E mic și casca de biciclist pare mai mare nu doar decât capul lui, ci decât el tot. Stă la coadă la megaimaju’ de la Victoriei cu doua sucuri și ceva patiserie în mână. Ajunge la casă. Întinde sucurile și croissantele, sau ce avea el acolo, scoate banii și rostește foarte serios:

– Vreau să-i fac o supriză lui tata, îmi dați și un heets albastru?

Casiera se oprește încurcată. Se uită la el o dată, se uită de două ori, dar ceva îi dă cu virgulă:

– Să stii că ești prea mic, nu pot să-ți vând țigări. Câți ani ai?

Ăsta, puștiul, nici nu clipește:

– Aproape zece, dar nu sunt pentru mine, vreau să-i fac o surpriză lui tata.

– Unde e tata?

– Afară, păzește bicicletele.

La celelalte case brusc s-a oprit toată activitatea pentru că toată coada e cu sufletul la gură și urmărește dialogul. Mie îmi vine să zic „le cumpăr eu, doamnă, că nu-s așa de mic”, dar am o reținere. Plm, sunt totuși țigări, e suficient că dau bani pe otravă pentru mine, parcă n-aș mai vrea să dau și pentru alții, fie ei și puști de 10 ani care vor să le facă surprize părinților. Așa că tac și urmăresc desfășurarea acțiunii.

Vânzătoarea ridică din umeri:

– Îmi pare rău, nu pot să-ți dau. Trebuie să vină tata.

Ăla mic oftează din străfundul sufletului, oftăm și noi odată cu el, se întoarce și merge dezamăgit spre ieșire. Totuși, pe undeva pe la jumatatea drumului se întoarce spre casieră și rostește apăsat:

– Să știți că nu m-am supărat.

Moment în care femeii îi pică fața și toată lumea de la coadă izbucnește în râs.

P.S. Toată tărășenia s-a petrecut sămbătă, în jurul prânzului, la Mega Image-ul din Piața Victoriei. Ăla micu’ nu mințea, când am ieșit i-am văzut pe amândoi, cu biciclete cu tot. Iar dacă din întâmplare textul ăsta ajunge la tatăl rămas fără surpriză, aș vrea să-i transmit felicitările mele, pare să fi făcut treabă bună cu puștiulică. Și că poate se gândește mai bine și-i face el cea mai mișto surpriză copilului: se lasă de fumat. Așa nici nu-l mai pune în situații d-astea în care nu trebuie sa se supere. 😀