Măcar o dată la două săptămâni, deși parcă în ultima vreme chiar un pic mai des, primesc un email sau un mesaj de genul ăsta:

Heeei, salut! Să știi că suntem aici mai mulți care îți urmărim de multă vreme activitatea și ne place mult de tot ce faci. Ține-o tot așa! [aici, de obicei, urmează și un emoticon d-ăla care râde cu toți dinții]
Ți-am scris pentru că ne pregatim să lansăm o aplicație care măsoară gradul de miopie la dropii, ambitusul la iacii nascuți în captivitate și impotența la veverița de șes cu ochi galbeni. [puteți înlocui aplicația asta cu orice altceva vreți voi, produse, servicii, orice] Săptămâna viitoare avem lansarea oficială și ne-ar plăcea să ne ajuți cu un articol pe blog sau măcar cu o postare pe facebook. Mulțumiiim. [aici urmează emoticonul care face cu ochiu’ sau ăla cu palmele lipite, în funcție de imaginația expeditorului]

Well, paradoxal, dar în ciuda tonului glumeț și optimist, mesajele de genul ăsta nu fac decât să mă umple de nervi.

Să ne întelegem, nu sunt absurd, îmi place să ajut și o fac de multe ori. Dar adresările de genul ăsta mă enervează de mi se umflă vena aia groasă de la tâmplă. Știți de ce? Pentru că mi se pare că mă iau la mișto și-mi desconsideră munca. Nu știu de ce, dar când e vorba despre bloggeri, lumea trăiește cu impresia că „ce mare lucru face și ăla, înșiră niște cuvinte. Ce, îl doare mâna să scrie și despre ce l-am rugat eu?”.

Nu, nu mă doare mâna, doar că nu despre asta e vorba. Că nici p-ăia de la protv nu i-ar durea mâna să difuzeze un reportaj despre produsul/serviciul tău, dar nu cred că te-ai duce la ei să-i iei cu „heeei, ce tari sunteti, m-am gândit că m-ați putea promova și pe mine moca”.

Pentru că, da, de-asta ai venit la mine, nu pentru că sunt eu frumos, destept și isteț, ci pentru că vrei să-ți promovez ceva. Și pot să înțeleg că n-ai bani pentru promovare (sau că n-ai pentru mine), dar nu mă lua de prost. Fă-mă să înțeleg de ce-aș face asta; fă-mă să vreau să te ajut; fă-mă să apreciez cumva munca ta și să consider că merită ajutorul meu, dar fără s-o desconsideri pe a mea.

Nfine, după care, dacă scrii despre ce te-au rugat, oricum nu impresionezi pe nimeni. Produsul/serviciul lor oricum e atât de mișto, că practic mi-au făcut o favoare lăsându-mă să-l promovez. Iar dacă nu scrii, ești un muist îngâmfat.

Și-acum vă întreb pe voi, cei care vă chinuiți zilnic citind aberațiile mele de pe-aici, voi cam cum ați reacționa dacă v-ați trezi cu un email sau un mesaj prin care cineva (pe care de cele mai multe ori nici măcar nu-l cunoașteți) ar veni să vă ceară să-i dați și lui ceva din ce munciți voi. Indiferent că produceti mobilă sau pâine, vindeți telefoane mobile sau bile de rulmenți. Indiferent că sunteți șoferi de taxi, programatori sau directori de multinaționale, vă treziți cu niște unii care vor să le dați produsele voastre, gratis, PENTRU CĂ AU NEVOIE. Totul pe un ton vesel și glumeț, după ce vi s-a apreciat și munca, desigur. Ce faceți, cum reacționați?

Nu de alta, dar eu când am fost ultima oară la supermarket și le-am zis ălora de pe-acolo „Hei, urmăresc de multă vreme ce faceți și-mi place de mă piș pe mine”, nu știu de ce, dar nu i-am impresionat deloc și m-au mai și pus să plătesc toate produsele. Ce, îi durea mâna să mă lase să trec cu coșul plin? Cred că erau nesimțiți sau ceva.