Pur și simplu nu aveam cum să las sa se piardă în neant acest comentariu al lui Ionuț, la articolul de ieri. Vi l-am pus mai jos, ca să nu râd doar eu.

Amintirile mele despre Crăciunul la țară la bunici sunt oleacă diferite. Rar am prins zăpadă în perioada asta pe acolo. Cred că doar o dată, când țin minte că n-a putut să ne ducă la gară băiatul cu Aro, care ne ducea de obicei, din cauza viscolului. În rest, noroi, mocirlă, umezeală. Și porci. În fiecare an se tăiau 6 porci în timp record. Adică în două zile. Pe 20, 21, 22 sau 23, depinde cum pica weekend-ul dinainte de Crăciun. Tăiați, tranșati, pregătit toba, caltaboșii, cârnații, toate făcute pachete pentru a fi luate la oraș, că bunicii nu aveau frigider.

Era un du-te vino de unchi, mătuși, părinți bunici, mirosea de trăznea a vin, țuică, mațe spălate și “pomana porcului”, fum de porc pârlit, se dubla cantitatea de mocirlă din curte, bețivăneală, chef, lumea nervoasă pe copiii (adică noi) care încurcau treaba . Unde te întorceai, cineva avea ceva de zis, în spiritul Crăciunului:

Bă, vorbește cu Vasile, că nu ne ajung paiele!, Bre, unde-i oala aia mare? La unu’ nu v-a trecut prin cap să aduceți bidoane să tragem vinul. În buzunare să vi-l băgați!

‘Tu-ți cristoșii mă-tii de porc!!! Bre, io aci în coteț îl tai că m-a nenorocit!, Tu ce paștele mă-tii te-ai cocoțat pe gard? Dă-te jos că se dărâmă cu tine și du-te și ajut-o pe mă-ta cu mațele alea, că voi mâncați cârnații, nu io!

Mă, nebunilor, stați potoliți cu focul ăla că dați foc la casă! Ia te uită, făi fetică, ăștia vor să pârlească toți porcii de pă uliță!

Hai, Ioane (ăsta era măcelarul, că mie îmi ziceau ”Ionică”), hai, tată, că vine ploaia, ne prinde noaptea, dă-l în soare pe mă-sa, nu-l mai gâdila atât! Lasă-l, bre nea, că n-a băut destul și-i tremură mâna pe bisturiu! Hai, băi, dă-i, uăi!

Printre picături, reușea bunica să trântească vreo doi sau trei cozonaci. Dacă reușea. Pâinea? De la magazin. Cine avea timp de frământat? Mai arunca niște mere pe sobă și gata atmosfera de Crăciun. Povești la gura sobei? Da, d-alea interzise minorilor spuse de bunicul, unchii și prietenii trotilați și cu chef după un sfert de butoi de vin băut.

Nu făceam brad acolo. ”Lasă că aveți acasă. Nouă nu ne trebuie”. Cadouri? Bani. Bunicii dădeau bani pentru noi să ne luăm ce ne trebuie “pentru școală” (muream când auzeam asta), ai mei le luau de banii ăia ulei, orez și ce le mai trebuia și nu puteau găsi sau produce singuri.

Moș Crăciun nu venea la țară, ne lăsa cadourile acasă sub brad. Nici nu ar fi avut pe unde să intre, că la horn se afumau slănina și cârnații și, citez din bunica : “Dacă-l prinde tac-tu mare că-i dărâmă alea p-acolo, îndoaie cazmaua pe spinarea lui!”. Asta era explicația “oficială”. Tradiții românești, deh!

Colindători? Dacă erau copii veniți de la oraș, mai era cum mai era, dar dacă erau din sat: “La poartă, nu le da drumul în curte, că ăștia se uită după furat. Așa a pățit a lu’ Moțoc Crăciunu’ trecut”. Tradiții românești, v-am zis!

Se mai înfunda câte o sobă care nu fusese de mult timp aprinsă și umplea casa de fum, mai începea să sufle vântul ăla uscat de Bărăgan care-ți îngheța și sufletul când mergeai la WC în fundul curții, mai o tăvăleală prin noroi când scoteai apă din puț, mai un câine, mai o oaie, d-astea.

Cam așa era Crăciunul la țară. Chiar dacă nu erau bunicii de poveste și atmosfera de basm, regulamentare de pus pe Fb, mi-e dor de vremurile alea. Anu’ ăsta se fac 10 ani de când mi-a murit ultimul bunic și de când n-am mai dat p-acolo. ☹️

sursa foto