Am auzit știrea asta mai devreme, când eram la volan, și-am râs singur, ca prostu’, în mașină. Acum, când am ajuns acasă, am văzut că e veche de trei zile, dar nu mă interesează, am mai tras o porție de râs.

Mdeci, ia fiți atenți aici.

Un cetățean din Rusia a construit într-o pădure o frontieră falsă cu Finalnda, la vreo 20 de kilometri distanță de adevărata frontieră. Investiție minimă: o barieră, două gărdulețe și-o barcă gonflabilă. Vă întrebați la ce-i trebuia barca? Lasă că vedeți mai încolo.

Așa, ziceam că și-a construit omul frontiera lui personală cu Finlanda și-a început să răspândească zvonul că el e călăuză, că știe locurile ca-n palmă și că pentru suma potrivită poate să ducă pe oricine în UE. Evident, n-a trecut mult și s-a trezit cu patru migranți la ușă:

– Zdrazvite, tavarișci, am venit să ne treci granița în Finalnda.

Și-a început negocierea la sânge. Ăia o țineau pe-a lor că n-au decât 10.000 de euro, ăsta nici nu voia să audă:

– Pizdeț, să moară familia mea, pentru 10.000 de euro nici nu mă dau jos din pat. Sunteți nebuni? Vreți să înfund pușcăria sau să mă împuște ăia la graniță pentru suma asta de căcat? Ce dracu’ mă fac cu voi, sărakilor?

Până la urmă, după ce l-au implorat ăia cu lacrimi în ochi și i-au explicat că el e singura lor speranță pentru o viață mai bună și că practic e salvatorul lor și al familiilor lor, a acceptat scârbit:

– Harașo-harașo, o fac pentru voi, că vă văd băieți de comitet, dar să nu mai spuneți și la alții, că stricați naibii piața de tot.

Și le-a întins superior mâinile la pupat.

După care i-a plimbat p-ăia prin pădure, le mai ordona să se arunce pe burtă când „auzea” pași de grăniceri, i-a pus să care și barca aia pneumatică pe malul unui lac. Nu, n-au intrat în apă, doar așa pentru o notă de autenticitate. Într-un final, au ajuns victorioși la frontiera falsă din pădure. I-a strâns rusul pe fiecare dintre ăia patru în brațe și le-a strigat în timp ce se îndepărta:

– Sărakilor, să nu uitați niciodată ce-am făcut pentru voi, fără mine erați morți și îngropați.

Și-a plecat liniștit să bea o vodkă, cu 10.000 de euro în buzunar.

Băi, ce voiam să vă-ntreb, voi vă imaginati fețele bieților migranți când au ajuns la adevărata frontieră și i-au luat grănicerii la întrebări?

– Davai pașaport, davai viza!

Săracii oameni, cică i-au mai și deportat. Dacă nici asta nu e ilustrarea perfectă a vechii zicale românești „și futuți și cu banii luați”, nu știu care mai e.