Mă îngrozește ce se întâmplă în Turcia și Siria. Nu pot să scriu despre, nu mă pot uita la imagini de acolo, nu pot să „dezbat”, nu pot să nimic. Am o teamă irațională când vine vorba despre cutremure, cred că este unul dintre lucrurile de care mă tem cel mai mult pe lumea asta.

Mi le aduc aminte perfect toate cele mari care au fost la noi, începând cu ăla din ’77. Știu exact ce făceam și unde eram la fiecare dintre ele, tocmai pentru că toate, pe rând, au lăsat sechele la mine în cap.

Ca să fie totul mai pe adrenalină și să mă rupă anxietatea și mai tare, am locuit multă vreme în bloc cu risc seismic. Nu vreți să știți cum paralizam la fiecare trepidație de la vreun camion sau mașină mai mare. Efectiv, pentru o secundă, până mă lămuream că nu e cutremur, mă căcam mental pe mine.

Am vrut să consolidăm blocul, s-au demarat formalitățile, s-a vorbit și la primărie, părea că se leagă lucrurile. Până a venit estimarea de costuri. Când au văzut ăia din bloc câți bani ar trebui să dăm fiecare familie și cât durează lucrările, au făcut pipilică pe orice idee de consolidare. Ce, suntem nebuni să dăm atâția bani? Lasă ca e solid blocul, a prins și cutremurul din ’40 și uite-l ce bine se ține. Și asta a fost tot.

N-aveți idee ce ușurat m-am simțit când am plecat de-acolo. Dacă ferească Bărbosul se va întâmpla și la noi vreun cutremur mare, blocul ăla nu are nicio șansă, niciuna. Și câte or mai fi exact fel în țara asta. 🙁

sursa foto