Era o liniște suspectă în casă și-am plecat în cercetare să văd ce se întâmplă. Fetele erau amândouă călare pe telefonul uneia dintre ele. Una se uită, în timp ce cealaltă tastează de zor.

– Ce faceți aici?

Mustăcesc amândouă, dar n-ar răspunde niciuna.

– Se aude? Ce faceți aici?

Se îndură una dintre ele:

– Vorbesc cu un coleg. I-am cerut să fie prietenul meu.

Sfinți din ceruri. Cine m-o fi pus să întreb. Și io ce fac acum? Nu mai bine îmi vedeam de treabă. Acu’, dacă tot am intrat în horă trebuie să joc.

‐ Un coleg? Ce coleg? Și de unde până unde vrei să fie prietenul tău?

Asta mică se uită superior la mine:

– Pentru ca îmi place ATITUDINEA lui.

Mi-am mușcat tare-tare buzele ca să nu mă bușească râsul. Auziți la ea, îi place ATITUDINEA lui. Aștept să-mi treacă hohotul interior înainte să mai spun ceva, dar n-apuc, că cealaltă concluzionează sec:

– Da, ne plac băieții răi.

– …

Gizăs facking craist. A început, s-a zis cu liniștea mea.

(4 noiembrie 2020)