât de neobișnuit. Și-am aflat relativ repede: erau buzele tipei din spatele meu. Buze care erau atât de mari încât ar fi putut avea lejer propriile lor buze.

Continuarea

6,896 cititori

Bine că sunt înalt

Luni am dat o fugă până la Vâlcea ca s-o iau pe mama și să dăm o fugă la Sibiu, la control. A fost drăguț. Cu o seară înainte am adormit pe la două dimineața și m-am trezit la 5.30, că la maxim șase jumatate trebuia să ies pe ușă. Ceea ce am și executat. Dar după trei ore de somn, să faci de două ori în aceeași zi Valea Oltului, e chiar palpitant, vă spun, e adrenalină pură. Senzație care se accentuează binișor pe măsură ce dai peste miile de tâmpiți care populează, conducând absolut haotic, șoselele patriei. În fine, mă opresc aici, că nu despre asta voiam să vă povestesc.

Continuarea

5,636 cititori

N-o să ajungem bine, vă spun

Din nefericire, azi a trebuit să merg din nou cu metroul, prima oară după vreo trei luni. Ce să zic, n-a fost o revedere foarte entuziasmantă.

În fine, altceva voiam să spun. Pe scaunele din fața mea erau o mamă cu fiică-sa care avea cam pe la 11-12 ani. Ambele citeau. Cărți. Din alea de hârtie. Uite, dom’le, mi-am zis, așa trebuie să ai grijă de educația copilului, ăsta da parenting modern. Continuarea

7,375 cititori

Uneori, îți vine să crezi că mai există speranță

Azi o să vă spun o poveste.

Se făcea că, aici, pe acest blog, o cititoare ar fi lăsat într-o zi un comentariu din care reieșea că și-ar vinde un rinichi ca să poată merge la concertul lui Ed Sheeran. Am citit și-am trecut peste comentariul ei, ne-am văzut în continuare de vieți. Dar nu toți.

Vinerea trecută, un alt cititor al acestui blog mi-a trimis un email cu câteva cuvinte: Dacă trec azi pe strada unde ai biroul, ieși la o țigară? Mi-aș dori să ne cunoaștem.

I-am răspuns grăbit că “da”, să vină și-o să ne cunoaștem. Și-a venit. Mi-a scris când a ajuns și m-a așteptat să ies. Doar că, prins cu treabă, i-am văzut muuult prea târziu emailul. Când am vrut să ies, deja plecase. Mi-am cerut scuze și-am convenit că rămâne pe altădată.

Continuarea

6,209 cititori

Pentru suma potrivită

Lângă cooperativa unde dau cu sapa e o… hmmm… o chestie, o instituție sau ceva, care are o parcare imensă. Nu știu dacă realizați cam ce înseamnă o trebușoară de genul ăsta exact lângă piața Victoriei, dar vă zic eu că e aur curat, e visul umed al tuturor șoferilor care caută disperați câte juma’ de zi un loc de parcare și ajung tot la flăcăii ăia cu parcări particulare care iau între 6 și 10 lei pe oră.

Well, mulți dintre căutătorii ăștia de comori descoperă vrând-nevrând și mina de aur despre care făceam vorbire mai sus. Evident, toți se reped la ea ca la fata morgana, doar că nu e așa de simplu, instituția (sau ce-o fi) are barieră și bariera e acționată de un portar. Nu c-aș vrea să insinuez ceva, nici nu bag mâna în foc, da’ sunt aproape convins că portarii își rotunjesc și ei cât de cât veniturile pe seama șoferilor disperați. Nu c-ar face-o intenționat, dar știi cum e, nu poți să n-ajuți omu’ la nevoie, nu?

Continuarea

29,545 cititori

Înainte era mai bine

Săptămâna trecută am rămas cu gura căscată când am văzut un reportaj pe tema „români cu care ne mândrim”, reportaj care prezenta și un top în care Nicolae Ceaușescu ocupa un stupefiant loc trei. Parcă. Oricum, era sus de tot în top.

