Coborâsem la cafeteria de la parter pentru un micuț și rapid colazione. În paranteză fie spus, oamenii ăștia de pe aici nu-și beau niciodată cafeaua de dimineață acasă. La prima oră, localurile de profil gem de clienți care stau la coadă pentru un espresso și-un croissant.

Revenind, coborâsem la cafeteria pentru due cafe americano și tocmai dădusem comanda, când lângă mine se așază o căprioară blondă, una ragazza diafană pe la vreo cinzeci și-un pic de ani. Mâ uit la ea, se uită la mine, ne zâmbim reciproc în semn de „buongiorno”, după care ea ridică mâna dreaptă să întindă bonul spre cetățeanul însărcinat cu prepararea cafelelor.

Ei, bine, în momentul ăla de la subrațul signorei a venit un damf de transpirație atât de puternic și care mi-a afectat atât de tare percepția senzorială a căilor olfactive, încât creierul meu n-a mai știut să distingă informațiile false de cele reale și brusc m-am trezit în metroul bucureștean, la prima oră, în drum spre cooperativa de digital.

Tocmai mă pregăteam să mă dau jos la Victoriei, când a coborât ragazza blondă brațul la loc, că altfel apucam naibii să mă duc și la muncă.