Autobuzul care ne duce spre avionul de Roma pune frână brusc. Șoferul coboară geamul și zbiară către șoferul altui autobuz oprit în față.

– Băăă, ăsta e al meu.

Și-i arată cu degetul spre avionul lângă care se pregătea celălalt să tragă. Ăla se uită zeflemitor la șoferul nostru și dă a lehamite din mână:

– Vezi-ți, bă, de treabă, că ăsta e al meu.

Și deschide ușile să coboare lumea. Care lume coboară, urcă scara și începe să intre în avion. Well, aș fi vrut să văd și eu ce față a făcut șefa de echipaj când a văzut cum i se umple avionul de cetățeni care aveau bilete spre Londra, ea știind că e pe tură pe cursa de Roma.

Evident, confuzia n-a durat decât câteva minute, după care i-au coborât pe toți și i-au urcat la loc în autobuzul din față. Moment în care șoferul nostru a coborât din nou geamul:

– Ți-am zis, bă, că asta e al meu?

Și-a deschis superior ușile să coborâm.

Altfel, mai voiam doar să vă povestesc că domnul de pe scaunul din fața mea a făcut live pe facebook la decolare. Dar ce zic eu „decolare”, a făcut live până a urcat avionul atât de mult c-a ramas fără net. Chestie care cred că l-a deranjat profund. Că nu de-asta a plătit el bilet, ca să nu poată face nici măcar un pârlit de live pă facebook. ‘Ți-ai dreacu’ cu avioanele voastre.

Când eu spun că în România locuită de români e imposibil să te plictisești.