Eu schimb telefoanele cam o dată la doi ani și aleg întotdeauna modelul care e vârf de gamă în acel moment. Tocmai pentru că știu c-o să trag de el cam doi ani și tocmai pentru că am nevoie să zbârnâie și după un an de zile la fel ca în prima zi. Chestie care, după capul meu, nu se poate întâmpla decât dacă-ți iei modelul în care producătorii au vârăt tot ce au ei mai bun ca tehnologie.

Prin urmare, penultimul meu telefon a fost un Samsung S8. Era vârf de gamă, era minunea tehnologiei coreene, era visul umed al oricărui utilizator. Well, în toată perioada cât l-am folosit, am trăit cu impresia c-a fost conceput de cineva care a vrut neapărat să câștige premiul pentru „cea mai tâmpită idee ever”. În sensul că avea cititorul de amprente amplasat pe spate, exact lângă cameră, ca să bâjbâi după el când ești la volan sau ca să ai ocazia să-ți murdărești lentila camerei cam de fiacare dată când îl deblochezi.

Vă zic, cu telefonul ăla puteai să fii singurul martor ocular al momentului în care extratereștrii îl răpesc pe Trump. Până scoteai telefonul, până ștergeai camera, ehehehe, ajungeau ăia cu Trump pe Andromeda. Iar dacă n-o ștergeai, totul era degeaba, n-ai fi putut să-ți dai seama dacă ăla din imagini e extraterestru sau paznic la mega.

Acum butonez un Samsung S10 Plus. Aș fi putut sa schimb brandul și m-am gândit destul de mult dacă s-o fac sa nu. Până la urmă, pentru că S8-ului ăluia nu prea aveam ce să-i reproșez, în afară de cititorul de amprente, am decis sa-mi păstrez principiile și să rămân fidel brandului (știți, de la apariția tehnologiei gsm pe teritoriul dacilor liberi, eu am avut trei mărci de telefoane mari și late: Nokia, HTC și Samsung). Iar dacă S10 rezolvase și problema cititorului de amprente (gen, l-au pus în față, dăăă), mi-am zis că n-are ce să mai fie în neregulă.

M-am cam înșelat, are ce să fie. Cititorul de amprente de la Samsung S10 Plus e o glumă proastă. De fapt, nici măcar glumă proastă nu e, e doar așa o chestie care are menirea să mă enerveze în fiecare zi a vieții mele.

Serios, am ajuns să cred că poate sunt singurul cetățean al planetei căruia i se modifică cumva structura amprentelor, de-am ajuns să șterg amprenta înregistrată în telefon și s-o înregistrez la loc, cam o dată la două zile. Degeaba. Pur și simplu blestematul ăla de cititor merge doar când vrea el. Uneori citește amprenta din prima, lin, elegant, alteori pot să fac ce vrea mușchiul meu, că el nu vrea s-o citească și pace. Din cauza asta nici macar nu mă pot duce în service cu el. Dacă ajung acolo și cititorul merge impecabil, ce le zic oamenilor ălora? Știți acum a vrut el să meargă, dar uneori să știți că nu vrea. Păi nu râd ăia de mine și cu curu’?

Poate nu vi se pare mare lucru, dar vă zic eu că e mega-frustrant când ai nevoie rapid de telefon (Trump, extratereștri, chestii), dar mai ales când vezi că cititorul de la Huawei-ul reginei fashion-ului funcționează impecabil. La ea, nici nu trece bine cu degetul peste senzor și gata s-a deschis, iar la mine nenorocitul ăla de senzor nu vrea nici cu rugăminți sau cu blesteme.

Ah, încă ceva. Știți voi ledul ăla pe care-l au TOATE smartphone-urile din lume? Ledul ăla care e undeva în bara de sus și care licărește el vesel în funcție de ce notificări primești? Ei bine, ledul ăla era una dintre cele mai utile chestii pentru mine. Era. Pentru că un cetățean coreean care lucrează la Samsung s-a gândit el c-ar fi mai bine să-l scoată, începând de la modelul S10, că și-așa era total inutil.

Ce să vezi, nu era. Led-ul ăla mă ajuta mai mult decât vă puteți da seama, pentru că știam, fără să aprind ecranul telefonului, de unde vin notificarile. După ce culoare avea, după ritmul în care licărea, știam exact dacă e ceva urgent sau nu. Chestie care e destul de importantă dacă ești la volan, să zicem, sau într-o ședință, într-o întâlnire, unde nu te apuci să-ți verifici telefonul pe sub nasul celor prezenți.

Acum, din cauza cetățeanului coreean pe care l-a mâncat în fund, sunt nevoit să port un smartwatch, deși credeți-mă, încă un device căruia să-i port grija era ultimul lucru de care mai aveam nevoie în această viață.

Ca să concluzionez, știți voi bucuria aia mișto care te încearcă de câte ori îți iei un telefon nou? Well, la mine a fost mai așea, mai știrbită, fix din cauza celor două rahaturi despre care tocmai v-am povestit. Aia e, să sperăm că până peste doi ani îl vor da afară pe cetățeanul coreean cu idei revoluționare și că rezolvă și cu senzorul de amprente.

Mno, pe final, voiam sa vă mai spun că sunt perfect conștient de faptul că vă interesează foarte puțin, spre deloc, ce probleme existențiale am eu cu funcționalitățile telefonului, dar cumva, undeva, trebuia să răbufnesc. Mai ales că, prin natura jobului și a ceea ce fac în fiecare zi a vieții mele, sunt aproape dependent de el. În plus, am vrut să mai știe și alții la ce să se aștepte. Pentru că astea-s chestii la care nici nu te gândești, înainte să-ți cumperi telefon, dar uite cum te lovești de ele, după. Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar mie nu mi-ar fi trecut prin cap nici în două vieți să verific dacă un smartphone are led sau nu.

Gata, acum chiar am terminat.