Să presupunem că ești într-o relație. Căsătorit, necăsătorit, nu contează, ești într-o relație de lungă durată în care mai apar și niște copii. Anii trec și la un moment dat constați că femeia de lângă tine începe s-o ia ușurel pe arătură. După care “ușurelul” se accentuează și constați că se ajunge la ceva de genul ăsta, să zicem:

Ei? Ce faci în această situație delicata? Pentru că una e să se trateze ea cu tot felul de rahaturi “naturiste”, cu uleiuri esențiale sau cu picături de lapte matern în ochi (serios, a se vedea comentariul de sub postare) și alta e să vrea să-mi trateze copiii blonavi cu extract de rădăcină de rubarbă. Deci? Cum procedezi?

Bine, excludem cazul în care împărtășești aceleași valori cu nevastă-ta și când se îmbolnăvesc copiii tu ești primul care dă fuga să culeagă niște ciuboțica cucului sau pune de-o mămăligă vârtoasă. Că le e rău și nu poți să stai cu mâinile in sân, măcar niște bicarbonat să le dai, ce naiba.

Am mai povestit pe-aici c-am cunoscut o familie de dilimandroși d-ăștia. Se hrăneau toți cu frunze, inclusiv copiii, doi la număr, și niciunul mai mare de cinci ani. Unul dintre copii răcise nasol de tot și părinții cei imbecili naturiști îl tratau cu… polen. Făcuse ăla mic șanțuri sub nas (la propriu, chiar avea două șanțuri), de la râurile de muci care i se scurgeau non-stop de două luni de zile, dar idioții ăia doi nici nu voiau să audă c-ar putea să-i dea și altceva în afară de polenul ăla nenorocit. Sunt extrem de curios cu ce dracu’ îi tratează dacă e să-și rupă vreo mână sau vreun picior? Cu frunză de brusture marinată în tinctură de măceșe, probabil.

Nfine, revenind, ziceam c-ai constatat că femeia de lângă tine a cam luat-o razna și n-o mai scoți din tratamente din astea tâmpite cu lapte matern, frunze de măceșe virgine (pardon, extra-virgine) și extract de ficat crud de muscă țețe. Ce faci? Mai ales când e vorba despre copiii tăi și când totul s-ar putea rezolva extrem de simplu cu o vizită la doctor.

P.S. Auziți, vi se pare întâmplător că cei mai mulți dintre ăștia care pun botul la tratamente naturisto-idioate sunt semi-analfabeți?