La metrou, la Piața Victoriei, există lift din ăla pentru persoane pentru dizabilități, lift pe care îl folosesc aproape exclusiv persoanele cu abilități, dar care nu au și abilitatea de a mai merge pe jos încă cinșpe metri până la scări, darămite să le mai și urce. Știți voi, cetățenii ăia care vor o țară ca afară, dar s-o facă alții, că ei au treabă.

Ieri dimineață coborâsem din metrou și mă îndreptam voios spre ieșire. În fața mea mergea un zdrahon, genul care ronțăie un greabăn de bivoliță tânără la micul dejun și după muncă pleacă imediat la sală, că dacă nu trage de fiare două zile la rând, simte cum îi scad deltoizii cu 0,5 milimetri.

Și cum mergea zdrahonul nostru apăsat, de se resimțeau săracele dale când călca pe ele, odată îl văd cum se oprește în dreptul intrândului care duce la liftul despre care vă povesteam mai sus. Face un pas la dreapta ca și cum ar vrea să se ducă spre lift, după care se oprește.

Băbăieți, în momentul ăla efectiv l-am simțit. Parcă ne conectasem la nivel subliminal și-am simțit cum se luptă în el binele cu răul. Cumva, parcă reușeam sa aud și dialogul mut pe care-l purta cu el însuși: „Să iau liftul sau să nu iau liftul? Să iau liftul sau să nu iau liftul?”.

Dar totul a durat doar fracțiune de secundă și, ca de fiecare dată, binele a învins. L-am văzut cum se scutură ca după un coșmar din ăla care te trezește în creierii nopții, ridică din umeri și trece cu pieptul sus mai departe: „Hai, coae, da-o dracu’, ce sportiv ești tu dacă stai după un amărât de lift?”.

Doamne, ce sentiment de mândrie m-a încercat pentru el. Pe loc i-am devenit și fan și admirator. Bravo, boss! Bravo, bă, zdrahoane! Uite că nu degeaba te duci la sala aia, uite c-ai reșit să învingi tentația unei deplasări futile cu liftul și să mergi ca un bărbat mai departe. Ai reușit să înfrunți viața și să-i iei scările în piept. Ce să mai, încrederea mea în umanitate căpăta din nou aripi și era pe punctul de a fi total restabilită.

După care, am trecut și eu prin dreptul liftului și-am apucat să arunc o privire în el, până să se închidă ușile. Era plin.