Da, sper să ningă măcar trei zile, că vreau să le văd fețele tuturor celor care se bucură că ninge în orașul ăsta în care nu funcționează aproape nimic nici când nu e zăpadă de jumătate de metru.

Da, prieteni, de-abia aștept sper să ningă și să viscolească vreo trei zile, c-abia aștept să-mi scot sania din beci, să încing un derdeluș fix pe strada cu sens unic de lângă casă. Aia pe care oricum stai minimum jumătate de oră dimineața, chiar și când nu e zăpadă până la brâu.

Iar după ce mă satur de săniuș, abia aștept să-mi scot schiurile și bag un schi de tură până în Piața Victoriei și înapoi. Sau, știți ce, mai bine ies cu placa și-i ard un freeride pe munții ăia de zăpadă care se vor strânge în parcările supermarketurilor.

Abia aștept să dau minim o oră la lopată ca să pot urni mașina din fața casei. Și, odată plecat, abia aștept să fac minimum două ore și jumătate până în orice punct al Bucureștiului aș vrea să ajung. Păi ce prilej mai bun aș găsi să-mi testez abilitățile de pilot, dacă nu slalomul printre nămeți și bucăți uriașe de gheață?

Sau când aș mai putea găsi o ocazie să fiu doar eu cu gândurile mele și să-mi pun ordine în viață? Sau să-mi reevaluez cum stau cu credința, rugându-mă tot drumul să găsesc un loc de parcare acolo unde am treabă?

După care, la întoarcerea acasă, abia aștept să dau încă o oră la zăpadă ca să pot lăsa mașina pe undeva. Nu, nu pe locul deszăpezit la plecare, ăla se va fi ocupat între timp de cineva mult mai norocos decât mine.

Dar știți ce aștept cel mai mult și mai mult? Aștept zloata aia mocirloasă care se va forma în absolut tot Bucureștiul. Zloata aia e minunată și te face să simți cu adevărat că trăiești într-o capitală europeană.

Da, sper să ningă măcar trei zile.

Sursa foto