Pe mine nu mă relaxează muzica decât dacă sunt EXTREM de bine cu capul. Or asta mi se întâmplă atât de rar că, dacă ar fi după mine, industria muzicală ar fi în moarte clinică. Cu cititul pățesc la fel, ca să mă pot relaxa, cu o carte în mână, trebuie să fiu liniștit ca un călugăr budist surdo-mut ieșit la pensie. Altfel, e degeaba, ochii citesc literele, dar creierul meu se duce tot unde vrea el, pe pereți, după armăsari de culoarea ierbii.

Practic, când vreau să-mi tin mintea ocupată cât să mă pot relaxa și să fac cumva să n-o las să zburde aiurea pe câmpii, am doar trei metode mari și late care funcționează.

Prima. Să mă uit la un meci de fotbal. Nici măcar nu mă intersează cine joacă, doar să alerge niște unii după o minge și cu condiția să fie în direct. Meciurile în reluare sunt mai rele decât citatele din Osho, mă duc automat în semi-depresie.

A doua. Fimele de acțiune. Dacă se poate, proaste, cât mai proaste. Cu cât prinde eroul principal mai multe gloanțe cu dinții și cu cât omoară mai mulți dușmani, înarmați din cap pâna-n picioare, cu mâinile goale, cu atât creierul meu simte cum îl cuprinde liniștea binefăcătoare.

Si a treia. Să mă urc la volan și să conduc fără o țintă anume. Ultima oară când am făcut asta, am plecat din București, am ajuns la mare, după care am luat cina la mama, la Vâlcea.

Ah, ar mai fi ceva, dar mi se întâmplă atât de rar, că practic nu contează. Pescuitul, fraților, îmi place de mor și mă transform într-un monument de zen și relaxare dacă stau pe malul unei bălți cu o undiță în mână. Nici măcar nu mă intersează dacă prind ceva, scopul este atins oricum și plec de pe malul apei mai senin decât o hipsteriță raw-vegană care a atins Nirvana (și nu vorbesc despre înghețata aia cu caramel și praline, cea mai șmecheră din univers).

Mno, cam astea ar fi singurele metode care funcționează la mine.

Am deschis subiectul pentru că văd sau aud în jurul meu despre cum oamenii își golesc creierul de probleme citind, sau ascultând muzică, sau ambele la un loc. Ambele metode fiind pentru mine, după cum ziceam, total ineficiente.

Așa, acum că v-am explicat cum stau lucrurile și v-am băgat un pic în context, sunt extrem de curios ce funcționează la voi? Nu de alta, dar în curând se întrerup campionatele de fotbal de peste tot, că vor și băieții ăia vacanță de iarnă. Cu condusul e mai greuț iarna și câte filme proaste credeți că pot duce și eu?