Părinților noștri nu le place să meargă la doctor. It’s a fact. De cele mai multe ori ajung la medic când este prea târziu. Da, știu că generalizez, știu că printre ei sunt și destui care ajung la medici, la analize, la timp sau care se duc ca să prevină, nu să trateze, dar, știm cu toții, că aceștia sunt excepțiile, nu regula.
Nici măcar nu poți să-i condamni, așa au fost vremurile pe care le-au trăit, așa s-au învățat, să se trateze după ureche și să ajungă la doctori din an în paști. Iar asta nu are cum să fie un lucru bun sub nicio formă. Mai ales când toți ajung deja la vârsta la care încep să-i lase, pe rând, cam toate.
Dar de-aia existați voi, copiii lor, ca să-i convingeți să meargă, să-i ajutați să fie sănătoși cât mai mult timp posibil.
N-am făcut întâmplător această introducere, am scris-o pentru că mulți dintre părinții noștri suferă de insuficiență cardiacă. Iar faptul că au aflat asta, că au fost la un medic cardiolog care le-a pus acest diagnostic este, în esență, un lucru bun, cel mai bun pe care-l puteau face.
Dar ce nu știu ei, părinții, și ce nu știe extrem de multă lume, este că insuficiența cardiacă poate fi cauzată de ATTR-CM (cardiomipatia din amiloidoza cu transtiretină). O boală care este mult mai greu de diagnosticat și care, din păcate, le pune viața în pericol.
Prin urmare, dacă părinții voștri au vârsta de peste 60 de ani, suferă de insuficiență cardiacă, dar prezintă și oricare dintre semnele, simptomele sau afecțiunile următoare, convingeți-i să meargă la cardiolog pentru mai multe investigații:
➡️ Insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (HFpEF);
➡️ Oboseală;
➡️ Dificultăți de respirație;
➡️ Umflare (edem) la nivelul gambelor;
➡️ Bătăi neregulate ale inimii (aritmie cardiacă);
➡️ Medicamentele pentru inimă şi tensiune arterială îi fac să se simtă mai rău;
➡️ Sunt diagnosticați cu sindrom de tunel carpian la ambele încheieturi ale mâinii;
➡️ Durere de mână, amorțeală sau furnicături în degete;
➡️ Durere sau amorțeală în partea inferioară a spatelui sau picioarelor, care poate fi cauzată de îngustarea canalului spinal lombar, cunoscută ca stenoză lombară;
➡️ Ruptură atraumatică a tendonului bicepsului;
➡️ Artroză la genunchi sau șold;
➡️ Probleme gastrointestinale, cum ar fi greața, diareea sau constipația;
➡️ Pierdere în greutate inexplicabilă;
➡️ Amețeli când se ridică în picioare ;
Deși aceste semne și simptome nu indică neapărat că au ATTR-CM sau o altă afecțiune, oricare dintre ele sau o combinație de mai multe, ar trebui menționate cardiologului. Cu cât medicul știe mai multe detalii, cu atât poate depista mai rapid afecțiunea. Doar cu ajutorul medicului cardiolog și al unor investigații suplimentare se poate pune diagnosticul corect, iar pacientul poate beneficia de tratamentul specific menit să-l ajute.
Acesta este sfatul meu pentru voi și, mai ales, pentru voi în relație cu părinții voștri.
Încă ceva. O să constatați că pentru prima oară de când există acest blog, am decis ca astăzi, la acest articol, să țin comentariile închise. Pe bună dreptate, probabil vă întrebați de ce, dar o să vă explic imediat.
După cum vedeți, articolul nu recomandă vreun tratament sau vreo soluție miraculoasă, articolul acesta are un singur scop: dacă recunoașteți semnele și simptomele cardiomiopatiei din amiloidoza cu transtiretină (ATTR-CM), să vă convingeți părinții să meargă la cardiolog.
Pentru că DOAR medicul cardiolog o să știe exact ce să le recomande și cum să-i trateze. Iar comentarii deschise ar fi însemnat că mulți de pe aici și-ar fi spus părerea despre acest subiect, fie din experiență personală, fie pentru că au ei o cunoștință care suferă de ATTR-CM. Ar fi început să apară sfaturile pe teme medicale de la oameni care n-au nimic în comun cu medicina.
Iar eu nu vreau să se întâmple părerism, fie el și din experiență personală, pe acest subiect delicat. Eu vreau doar atât: convingeți-vă părinții să meargă la doctor, convingeți-i să-și facă analizele regulat. Este singura soluție să-i aveți cât mai mult pe lângă voi. Iar dacă recunoașteți la ei simptomele de mai sus, cu atât mai mult trebuie să faceți ceva.
Atât pentru astăzi.
P.S. Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, o să vă mai las o dată care sunt semnele și simptomele la a căror prezență ar trebui să-i convingeți să meargă la cardiolog.
Material realizat cu sprijinul Pfizer România. Le mulțumesc încă o dată celor care înțeleg că la acest articol nu se pot lăsa comentarii.