Radarul uman, cunoscut si sub numele de cea mai mișto femeie din lume, este un pic mai, cum să zic eu ca să mă-nțelegeți, este un pic mai discretă așea. În sensul că nu prea suportă să mă vadă povestind pe Facebook, sau pe blog, chestii care au legătură cu viața personală. A ei, nu a mea, desigur.

Nu vreți să știți ce-mi aud urechile de fiecare dată când mă mai mănâncă pe mine undeva să postez chestii care au legătură cu distinsa dumneaei persoană sau, mai rău, de fiecare dată când folosesc sintagmele „cea mai mișto femeie din lume” și „radarul uman”. Chiar nu vreți să știți.

Nfine, v-am povestit toate astea doar ca sa înțelegeți contextul și cam la ce riscuri mă voi expune scriind cele ce vor urma. Stați că vă zic acuș. 

Ieri, foarte de dimineață, ne-am urcat în avionul de Napoli pentru o scurtă și binemeritată vacanță. Nici n-am intrat bine în avion, că radarul uman s-a și înfipt pe locul ei, extrem de hotărâtă să adoarmă. Știți, nu e prea obișnuită cu ore din astea mici. Se făcea că trecuse vreo oră de zbor când, așa de nicăieri, s-a trezit cu șefa de echipaj lângă scaun. Care șefă de echipaj avea în mână o sticlă de vin pe care i-a întins-o ceremonios:

– Din partea echipajului, pentru cea mai mișto femeie din lume.

Moment în care știți ce brusc i-a sărit somnul? A făcut ochii cât două cepe de Buzău chiar înainte de culesul recoltei, da’ n-a apucat nici măcar să tragă aer în piept, că șefa a continuat fără să i se clintească un mușchi pe față:

– Comandantul aeronavei vă transmite că astăzi o să meargă numai cu viteza legală.

Well, abia acum ar fi trebuit să-i vedeți fața.

Nu știu cât vă amuză pe voi, dar io am râs tot drumul, râd și acum când scriu, și-o să mai râd multă vreme de-acu’ înainte.

Mno, acestea fiind zise, mi-a făcut plăcere să vă cunosc și să vă știu pe aici. De data asta nu cred că mai scap cu viață.

P.S. Dacă cineva nu înțelege care e faza cu radarul uman și viteza legală, înseamnă că e mai nou pe-aici și e rugat să se documenteze citind articole din urmă. 🙂