3,552 cititori

Parazit e mișto

Ziceți că v-ați săturat de politică, nu? Mbine, atunci să facem o pauză.

Duminică, în plină zi de vot, am avut aroganța s-o iau pe cea mai mișto femeie din lume și să mergem la film. Dar nu mi-a picat prea bine, vă spun. Țara fierbea, postările despre cum merge lumea la vot și cum fiecare dintre noi trebuie să avem grijă de viitorul țării curgeau, iar mie-mi ardea de producții cinematografice futile. Vă zic, am intrat în sala de cinema pe furiș, uitându-mă în stânga și-n dreapta, să nu cumva să mă vadă cineva și să tragă concluzia că-mi arde de distracție în loc să veghez la viitorul acestui neam sfânt. Groaznic, vă spun, mă ardeau remușcările ca un fier înroșit. Continuarea

5,048 cititori

Ceasul cu melodii

Nu-mi amintesc să-mi fi dorit ceva mai mult decât îmi doream un ceas din ăla cu melodii. Știți despre ce vorbesc, nu? Apăruseră prin anii ’80 și erau fița supremă, cred că nu exista adolescent din țara dacilor liberi (mă rog, pe vremea aia nu erau așa de liberi) care să nu vizeze la un ceas cu melodii.

Desigur, mai existau și alte modele de ceasuri electronice, dar toate erau apă de ploaie pe lângă el, supremul, ceasul cu șapte melodii. Doar că, evident, în condițiile în care pe vremea aia în spațiul carpato-danubiano-pontic nu se găsea nici măcar mâncare, cam care erau șansele să poți cumpăra de pe undeva un ceas cu melodii? Erau spre zero absolut, vă spun io. Continuarea

11,665 cititori

Speranța umblă roșie-n obraji

La metrou, la Victoriei, două fete, probabil studente, încearcă să intre cu același abonament. Îl bagă prima, intră, și i-l întinde peste turnicheți și celeilalte (da, da, știu e „turnichete”, dar sună ca dracu’). Asta îl bagă și ea, dar pauză, nu poate. Se uită disperată la prietena ei:

– Nu merge, scrie că abia după cinșpe minute poți să-l mai folosesti.  

Moment în care observă că mă uit la ea și se înroșește la față. Scot cartela mea și i-o intind.

– Ia, zic, intră cu asta. Continuarea

9,360 cititori

Noii iobagi

Nu cred c-a existat să-mi parchez mașina pe undeva prin zone de blocuri din București și să nu-mi găsesc ștergătoarele de parbriz ridicate. Iar eu nu parchez niciodată pe locuri de parcare pe care cetățenii rezidenți le plătesc la primărie. Sau, mă rog, o mai parchez, dar doar dacă rămân câteva minute prin zonă și nu plec de lângă ea. În rest o las în locurile unde știu sigur că e la liber. Ți-ai găsit, e la liber doar teoretic, în practică locul ăla de parcare mai mult ca sigur „aparține” unui cetățean care l-a primit cadou de la mă-sa în ziua în care și-a cumpărat mașina. El, nu mă-sa. Iar dacă nu l-a primit cadou, s-a împroprietărit cu de la sine putere, pe sistemul „e al meu, că stau în blocul ăsta de zece ani”.

Continuarea

12,339 cititori

Bunicuța cea blajină

Hai c-am reușit să mă enervez, deși sâmbata asta plecase așa de bine pe zen, pe d-astea.

M-am dus până la magazinul din colț să mai iau niște chestii. Și cum mă plimbam alene printre rafturi, un puștiulache, pe la trei-patru ani așa, a început să se învârtă în jurul meu. Arăta cu degetul când la un produs, când la altul, mai râdea la mine, mai râdea la prietenii lui imaginari, știți voi, cum fac copiii.

În spatele nostru, bunică-sa cu gura pe el. Nu atinge aia, nu pune mâna pe ailaltă, nu face, nu drege, nu, nu, nu. Io zâmbeam ușor ironic, că bietul copil chiar nu punea mâna pe nimic, doar se bucura și el în legea lui. Până o aud p-aia bătrână:

– Dacă nu te potolești, te bate tanti de la casă. Continuarea

5,682 cititori

Trei, Doamne, și toți trei…

Știți voi poveștile alea despre copiii care sunt aidoma unor îngerași și cât de frumos e să ai grijă de ei, să-i privești când dorm, să-i învelești și să le veghezi zâmbetul gingaș de pe față? Ei bine, de-aia sunt povești, pentru că nimeni niciodată n-a putut dovedi că trei copii adunați în același loc se opresc vreodată din alergat, vorbit, cântat, răcnit, dansat și alte chestii drăguțe, de același gen, pe care le pot executa cu voioșie ore întregi, în timp ce tu te uiți la ei și începi să te întrebi cam cât ai putea supraviețui pe Vârful Negoiu dacă pleci doar cu hainele de pe tine și mânânci doar ce vânezi. Continuarea

6,892 cititori

De unde ai atâția bani?

Am ieșit mult din țară în ultimii ani, motiv pentru care am primit de câteva ori, mai pe față sau mai voalat, întrebarea ”de unde naiba ai atâția bani?”. Iar pe mine mă pufnește râsul de fiecare dată când o aud. Cred că, cumva, ne-a rămas tipărit în acidul dezoxiribonucleic că-ți trebuie mulți bani ca să vizitezi Europa. Ceea ce este complet fals.

Continuarea

6,755 cititori

Ba al meu

Autobuzul care ne duce spre avionul de Roma pune frână brusc. Șoferul coboară geamul și zbiară către șoferul altui autobuz oprit în față.

– Băăă, ăsta e al meu.

Și-i arată cu degetul spre avionul lângă care se pregătea celălalt să tragă. Ăla se uită zeflemitor la șoferul nostru și dă a lehamite din mână:

– Vezi-ți, bă, de treabă, că ăsta e al meu. Continuarea

3,854 cititori

Pauză competițională

Pentru că ieri și alaltăieri efectiv n-am avut cum să mă apropii de laptop și nici să stau pe interneți, azi avem pauză competițională pe blog. O să vă povestesc zilele astea cum și de ce, pentru c-am fost într-un loc mișto, unul dintre cele mai mișto pe care le-am văzut în ultima vreme.

Am totuși o constatare de făcut. După ce-am citit toate comentariile (în special cele de pe pagina de facebook) la textul despre sacrificatul pentru copii, mi-am dat seama că rata de analfabetism funcțional în rândul adulților cu acces la internet este îngrijorător de mare.