Presimt că va mai dura o vreme până ne vom relua obiceiurile de dinainte de mizeria asta de virus. Asta dacă le vom mai relua. Dar azi e duminică, așa că hai s-o ardem mai optimist.

Voiam să vă întreb cum și ce faceți zilele astea, dar o să încep eu.

La mine situația e așa. De pe 6 martie nu m-am mai urcat în mijloace de transport în comun, am folosit exclusiv trotineta pentru mers la muncă. Mă rog, chestie care vine cu avantaje și dezavantaje. Că n-oi mai fi avut io contact cu aglomerația de la metrou, în schimb am căzut într-una dintre serile când mă întorceam acasă. Iar când zic „căzut”, a se citi „am plonjat ca-n filme”, după ce roata din față a trotinetei s-a blocat într-o groapă ascunsă sub o nevinovată băltuță care, la o privire superficială, nu părea să ascundă vreun pericol. A fost foarte fun, mai ales la aterizare, când m-am râșcâit cu bărbia de asfalt. Nfine, a trecut, stați liniștiți că sunt ok, am bărbia tare.

După care n-am mai avut nevoie nici măcar de trotinetă, pentru că la cooperativa de digital s-a luat decizia să lucrăm de acasă. Moment în care, de comun acord cu regina fashion-ului, am luat hotărârea să nu mai ieșim din casă decât pentru chestii absolut urgente sau strict necesare traiului. Ne-am semi-carantinat, cum s-ar zice, pentru că amândoi suntem convinși că este singura soluție viabilă pentru ce se întâmplă în jur.

Prin urmare, ăsta e primul weekend, de când ne-am cunoscut, în care vom sta exclusiv în casă. Altfel, până acum n-am avut timp să mă plictisesc și nici nu dăm semne c-am avea de gând să ne scoatem ochii. Chestii pentru birou și pentru blog, seara un serial, și-a trecut ziua. Pentru moment pare fun, acum să vedem cât de mult o să dureze toată mizeria asta cu coronavirusul.

Mbine, ar fi putut să fie și mai fun, dar cum eu sunt un tip extrem de inteligent (not), pe sistemul pe care l-am brevetat cu succes înainte să merg prima dată cu avionul, când m-am uitat toată noaptea la „dezastre în aer”, ieri m-am pus să revăd Contagion. Și m-a luat o paranoia lejeră. Dar, pentru că, după cum vă spuneam, nu sunt chiar cel mai ascuțit creion din penar, azi o să revăd și Outbreak. Că ce naiba să și faci când e pandemie?

Nfine, revenind, la voi cum stă situația? V-ați „carantinat”? Dacă da, cum vă petreceți timpul? Dacă nu, de ce?

De mâine ce se întâmplă, puteți să munciți de acasă? Dacă nu, de ce? Că nu vreți, că nu vă lasă angajatorii sau pentru că aveți un job care nu permite asta?

P.S. Știu că azi era ziua de „ce mi-a plăcut”, dar nu cred că aveați niciun chef să mai las și eu aici câteva articole despre gripa asta nenorocită sau despre cum s-a făcut PNL-ul de căcat, pentru că altceva nu găsești scris zilele astea.