De când a început treaba cu statul în casă, mi-au trecut prin fața ochilor zeci de articole despre cum să-ți gestionezi relația cu partenerul, în izolare. Si zic că „mi-au trecut” pentru că după ce-am avut curiozitatea să dau click pe vreo două-trei, mi-am dat seama că sunt numai rășini din alea aspiraționale, scrise pentru ipsterii degrabă curățitori de ciacre și m-am liniștit.

Nu, serios, înțeleg și eu cum e cu aspiraționalul și cu lucratul la o relație, că nu-s idiot, dar dacă ție-ți vine doar să-l dai pe celălalt cu capul de pereți și tot ce-ai vrea să ți se întâmple în viață ar fi să nu-i mai vezi fața aia enervantă, e mai greu cu redescoperitul partenerului.

Știți cum zic, nu? Dacă până la izolare poate mai treceai unele lucruri cu vederea, că, na, erai mai mult plecat/plecată de-acasă, acum n-ai cum să nu observi că masa rămâne nestrânsă cu zilele și că din stratul de firimituri de pe ea ai putea să mai faci două pâini. Sau că gunoiul nu se duce singur, deși tu ai fi putut să pariezi că da. Sau că resturile de pizza rămase în cutie, după o veme se solidifică și se fac una cu cutia, care la rândul ei s-a lipit de dulapul pe care zace de două săptămâni. Sau că vorbește non-stop când tu n-ai vrea decât să tacă. Sau că, sau că…

Și-ți apare un articol din ăsta, tocmai când nesimțitul, care nu e la prima abatere, a vărsat pe parchet, din greșeală, farfuria cu ciorbă de fasole, după care în loc să șteargă a plecat să se culce, că era obosit. Iar tu dai click, că poate găsești totuși ceva util, ceva să te calmeze, și citești: „Nu te lăsa influențată de energia negativă care-ți provoacă vibrații joase. Chiar dacă ți se pare greu, luptă-te cu tine să te ieși de acolo.” Păi nu-ți vine să-l iei pe autor și să-l bagi cu capul în ciorba aia? Na, boss, luptă-te tu cu vibrația asta joasă.

Aș putea continua la nesfârșit cu scene din viața reală, viața în care să scoți rufele din mașina de spălat și le întinzi la uscat, fără că ea să știe, uneori poate să fie o surpriză la fel de mișto ca o cină la un restaurant șmecher. Practic, cu un gest atât de simplu, cam faci pipi pe toate energiile negative și vibrațiile joase.

Nfine, revenind, dacă tot sunt inutile articolele de genul ăsta, mă găndeam să luăm noi taurul de coarne pe acest subiect delicat: există lucruri care te enervează mai mult decât înainte, la partener? Sau, dimpotrivă, care-ți plac mai mult? Simți că ți-a afectat sau că ți-a îmbunătățit în vreun fel relația faptul c-ați stat atâta timp împreună non-stop?

Uite, în ceea ce mă privește, regina fashion-ului a reușit să rezolve într-un mod cât se poate de… ăăă… inedit spinoasa problemă denumită generic „de câte ori ți-am zis să ridici colacul la veceu când faci pipi?”. În sensul că într-o dimineață, când m-am dus la baie, am găsit lipit deasupra veceului minunatul post-it care se poate admira în toată splendoarea lui în imaginea de mai jos.

Observați inimioara care ține loc de punct sub semnul exclamării, da? Apăi dacă nici asta nu e declarație de dragoste, nu știu ce să mai zic. Mă rog, ar exista totuși dezavantajul că n-a fost scris cu litere fosforescente, în sensul că io nu aprind întotdeauna lumina la baie noaptea, dar mai lucrăm la acest aspect, mai îmbunătațim ținta în condiții de întuneric.

Deci? La voi cum se prezintă situația? Mai bine sau mai rău decât acum două luni?

P.S. Dacă vreți să defulați și să spuneti chestii serioase, sfatul meu e să comentați anonim, ca să nu știe nimeni cine sunteți. Schimbați-vă numele și adresa de email pe care le folosiți de obicei pentru comentarii.