Nu știu cum stau lucrurile la nivel de București sau de țară, dar, cel puțin la mine în cartier, treaba asta cu selectarea și reciclarea deșeurilor menajere, pe categorii, e doar așa o poveste frumoasă pentru încălzit inimile sensibile și iubitoare de planetă ale ecologiștilor. Pentru că, în cruda realitate înconjurătoare, cele mai apropiate recipente, din alea speciale pentru colectarea selectivă, sunt la o distanță de 10‐15 minute.

Să ne înțelegem, 10-15 minute de mers pe jos, fluierând, cu mâinile în buzunare. În niciun caz nu mai faci la fel, dacă ai de cărat minim cinci saci cu gunoi menajer, împărțit riguros pe categorii: plastic, hârtie, striclă etc. Unde mai pui ca există șanse să nu pot duce ăia 5 saci într-un singur drum, iar dacă trebuie să fac de la două în sus, mi-am mâncat minim o oră din viață.

Singura soluție la îndemână ar fi să le duc cu mașina. Să mă iertați, iubesc și eu planeta, dar nu într-atât încât să duc gunoiul cu mașina. Nu, serios, și dacă n-aveam mașină ce făceam? Comandam un uber sau luam un taxi de fiecare dată când voiam să reciclez selectiv? Well…

Ei, în condițiile astea tot ce am putut să fac a fost să aflu de la băieții de la Romprest când trece mașina de gunoi pentru fracții uscate (plastic, carton, sticlă d-astea). Și-am aflat: trece sâmbăta dimineața. Așadar, pe sistemul cunoscut și sub numele de „merge și așa”, sâmbătă dimineață duc lângă unul dintre coșurile de gunoi stradal tot ce înseamnă plastic și carton, bazându-mă doar pe faptul c-au zis băieții ăia de la Romprest că trec pe-acolo și le ridică. Până acum au trecut, dar, repet, totul e pe vorbe, nimic oficial, nimic făcut ca la carte, treabă făcută românește, la mica înțelegere, doar pentru că am eu bunăvoința să reciclez plasticul, sticla și cartonul.

Doar că mi s-a luat. Cartonul ca cartonul, sticla ca sticla, dar de pet-urile de pastic mi s-a luat cum i s-a luat câinelui vânătorului de mere pădurețe. Nu aveți idee câte pet-uri se strâng într-o casă cu patru oameni, casă în care trei dintre ei aplică din greu chestia aia cu „trebuie să bei minim doi litri de apă pe zi”. Iar de când a început pandemia, nu știu cum naiba, dar parcă se strâng mai multe pet-uri decât înainte.

Prima idee care mi-a venit, ca să mai scap de palstic, a fost să-mi iau dozator din ăla de apă cum avem și la birou. Dar după ce-am gândit-o mai bine, mi-am dat seama că tot peste plastic voi da. Doar ca de data asta vor fi bidoane mult mai mari (care trebuie și alea depozitate undeva), plus că voi fi dependent de firma cu care fac contract. Cum nu mă știu nici foarte organizat, parcă mă și vedeam dând comandă când mai aveam apă doar pe fundul unui bidon. Prin urmare, am catalogat această variantă ca fiind necâștigătoare și-am scos-o definitiv din discuție.

O vreme am cochetat cu varianta să iau căni din alea cu filtru de cărbune activ, dar cum aveam ceva experiență anterioară cu ele, am renunțat la fel de rapid la idee. Not for me.

Cum altă variantă nu prea mai aveam, intrasem într-un relativ impas, întrerupt doar de desele blesteme pe care la rosteam în gând de fiecare dată când mergeam la cules sticle de plastic de prin casă.

Când nu mă mai așteptam, practic de nicăieri, a venit EA, soluția. A venit, mânca-i-aș io ciocul ei de soluție, și-am scăpat de munții de pet-uri goale sau pline, definitiv și pentru totdeauna. Și asta nu e tot, dar am scăpat să le plătesc și să le car, gata, la revedere ș-un praz verde.

Vă întrebați care a fost soluția? Ei bine, soluția a fost c-am văzut la Răzvan Baciu un articol despre filtrul cu osmoză inversă pe care și l-a montat el acasă. Articol pe care, după ce l-am devorat dintr-o suflare, i l-am dat și fashionistei, să studieze problema.

Rezultatul? În câteva zile aveam deja montat în bucătărie filtrul cu osmoză inversă FILTRO BALANCE 6MB. Nu de alta, dar nici fashionista nu mai suporta munții de plastic de prin casă.

Da, nu e tocmai ieftin, am dat 1000 de lei pe el, dar având în vedere că nu voi mai da NICIODATĂ bani pe apă îmbuteliată, eu zic că investiția își merită fiecare leuț. Aritmetica mea simplă îmi spune că, numai de la începutul pandemiei până acum, am cheltuit peste 1000 de lei pe apă plată. Păi nu era el filtrul amortizat deja, dacă-mi venea ideea mai devreme?

Mno, ca să n-o mai lungim, dacă vreți să știți exact despre ce este vorba, cum se montează, unde se montează, cât durează, cum funcționează osmoza asta inversă și, în general, orice vă mai interesează pe subiect, vă las aici articolul scris Răzvan, cel care m-a convins și pe mine. N-avea rost să mă mai apuc să scriu și eu, că oricum nu l-aș fi documantat la fel de bine, plus că de ce să fac asta? Că procrastinarea mea are și ea mândria ei, nu?

Există o singură diferență între ce a scris Răzvan și cum stau lucrurile la mine. Eu n-am imprimantă 3D, ca să pot printa un suport fancy pentru noul robinet, prin urmare montarea s-a făcut pe sistem clasic: am dat gaură în tablă și pur și simplu l-am prins de chiuvetă, după cum puteți vedea în preafrumoasa poză de mai jos. În rest, și la mine totul arată exact ca în fotografiile din articolul lui Răzvan.

Nfine, vă lămuriți voi după ce-l citiți și vedeți dacă vă coafează sau nu, cert este că io mi-am îndeplinit una dintre cele mai arzătoare dorințe. Plus că acum chiar am făcut ceva concret pentru planeta asta, nu doar am dat din gură c-o să fac. Adio plastic, bine ai venit în viața mea, filtrule, mânca-ți-aș io osmoza ta de dispozitiv deștept. Mai am să devin raw-vegan și cam aia a fost, o să citiți pe-aici doar despre redescoperirea sinelui și ghidul pentru curățarea cheakrelor în trei pași simpli. 😁

P.S. O singură rugăminte am la voi. Dacă ajungeți la concluzia că vreți filtru din ăsta, și vi-l montați, poate lăsați și aici un feedback despre experiența avută. Cât de repede a ajuns la voi, cât de ușor l-ați montat, sunteți multumiți, nu sunteți mulțumiți, d-astea. Că domnul Google indexează și, indirect, mai ajutați și alți oameni care la un moment dat vor căuta detalii despre.