Acum vreo câţiva ani, într-o dupa-amiaza de duminică în care-mi venea să ma urc pe pereţi de plictiseală, am auzit soneria. Am deschis. În faţa uşii erau două femei, una tânără si alta mai în vârstă, ambele urâțele spre urâte.

– Aveți două minute să vorbim despre Domnul-Dumnezeul nostru?

În mod normal n-aș fi avut, dar, după cum ziceam, mă plictiseam atât de tare c-aș fi avut două minute să vorbim și despre domnul nostru Gigi Becali. În condițiile astea cum naiba să n-am două minute pentru două martore ale lui Iehova cu chef de vorbă şi de împărţit bunătate lumească? Dar, bineînţeles, intraţi vă rog!

Din păcate, în pofida intențiilor mele bune, discuția n-a fost prea lungă din cauza unui incident care a scurtat-o într-un mod brusc și neașteptat.

Fetele tocmai voiau sa dea drumul la placă, dar le-am întrerupt și le-am zis că mai bine îmi răspund mie la o întrebare. Au vrut. Și le-am întrebat de ce în cei 6-7000 mii de ani pe care i-ar avea Lumea (conform Bibliei), omenirea n-a cunoscut nicio secundă de pace? De ce au fost numai războaie, crime şi nenorociri în tot timpul ăsta. De ce, dacă doamne-doamne ne iubeşte aşa de mult?

Vreți sa știți răspunsul, ă? Cred și io ca vreți. Cică Dumnezeu ar fi facut un fel de pact cu diavolul si l-ar fi lăsat să fie la conducere pentru o vreme. Cred că mi-au spus şi scopul pentru care tâmplarul ăl bătrân ar fi făcut una ca asta, dar cum deja mă enervasem, nu-l mai reţin.

Înțelegeți? Exact ca şi cum aş administra o companie imensă şi l-aş pune la conducerea ei pe concurentul meu numărul unu. Iar eu aş sta pe margine şi m-aş uita relaxat cum îmi îngroapă ăla business-ul. Sună perfect logic, nu? De fapt, cred că e o idee excepțională, abia aștept s-o văd aplicată pe la marile multinaţionale.

Mă rog, partea mai proastă e că n-am apucat să ne certăm prea mult pe subiect. Pentru că la un moment dat mi-am aprins o ţigară ca să le suport mai uşor aberaţiile şi, ţineţi-vă bine, martora mai în vârstă mi-a cerut pe un ton imperios s-o sting. Pe motiv că nu suportă fumul, desigur. Cineva ar fi trebuit să-mi facă o poză în acel moment, poză care ar fi ajuns în toate dicţionarele din lume ca explicaţie vizuală pentru cuvântul “stupefacţie”. Mno, îngrijorat pentru sănătatea lor pe care n-aş fi vrut s-o periclitez cu niscaiva fumat pasiv, le-am trimis urgent să mă caute pe-afară. Pățăști.

Nfine, până la urmă se pare că am rămas cu o singură necunoscută după toată experienţa asta: oare de ce nu exista martore ale lui Iehova, blonde, cu sânii mari și glezne fine?