Aș fi vrut să scriu și eu despre asta, dar a scris Constantin Cucu. Poftiți de citiți.

Un băiat s-a împiedicat în curtea școlii și a dat cu sfecla într-o țeavă, julindu-și urechea.

Pe vremea mea genul acesta de chestii se întâmplau destul de des. Mai călcai într-un cui, mai te împiedicai de o cărămidă, mai te juleai de vreo sârmă.

Acasă mai luai și vreo doi papuci peste cur, ca să caști ochii mai bine data viitoare.

Azi văd că e chestiune de dat la televizor. Ziariștii fac investigații, sună repede la ministerul educației să întrebe cum se poate așa ceva. Fornăiesc nemulțumiți că directoarea școlii nu le-a răspuns, duminică seară, la telefon să le explice cum de a fost posibil așa o agresiune la siguranța copiilor noștri.

De ce nu răspunde directoarea, ce o avea de ascuns?

Jurnalism feroce, ce să mai.

Părintele copilului nu pare preocupat de faptul că are un fiu atât de bălălău că dă în gropi la propriu. Nu, omul vrea dreptate. Vrea să fie găsiți urgent vinovații și pedepsiți.

Da, da, vinovații care au uitat o țeavă pe traiectoria capului împiedicatului de băiat.

Acuma nu neg că poate sunt eu prea bătrân. Prea incapabil să priceapă. Prea incorect politic. Prea întârziat pe acest pământ, rezilient la progres etc.

Dar, la dracu, chiar așa? Când cădem cu curul pe o piatră dăm în judecată firma de pietriș că a făcut-o prea colțuroasă? Dacă intră cu capul vreun căscat în vreo ușă uitată deschisă, trebuie să îl dăm în judecată pe ministrul responsabil cu ușile?

Ce reparații și despăgubiri trebuiesc date unuia care e prea prost ca să nu dea cu capul în țevi?

Dar, repet, înțeleg că am importat de undeva tâmpenia asta. A afișajului public de tipul „umezeala e alunecoasă”, „nu băgați degetul în priză” sau „interzis cu trotineta pe acoperiș” fără de care, desigur, responsabilitatea de accident se mută de la prostan la autoritate…