Dacă tot am rezolvat problema cadourilor de Secret Santa, zic să trecem la lucruri mai serioase. Se apropie Crăciunul și încă o dată apare întrebarea: ce să cumperi pentru toți din familie? Lasă că vă salvez tot eu.

Prin urmare, dacă ești bărbat, pentru lumina ochilor tăi, pentru cea fără de care viața ta ar fi pustie și searbădă, ascultă-ți inima și cumpără o oală. Știi doar cât îi place în bucătărie, ai văzut de atâtea ori cu cât drag intră acolo și mai iese după ore întregi de gătit cu sufletul pentru toată familia. Iar dacă nu te pricepi la oale (că doar de-aia nu calci niciodată prin bucătărie) și ți-e frică să nu faci vreo prostie, cum ar fi să cumperi o oală pe care deja o mai are, ia-i o tigaie. Cu astea nu dai greș niciodată și nu sunt niciodată prea multe.

Dacă ești femeie, pentru stâlpul stâlpul casei, pentru bărbatul de care te-ai îndrăgostit cu atâția ani în urmă și care te face în continuare să te simți ca-n prima zi, poți să cumperi un singur lucru: o pereche de șosete. Flaușate. Și-o pijama din flanel. Păi nu se plânge el mereu că-i e frig? Gata, acum i-ai rezolvat problema. O să te convingi ce surpriză mișto i-ai făcut când o sa-l vezi cu lacrimi în ochi în momentul când va deschide cadoul de la tine.

Gata, acum trecem la restul familionului.

Lu’ mă-sa și lu’ maică-ta le iei același lucru, oricum n-au cum sa afle, că nu-și mai vorbesc de la Crăciunul ăla când s-au îmbătat și și-au spus în față ce cred una despre cealaltă: vopsea de păr. Simplu, frumos, elegant. Trebuie să fii atent doar la culori, că nu merge să le iei orice. Du-te pe un roșu aprins sau violet și toată lumea va fi fericită.

Idem procedezi cu tac-su și taică-tău. Stai liniștit, nici ei nu vor afla că le-ai luat același lucru, nu-i lasă scorpiile alea două să-și vorbească sau să iasă la bere. Ce poate fi mai frumos decât câte o superbă cămașă în carouri, cu mânecă scurtă? Da, nu le vor purta acum, ca e iarnă (deși la cum se prezintă situația meteo, nuș’ ce să zic), dar cine va mai fi ca ei la vară când își vor scoate cămășile le plimbare pe corso? La cămăși mai asortezi un halat de baie matlasat și-o pereche de papuci de casă din pâslă. Și uite așa i-ai făcut fericți pe amândoi.

Am ajuns la copii, dar cu ei e simplu, chiar nu ai de ce să-ți bați capul. Copiii adoră lectura și prin urmare cadourile de Crăciun sub formă de cărți vor fi deosebit de bine primite și apreciate. Căt despre subiectele cărților, e și mai simplu, ataci zona de dezvoltare personală (doar vrei să ajungă cineva, nu vreun coate goale) sau pe cea de descoperire și cultivare a aptitudinilor. Copiii pur și simplu iubesc cărțile de genul ăsta.

Lângă cărți mai pui niște lucruri utile pentru școală: caiete, blocuri de desen, pixuri, stilouri, radiere, și cu asta basta. Dacă ești în bani, le iei și niște hăinuțe, tot pentru purtat la școală, că știi ce repede le paradesc. Un pantalonaș, o cămășuță, unul-două pulovărașe, hai că știi tu mai bine în ce-l îmbraci la școală. Dar nu face greșeala să le iei măsura lor, că semestrul e lung și dracii ăștia mititei cresc imediat, odată te trezești că le-au rămas hăinuțele mici. Ia-le și tu măcar cu două-trei numere mai mari, ca să fi sigur c-or să le poarte și toamna viitoare.

Dacă la desfacerea cadourilor ți se pare c-ar fi ușor triști, nu te lua după fețele lor, copiii interiorizează puternic bucuria și de-aia. Cine a mai pomenit copil să nu se bucure când primește rechizite și haine?

Cam astea ar fi. Dacă mai aveți frați, veri sau alte rude, vă mai descurcați și singuri, nu așteptați să vă dau eu mură-n gură chiar tot, ce naiba.

Desigur, există și ipoteza în care i-ai putea întreba pe toți ce-și doresc. Dar ce farmec ar avea să-i cumperi omului un cadou care chiar să-i facă plăcere? Păi nu-i strici toată bucuria Crăciunului? Așa că mai bine mergi pe sfaturile de mai sus și n-ai cum să dai greș.