Știți voi poveștile alea despre copiii care sunt aidoma unor îngerași și cât de frumos e să ai grijă de ei, să-i privești când dorm, să-i învelești și să le veghezi zâmbetul gingaș de pe față? Ei bine, de-aia sunt povești, pentru că nimeni niciodată n-a putut dovedi că trei copii adunați în același loc se opresc vreodată din alergat, vorbit, cântat, răcnit, dansat și alte chestii drăguțe, de același gen, pe care le pot executa cu voioșie ore întregi, în timp ce tu te uiți la ei și începi să te întrebi cam cât ai putea supraviețui pe Vârful Negoiu dacă pleci doar cu hainele de pe tine și mânânci doar ce vânezi.

Mno, ce voiam de fapt să vă povestesc, am avut fericita ocazie să-mi petrec duminica trecută cu trei îngerași din ăștia drăguți. Doar eu și ei, da? Ca să fie clar despre ce vorbesc aici. Long story short, am preluat ”îngerașii” la ora zece dimineața și i-am adus înapoi pe la șaptișpe trecute fix.

Cum să vă explic eu ca să înțelegeți, știți, eu nu prea dorm după-amiaza, dar duminică la ora 17.30, după ce am livrat toate trei odraselele în siguranță și mai ales în bucăți compacte, așa cum îi primisem, am picat direct în pat, practic am leșinat cale de vreo oră.

După care m-am trezit, încă năuc, și m-am gândit că n-ar fi tocmai rău să vin cu niște propuneri vizavi de cetățenii care au găsit de cuviință să contribuie la bunăstarea demografică a patriei noastre dragi, aducând pe lume mai mult de doi îngerași.

Oameni buni, părinții cu mai mult de doi copii ar trebui declarați eroi naționali, ar trebui decorați și, mai ales, ar trebui să beneficieze de avantaje și condiții cu totul și cu totul speciale, altele decât cele pentru noi, ceilalți, oamenii de rând.

În primul rând, ar trebui să umble pe stradă având un semn distinctiv, de exemplu o insignă sau o eșarfă, care să ne indice clar numărul de copii, ca să-i putem identifica din mulțime și să-i cinstim așa cum li se cuvine. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, de ce să-i mai stresăm cu insigne și alte rahaturi din astea, ar trebui să umble însoțiți de un paj cu o pancartă pe care e scris mare și clar numărul copiilor. Iar când unul dintre ei trece pe lângă tine, ai obligația să te oprești și să te înclini adânc.

La supermarket ar trebui să existe case speciale doar pentru ei. Dar ce zic eu case speciale, părinții cu mai mult de doi copii ar trebi să aibă supermarketuri deschise doar pentru ei non-stop, 365 de zile pe an.

Angajatorii ar trebui să le ofere și ei condiții speciale. Masajul la orice oră, camerele de relaxare și programul de lucru preferențial ar trebui să fie doar câteva dintre ele. Nu, serios, nu poți să te duci tu așa cu tot felul de task-uri și deadline-uri idioate la un cetățean care are minim trei copii acasă. În plus, ar trebui să-i angajeze fără interviu, fără nimic. Pe considerentul că dacă vrea unul din ăsta la tine în firmă, îl iei, îi dai câți bani vrea si doar mulțumești cerului pentru așa noroc.

Și în trafic ar trebui să aibă regim preferențial. Benzi dedicate, prioritate în intersecții și locuri de parcare rezervate pe tot teritoriul țării. În plus, toate mijloacele de transport în comun ar trebui să fie prevăzute cu scaune speciale pentru ei.

Nu în ultimul rând, nu numai că ar trebui scutiți de orice fel de impozit, dar ar trebui să li se restituie retroactiv și cele plătite până în momentul în care și-a făcut apariția cel de-al treilea element consumator de energie și timp.

Iar astea, dragii mei, sunt doar condițiile minime pe care ar trebui să le asigure un stat responsabil cetățenilor lui care-și petrec fiecare minuțel din viețile lor având grijă de grupuri compacte de mici îngerași ce pot să scurgă și ultima picătură de vlagă dintr-un atlet participant la maratoane, mai ușor decât scurgeți voi ultimele picături dintr-o limonadă de ghimbir băută cu paiul.