Dacă tot m-am fâțâit vara și toamna asta, prin România, de mi-a ieșit pe nas, am zis să mai trag niște concluzii, pe lângă cele pe care le trăgeam undeva prin august.

Unu. Nu înțeleg de ce țara asta n-a dat încă niciun campion mondial de Formula 1 sau măcar de raliuri. Nu, serios, șoferul român conduce de parcă se află într-o permanență competiție. Nu se știe cu cine, dar când îl vezi încrâncenat pe volan, cu privirea tăioasă, nedispus să facă nicio concesie celorlalți participanți la trafic, devine absolut limpede că este într-o competiție acerbă. Că de cele mai multe ori premiul pus în joc este chiar viața lui, nici măcar nu mai contează. Totul e să nu-l lase să se bage pe banda lui pe boul ăla care a dat semnal că vrea să schimbe banda. Să-l lase alții, el e grăbit.

Doi. Regula fermoarului este un concept total necunoscut cetățenilor români deținători de permis de conducere. Și pe bună dreptate, doar n-o să lași pe cineva să se bage în față când tu ai prioritate. Dă-l naibii de bou, să stea acolo până îmbătrânește.

Trei. Multă vreme am trăit cu impresia că cei mai periculoși oameni la volan sunt cocalarii cu mașini puternice. Nimic mai greșit. Nu-i vorbă, sunt periculoși și ăștia, dar, de departe, cel mai periculos individ la volan este tătăițul septuagenar cu șapcă sau căciulă. Îl știți, de cele mai multe ori conduce o Dacie 1300 sau ceva la fel de vechi, iar șapca sau căciula sunt prezente indiferent că afară sunt plus 30 de grade sau minus 25.

Aparent, este inofensiv, doar că nu e chiar așa. Nu mai are reflexe, nu se uită stânga-dreapta, nu-și cunoaște mașina (deși o are de pe vremea când Ion Iliescu încă lucra la Editura Tehnică), nu-și mai aduce aminte exact-exact care e treaba cu prioritățile. Dacă-l bagi într-un sens giratoriu cu mai multe intrări și ieșiri, o să-l găsești tot în el și peste două ore, rotindu-se total dezorientat.

Iar dacă, doamne ferește, te apucă vreun avânt camaraderesc să-l claxonezi scurt ca să-i poți face semn că merge cu semnalizarea aprinsă de treizeci de kilometri, o să se uite cu ură la tine pe sub cozorocul șepcii, în timp ce pe buze poți să-i citești clar: Ce vrei, boule?

Pentru că, da, doamnelor și domnilor, mulți dintre conducătorii auto din țara asta suferă, din nefericire, de sindromul boului. Du-te la vecinul care tocmai și-a adus în parcare mașina lovită, făcută bardaf. Du-te și întreabă-l: „Ce-ai pățit vecine?”. Întotdeauna, dar absolut întodeauna, vei primi răspunsul: „A intrat un bou în mine”. Asta fiind varianta fericită, pentru că există șanse foarte mari să primești cealaltă variantă de răspuns, aia nasoală: „Am intrat într-un bou”.

Cam asta pentru azi.