Pentru tine ce contează la un loc de muncă?

Am 32 de ani și am avut peste 6 joburi, unele sezoniere, ce-i drept, încă de pe la 16 ani. Și pentru mine cea mai importantă este atmosfera, dar as adaugă și șeful în atmosferă. Asta pentru ca uneori, șeful da tonul și mood-ul zilei. Îmi amintesc cu tristețe de zilele când lucram într-o redacție din provincie și mergeam la serviciu ca la examen pentru ca nu știam ce zi va avea șefa. În funcție de cum întra în birou și saluta îți dădeai seama dacă va fi o zi fun sau una în care nimic nu e bine. Am dezvoltat sindromul colonului iritabil în cei 3 ani lucrați acolo. Acum am un șef cu care nu îmi este frică să discut și sa ii spun nemulțumirile mele sau sa ii spun ca ceva nu merge bine sau ca am greșit ceva, și asta e unul din motivele pentru care sunt în firma de peste 4 ani. Pe locul 2 sunt banii, și asta vine în continuarea primului argument, pentru ca la actualul job am multe responsabilități și banii nu sunt cei mai buni de pe piață, însă prefer confortul atmosferei din echipa. E drept ca acum lucram de acasă și atmosfera din echipa nu mai e chiar aceeași, dar acum apreciez ca nu sunt controlată la minut, ca mi se permite flexibilitatea programului atunci când inevitabil mai apar chestiuni personale de rezolvat în timpul programului și nu sunt obligata sa îmi iau o zi de concediu pentru 3 ore la coada la eliberare buletin, de exemplu. Deci flexibilitatea programului este următorul lucru ce contează la un loc de munca. Ar fi și distanta fata de birou, dar e drept ca noi lucram destul de mult de acasă și înaintea pandemiei și acum nu mai e asa de important. Dar nu as vrea sa bat Bucureștiul mai mult de o ora pe zi la dus și una la întors. Tot ce e mai departe de o ora e prea departe și nu merita efortul.

Din perspectiva de parinte singur, cu doi copii de crescut, conteaza stabilitatea firmei pentru care lucrez, banii, flexibilitatea programului, autonomia in luarea deciziilor si gandirea top managementului cu care am de-a face non stop. Mda, si mai am niste notiuni absurde, cum ca nu as lucra pentru o companie producatoare de tigari de exemplu (am avut o oferta tentanta la un moment dat) sau altele la care-mi da cu virgula pe partea etica. Mi-ar fi placut sa ma lansez intr-o afacere dar nu am suficienta toleranta la risc sau curaj si uite-asa probabil ca voi ramane doar la stadiul de „angajat”, ceea ce e un pic frustrant, recunosc.

Ai explicat atat de bine ca eu nu pot sa spun decat ca gandesc exact la fel. E foarte important mediul de, lucru, ca daca vine ziua de luni si iti e sila, mai bine lipsa. Banii sunt importanti normal, dar nu as pleca intr-un loc unde sigur nu e ok doar pentru bani.
Despre shefi : am avut tot felul de neispraviti de-a lungul anilor, dar acum pot spune ca avem unul gen leader, adica pot trece saptamani intregi in care nu interactionam ( e si home office acum e adevarat) decat daca trebuie sa imi aprobe ceva, sa cer concediu etc.
In rest omul stie ce avem de facut, avem deadline si taskuri clare, deci nu trebuie sa se uite peste umarul nostru. E drept e austriac, si astia in general nu sunt banuitori si barfitori si pun accent pe profesionalism. Dar exista si manageri romani adevarati.
Distanta e chiar ce ma doare pe mine de ani de zile, naveta de la Ploiesti la Bucuresti. Dar se pare ca, dupa ce vara trecuta vroiau sa ne aduca val vartej la birou ( dupa ce premierul anuntase ca a invins pandemia ) si chiar m-am plans aici cand ai adus tu topicul cu revenirea la birou , ei bine, au reconsiderat si au zis, bai voi sunteti IT, o zi pe saptamana sa ne vedem la fata e ok, nu e nevoie sa bateti DN1 zi de zi, si e valabil si pentru colegii din Bucuresti care unii saracii fac din Drumul Taberei cam 2 ore.
Deci ca sa zic asa for the moment sunt ok, totul e in balanta.

Pentru mine, atmosfera din firmă trebuie doar să nu fie negativă. Dar n-am găsit până acum o firmă la care atmosfera să mă împingă să plec.

Pe primul loc sunt salariul și beneficiile. În general, dacă ar fi să plec de la un loc de muncă, o să o fac pentru asta. Pe al doilea loc ar fi cât de interesant e job-ul. Asta poate însemna ori ce am de făcut, ori pentru ce clienți am de lucrat. Iar pe al treilea loc ar fi compania în sine – ce strategie pe termen lung are, cât de organizată e intern, cât de stabilă, cum își tratează angajații etc.

Managerii buni nu sunt neapărat un motiv să rămân pe termen lung în firmă, dar pot fi un motiv să stau puțin mai mult acolo sau să cer un salariu mult mai mare pentru a pleca. Oricum, în cei 16 ani de muncă la 6 companii, am avut 2 manageri buni. Un britanic la primul loc de muncă din Olanda și un olandez la locul actual.

100% de acord cu tine. As mai adauga doar munca in sine – cat de util te simti si cat de mult iti place ce faci. Poate din punctul tau de vedere intra la atmosfera, eu o vad separat.

