Am vrut să vă pun niscaiva poze, dar, din păcate, mi-a fost imposibil oricât m-am chinuit. Viteza ăstora de net e pe undeva pe la nivelul dial-up-ului din anii 2000 de la noi. Și nu glumesc deloc, poza de mai jos e singura pe care am reușit, printr-un miracol, s-o descarc. Mi-aș fi făcut hot-spot, dar să vezi ce, în cameră până și netul de pe telefon se mișcă tot cu viteza melcului turbat. Sper să meargă mâine netul mai cu vână și să pun mai multe.

Altfel, Napoli este unul dintre cele mai mișto locuri pe care le-am văzut până acum. Și-am văzut câte ceva în această viață. Da, da, e mizerie aproape peste tot, dar asta n-are nicio legătură cu felul în care simți orașul ăsta. Este pur și simplu fabulos și cu un vibe pe care l-am mai simțit doar în Lisabona. Mă rog, nu e chiar poezie pură, cum e Lisabona, dar pe aproape. Așa că titlul e cât se poate de real.

Mai voiam să vă spun că rar am mâncat atât de bine și că, dacă ești un pic atent în ce cârciumă intri, n-ai cum să dai greș cu mâncarea, pur și simplu n-ai cum. Trebuie doar să caști ochii și să eviți zonele bătute de turiști.

Nfine, sper să vă pot pune mâine și niște poze. Dacă vă interesează, desigur.