Inițial am vrut să scriu câte ceva despre războiul dintre cele șase specii extraterestre care vor controlul Pământului, după care mi-am adus aminte de povestea de mai jos și-am amânat aberațiile pe teme ezoterico-fantasmagorice pentru o proximă ocazie.

Mai jos aveți, fără îndoială, una dintre cele mai tari chestii pe care le-am văzut eu în această viață. Nu pot să descriu în cuvinte cam câtă admirație simt pentru tipul ăsta. Știți, de obicei, am prostul obicei să admir oamenii care realizează lucruri pe care eu nu cred c-aș fi în stare să le fac. Iar ce-a făcut băiatul ăsta, cu plaja asta, chiar nu cred c-aș fi fost capabil să fac. Cel puțin, nu în această viață.

Mă uitam la el cât de relaxat povestește că „primele trei luni au fost mai grele, știți cum e, la început nu vrea să te ajute nimeni”, dupa care mai și râde Și mă gândeam cam cum o fi să cari la gunoaiele alea trei fucking luni singur-singurel? Eventual să te mai ia si lumea la mișto: „Hai, bă, ecologistule, ne lași cu rahaturile tale?”.

Pe scurt, când văd așa ceva, să mor eu dacă nu reîncep să cred în umanitate. Sau când am citit ce-a făcut tipul celălalt care, tot așa de capul lui, s-a apucat să planteze singur o pădure. I-a luat vreo treizeci de ani, dar până la urmă a reușit.

Well, repet, când văd, citesc sau aud despre oamenii ca ăștia, simt așa un fel de pornire în mine să fiu mai bun și mai harnic. Noroc că nu mă ține mult.