Știu că azi e luni, e o zi nasoală, și poate ar fi trebuit să ne ocupăm de chestii mai vesele, dar mi-am zis că mai bine iau taurul de coarne chiar azi. N-o fac de plăcere, sunt nevoit să vă întreb pentru că eu, personal, am trăit în ignoranță aproape jumătate din această viață. După care am trăit în negare, pentru c-am refuzat să accept cumplitul, dar tristul adevăr.

Așadar, dragii mei, a sosit timpul pentru singura întrebare care contează cu adevărat. A venit timpul să vă uitați adânc înlăuntrul vostru și să-mi răspundeți cu toată sinceritatea sufletelor voastre la singura întrebare care contează cu adevărat?

Voi mâncați mucenici moldovenești sau mucenici d-ăia cu zeamă?

Nu de alta, dar eu am aflat de existența acestor făcături cu zeamă în cel mai trist mod posibil. Eram deja în București, stăteam la camin, în Grozăvești, și într-o zi a primit tipa de la camera de lângă pachet de-acasă. Ne-a chemat pe la ea să mâncăm mucenici făcuți de mă-sa, chestie care pentru urechile mele a sunat a cântec de heruvimi, că nu mai mâncasem mucenici de când murise bunică-mea. Mă și vedeam mușcând cu poftă din ei, cu mierea scurgându-mi-se pe barbie, amestecată cu bucăți de nucă pisată.

Când a deschis oala aia cu zămălău în care se vedeau plutind niște chestii absolut nemucenicești, mi s-a făcut rău.

Deci?