Le-am pus aseară fetelor un documentar despre istoria, dezvoltarea explozivă și efectele nocive ale fast-food-ului.

Ce-i drept, în recomandări scria că filmul e pentru copii de peste 13 ani, dar am zis că meriă să fac o încercare, mai ales că ambele sunt mari fani mecdoanlds. Bine, sunt fani mai mult așa la nivel teoretic, că în practică au dezlegare la mec cam o dată pe lună. Iar de când cu pandemia, cred că a cam crescut spre două luni intervalul de așteptare. Na, la tăț ni-i greu zilele astea.

Nfine, am dat drumul la documentar și-am zis că ce-o fi o fi.

Și ce să vezi, efectul a fost cu mult peste așteptări. Amândouă stăteau cu ochii holbați la tv și tăceau (o, da, TĂCEAU) de mai bine de cinșpe minute. Uite, dom’le, mi-am zis încântat, mereu avem tendința să desconsiderăm copiii, sau să credem că nu înțeleg, să nu le acordăm credit, și când colo uită-te la ele cum sorb documentarul ăsta.

Mândru de mine, am dat să ies din cameră, să le las să-l savureze în liniște, fără augusta mea prezență. Numai că, exact când ieșeam, s-a auzit vocea uneia dintre ele:

– Gata, nu mai vreau, oprește-l că nu mai pot!

Aoleu, zic, să vezi c-am exagerat. Să vezi acum muncă de lămurire sa le conving să nu traverseze pe partea cealaltă când le apare un mecdonalds în drum. Să vezi ce-o să mă înjure fashionista când o vrea să ne mai facă burgeri d-ăia buni și-or să-i dea fetele cu ei în cap. Să vezi ce probleme vor avea în adolescență când toată clasa o să chiulească ca să meargă la mec, numai ale mele vor refuza cu obstinație. Ce să mai, parcă văd că din „tocilare” n-o să le mai scoată nimeni, nu le vor mai invita la petreceri, nu vor mai socializa, practic, le-am distrus viitorul pentru că n-am avut eu de lucru să le pun într-o seară un nenorocit de documentar.

Îngrozit de aceste perspective sumbre, tocmai mă pregăteam să mai dreg cumva busuiocul, dacă mai aveam cum, și să le explic că poate nu e totuși dracul chiar atât de negru, da’ n-am apucat să deschid gura să zic nimic, c-a venit continuarea sub formă de upercut verbal:

– Oprește-l, că dacă mă mai uit mult, simt că o să mor de poftă.

Well, cumva, nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că documentarul ăla n-a prea avut efectul scontat.