Joia trecută, spre seară, după o dezbatere scurtă și intensă, s-a votat în unanimitate că mergem să mâncăm sushi. Știți, radarul uman (aka cea mai mișto femeie din lume) poate să mănânce sushi la orice oră din zi și din noapte, inclusiv trezită din somn la ora trei și patrușcinci de minute dimineața, dar asta este o altă discuție.

Plecăm spre sushi. Pe drum, extrem de binevoitoare scoate telefonul să facă rezervare. Chestie salutară, de altfel, pentru că atunci când îi e foame nu prea se poate sta de vorbă cu dumneaei și doamne ferește să nu găsim mese libere, că începea jihadul.

Discuție banală, nimic neobisnuit. Bună ziua. Bună ziua. Vreau și eu o masă de două persoane, se poate? Se poate. Pe terasă? Pe terasă. Bun, mulțumesc. Și dă să închidă, când se aude din partea cealaltă:

– Pe ce nume să fie rezervarea?

Radarul uman ezită o secundă, după care, out of nowhere, o aud:

– Vasilescu, Domnul VA-SI-LES-CU. Sunt asistenta domnului VA-SI-LES-CU.

Și închide repede ca să nu se audă cum râde, și râde, și râde, în timp ce io faceam eforturi mari să nu intru în ăla din față. Mai râde o vreme, după care brusc nu mai râde și devine așea ușor îngândurată. Dar n-apuc s-o intreb nimic, că zice singură:

– Cred c-am greșit, am făcut rezervare la ăla din Dorobanți, nu la ăla din Victoriei.

Începe o altă dezbatere scurtă și intensă în urma căreia s-a decis că în Dorobanți n-o să găsim locuri de parcare, așa ca tot la Victoriei trebuie s-ajungem. Și că frumos ar fi să anulăm rezervarea din Dorobanți să nu țină oamenii ăia o masă ocupată degeaba. Formează tu, că vorbesc io, zic. Oareșcum nedumerită de cererea mea, diva sună și-mi întinde telefonul.

– Bună ziua, sunt domnul VA-SI-LES-CU, a sunat asistenta mea sa facă o rezervare și, ca de obicei, a încurcat locurile. Vă rog frumos s-o anulați.

Închid telefonul și râd, și râd, și râd.

Ce voiam să spun, după cum vedeți, nu e așa ușor cum pare sa fii asistenta mea. 🙂