Și mi-am zis că poate n-ar fi rău să las aici un scurt rezumat al perioadei cunoscută și sub numele de „Epoca de Aur”. Eu înțeleg că trecerea timpului mai estompează părțile negative și ți le aduci aminte doar pe cele pozitive, dar chiar să uiți cu desăvârșire că anii ’80 au fost doar un geamăt de durere nesfârșit?

Bun, să începem. La noi în casă intrau lunar undeva între 8000 și 10.000 de lei. Salariile alor mei plus ce mai scotea mama din meditații. Deci bani ar fi fost, problema era că nu aveai ce să faci cu ei.

Continuarea

6,179 cititori

Uneori e de ajuns o simplă fotografie

Am pornit agale spre mega. În fața mea merge o femeie, nici prea tânără, nici prea bătrână, care… vorbește singură. Nu înțeleg clar ce spune, doar frânturi de cuvinte, dar e clar că se adresează cuiva care nu e de față.

O ocolesc ușurel, încercând să nu-mi simtă prea mult prezența. Trec de ea, mai fac un pas, doi, trei și deodată aud din spate:

– Nu vă supărați!

Continuarea

5,164 cititori

La semafor

Sunt la semafor. E roșu. Și pentru înainte și pentru la dreapta. În spatele meu un passat obosit claxonează de mama focului și dă falsh-uri. Îi arăt omului cu degetul spre semafor și-mi văd în continuare de scrolatul pe Facebook. Ți-ai găsit, recitatlul sonor și vizual continuă netulburat.

Las telefonul, deschid portiera și rostesc cât pot io de politicos:

– Care e problema? E roșu. Continuarea

3,023 cititori

Una caldă, una rece

Dacă mă trezești în creierii nopții și mă întrebi ce mașină mi-aș dori, o să-ți dau pe loc trei răspunsuri. Unul dintre ele ar fi chiar bijuteria de mai jos. Yup, despre MINI vorbesc. De ani de zile tânjesc la un S, dar până acum n-am avut ocazia nici măcar să conduc unul. Well, am zis bine „până acum”, pentru că băieților de la BMW Group Romania le-a venit deosebita idee să-mi dea unul să mă joc cu el câteva zile. Să fie primit. Continuarea

3,883 cititori

Ce înseamnă să fii blogger

Hai să vă povestesc oleacă despre cu ce se mănâncă trebușoara asta. Ho, nu dați bir cu fugiții, că nu vreau să las sfaturi despre blogging, ci să vă zic două trei chestii care cred că vă interesează.

În primul rând cred că este vorba despre asumare. Trebuie să-ți asumi că nu exiști doar aici, în mediul virtual, în spatele unei tastaturi. Trebuie să-ți asumi că, dacă e nevoie, lucrurile pe care le scrii le poți rosti și prin viu grai, cu persoanele sau situațiile respective de fața. Trebuie să fii convins că-i poți spune omului și în față ceea ce ai de gând să scrii despre el. Continuarea

4,276 cititori

Aglomerație mare, moncher

Mdeci să vă povestesc.

Sâmbătă am făcut o haiducească la volan. A trebuit s-o aduc pe mama în București pentru un examen rmn. Niște dureri de spate a căror sursă nu reușește s-o depisteze nimeni în toată Vâlcea aia. A propos, mi se pare foarte cool că în toate clinicile private un rmn costă de la 1000 de lei în sus (mama a avut de examinat două zone, prin urmare a plătit „modesta” sumă de 1800 de lei), dar interpretarea vine abia după zece zile. Lucrătoare. Femeia aia moare de dureri de spate, dar abia după două săptămâni poate să afle și de la ce i se trag, deși stă cu rezultatele de la rmn în mână. Și asta la privat. Șmecheră treabă.

Continuarea