Noi chiar vom lucra în continuare doar de acasă și vom merge, când se vor deschide birourile, doar în vizită la birou sau cam o dată pe săptămână, sa facem ședințe și să socializăm (corporație din Pipera).
In cam 20 de ani de muncă am avut doar 2 locuri de muncă, iar primul unde aș fi putut avea o carieră și unde am stat cam 12 ani, șefii au fost de coșmar și am rezistat eroic pentru că îmi plăcea ce făceam și îmi plăceau colegii.
Contează șefii, conteaza să ai independența să muncești fără să fi nevoit să iei aprobarea șefilor pentru orice mișcare, contează colegii și atmosfera. Da, și banii, însă am putut, după 12 ani la primul job, să plec la corporație și să încep de jos ca salariu. Cel mai greu m-am acomodat cu normalitatea unui adevărat loc de muncă, față de ocna din care plecasem.

În activitatea mea, oriunde aș lucra, salariul e același. Și nu m-am gândit niciodată să îmi schimb profesia. Am lucrat în trei școli, de la absolvire. 12 ani în prima(cu mult personal, dar o atmosferă bună). Destul de departe de casă, cam 30 de minute cu mijloacele de transport în comun. De aceea am plecat pentru a fi mai aproape de casă. 10 ani în a doua (am avut o directoare MIZERABILĂ și ca om, și profesional). Era la 3 minute de mers de acasă, dar la prima oportunitate am plecat. Din 2001 în actuala,de unde voi ieși la pensie în iunie. Relativ aproape, 3-4 minute cu mașina, 7-8 cu mijloacele de transport în comun. Aici suntem doar două educatoare și o îngrijitoare(suntem parte a liceului, dar separat de restul, datorită specificului). Și cealaltă colegă, și îngrijitoarea sunt oameni de o calitate foarte bună. Îmi fac munca cu drag, așa am făcut-o mereu, dar când la asta contribuie și condițiile și cei din jur, e și mai bine. Și mai avem norocul că directorii pe care i-a avut liceul nu ne-au frecat cu prostii. Ne-au lăsat să ne vedem de ale noastre cum știm mai bine.

Apropo de șefi leaderi, după umila mea părere un leader se naște cu anumite calități, ce pot fi șlefuite la niște cursuri de leadership. Dacă nativ nu ai calități de leader, poți urma toată viața cursuri de acest gen, că tot degeaba. Zic și eu, după 30 de ani de muncă.

Eu la ultimul meu job din Bucuresti aveam urmatorul traseu:
– 1km mers pe jos pana la Apusului.
– Luat 178 pana la lujerului (teoretic). De cele mai multe ori insa era asa aglomerat ca trebuia sa ma dau jos la teatrul masca, sau chiar dezrobirii. Inca 900m de mers pe jos.
– 41 pana la Crangasi
– Metrou pana la Stefan cel Mare
– Mers inca 1km pe jos pana la intersectia Aurel Vlaicu cu Eminescu.
Daca plecam la 9:30 puteam sa fac 1 ora si un sfert pana la serviciu. La orice alta ora faceam peste 1:30 (aveam noroc cu program flexibil).
Sunt de acord si eu ca atmosfera e mult mai importanta decat salariul. De aceea daca prind un job in care se aliniaza toate astrele, nu ii mai dau drumul asa usor. Iar de plecat, n-am plecat niciodata pentru bani, ci cand au inceput sa se strice unele aspecte atat de mult incat au devenit insuportabile. Problema e ca, la interviuri, nu poti vedea atmosfera pe care o vei avea la firma (nici macar recenziile de pe undelucram nu te ajuta, ca lucrurile pot fi foarte diferite de la un departament la altul). Asa ca, tot dupa bani oferiti trebuie sa alegi.

Partea cu atmosfera depinde si de personalitate, poate si de varsta.
La 25 de ani si eu eram incantat de o echipa in care se iesea in oras, se faceau glume, echipa cat de cat sudata. In aparenta macar, ca mancatul de spate se practica. Salariul era mic dar din motivele de mai sus n-am plecat (privind in spate, a fost o greseala).
La 35 mie nu imi mai pasa de prietenii in echipa. Desigur, ne respectam, in rarele momentele cand ne vedem (WFH) schimbam o vorba, dar e destul. Conteaza ca, in mare, jobul e bun, salariul e OK, firma e stabila si sunt perspective.

Dar, din nou, fiecare cu propria personalitate.
La serviciul anterior am fost obligat sa lucrez de acasa (inainte de pandemie). Eu si inca vreo 80 de colegi. Pentru mine a fost sarbatoare – 2 ore castigate dimineata, o ora seara. Economie de bani, camasa de ocazie schimbata cu o cinstita pereche de chiloti, confortul casei mele. Nici nu ma atasasem cu nimic de firma respectiva. Dar auzeam colegi „vai ce ma plictisesc, ce bine era cand eram la sediu, mergeam la masa cu Costel si ieseam la tigara cu Vasile”.

Prioritatile mele sunt 1. un job de care sa nu-mi fie (multa) sila, care sa-mi ofere perspective de dezvoltare, in firma actuala sau in altele 2. salariu multumitor si fara sa fie plantatie 3. colectiv pe aceeasi lungime de unda. Adica nici ciobanie, nici oameni cu nasul pe sus, nici prietenie la catarama si iesit in fiecare weekend cu echipa. Colegialitate si atat.

Daca mi se ofera cu 300 de lei mai mult in alta parte, dar sa pierd ceea ce eu consider avantaje (de exemplu WFH) – nu as pleca. Daca mi se ofera 1000, m-as gandi.

Totusi cand eram la primul job, cu salariu de inceput 1000 de lei, cu mintea de acum as cauta in alta parte, chiar daca e mai greu si mai mult de munca.