Pentru cei mai mulți dintre cei care citesc pe-aici nu mai e niciun secret că jumătate din viața mea dinainte de pandemie s-a desfășurat la megaimaj și cealaltă jumătate la metrou. Prin urmare, acum, rarele momente în care mai ajung la mega trebuie prețuite cum se cuvine. Ceea ce am și executat cu puțină vreme în urmă.

Partea și mai mișto este că nu mă așteptam absolut deloc să primesc un email, semnat echipa Mega Image, care să înceapă așa:

”Dragă, Mihai,

Articolul tău a fost ca o gură de oxigen pentru noi, a râs tot biroul.”

De ce să mint, m-am simțit bine. 😀

După care email-ul a continuat într-un ton mai serios, ceea ce m-a făcut să vă dau și vouă informațiile din el.

Pe scurt, oamenii de la mega după ce mi-au citit articolul au vrut să-mi confirme că cele constatate de mine la fața locului, nu sunt o întâmplare de moment, ci că politica lor în toată perioada asta este să asigure legume și fructe proaspete pentru toată lumea. Unde mai pui că, după cum constatasem și eu, le vor asigura la cel mai bun preț. Ia fiți atenți aici.

  • Programul „Gusturi românești de la gospodari” include 195 de producători care cultivă legume pe o suprafață totală de peste 120 de hectare.
  • În acest moment, peste 40 de producători livrează deja zilnic în magazinele Mega Image și Shop&Go legume de sezon, proaspete, imediat după ce au fost culese: ceapă verde, castraveți cornișon, salată verde, spanac, urzici, lobodă, leuștean, ridichi, mărar, pătrunjel, leuștean, usturoi verde.
  • Peste 150 de produse din categoria legume și fructe dispun în prezent de reduceri semnificative.
  • Reducerile sunt deja aplicate în toate magazinele Mega Image și pot fi verificate și pe mega-image.ro
  • Nu vor mai exista creșteri de prețuri până la finalul lunii aprilie.
  • În contextul COVID-19, Mega Image continuă să investească în producătorii locali de legume care au nevoie acum, mai mult decât oricând, de sprijin pentru a-și vinde recoltele și pentru a avea stabilitate financiară.

Dacă nu mă credeți pe mine pe cuvânt, intrați pe postarea asta a celor de la mega și-o să găsiti o grămadă de comentarii și reacții ale producătorilor agricoli și fermierilor. Oamenii zic numai de bine, și pe bună dreptate, mega îi ajută pe ei să treacă peste situația asta dificilă, noi avem legume și fructe proaspete, e o situație din aia în care toată lumea are de câștigat. Win-win situation, cum ar zice francejii.

Altfel, ce voiam să mai zic, jos pălăria pentru oamenii lor din magazine, din linia întâi, cum s-ar zice. Fără eforturile lor…

Gata, atât pentru azi, mi-e dor de mega-ul meu de la Victoriei, abia aștept să se termine toată nebunia asta și să mă cert din nou cu cetățenii care n-au chef să stea la coadă.