Ați auzit de măgarul lui Buridan? Ăla care nu se putea hotărî dacă să bea apă sau să mănânce și, până la urmă, a murit de foame și de sete. Ei, fix ca măgarul lui Buridan sunt io acum. Stați că că povestesc imediat.
Cetățeanul cunoscut sub numele de Marian Ionescu, în complicitate cu VEKA Romania, mi-au copt-o într-un mare fel. Pe scurt, m-au provocat la o experiență din aia de care ai parte #odatainviata. Doar că lucrurile nu sunt niciodată așa de simple cum par. În sensul că m-au pus pe mine să aleg între un zbor cu elicopterul și o cursă cu o mașină de raliuri. Well, cine naiba poate sa aleagă între astea două?
Prin urmare, ce voiam să vă întreb, voi ce-ați alege în locul meu? Că eu sunt incapabil să decid singur. Când mă hotărăsc pentru elicopter, începe mașina de raliu să-mi facă rău cu ochiul și invers. Și tare mi-e teamă să n-ajung exact ca magarul despre care pomeneam mai sus. Deci, ce să aleg? Raliu sau elicopter?
P.S. Era să uit, mai trebuie să precizez că mașina de raliuri o voi conduce eu, spre deosebire de elicopter unde nu vor să mă lase. N-am înțeles exact de ce. 🙂
Ia beliscopterul. Cu masina de curse poti merge la TitiAur sa inchiriezi si scapi de grija. Elicoptere sunt putine sa ai de unde alege.
Comentariu beton!
23
3
@Alexandru Tioc zice bine😉 mai rar apare ocazia sa te dai cu elicopterul. Daca masini de raliu poti inchiria, elicoptere…nush. Deci eu as alege elicopterul.
Comentariu beton!
10
1
E, la o adică, bagă ceva prin Făgaraș și sunt șanse să vină beliscopterul ăla roșu să-l salte de acolo..#oportunități
Comentariu beton!
23
2
@Redoo, da, dar nu vede nimic. Si exista sansa sa fie ultimul drum :))
Comentariu beton!
8
1
Ultimul? Doar a zis ca #odatanviata
Comentariu beton!
9
1
Dacă n-ai mai mers niciodată cu elicopterul, acum e momentul. Dacă ai mai mers, bagă-te la mașină. Mai ales dacă te lasă să o conduci tu.
Comentariu beton!
12
1
Aia e problema, că n-am mai mers cu elicopterul.
Atunci ia elicopterul. Dacă vrei senzații de raliu, cunosc eu niște băieți… Ne vedem după 1 noaptea într-o anumită zonă fără “rutieră”, să porți o batistă turcoaz la piept, și rezolvăm cu mașina de raliu. 😉😎
Comentariu beton!
22
4
Vezi c-ai scris greșit “eșarfă”.
Auziți, da’ voi pedalați des cu metroul ?
Mers cu elicopterul… ptiu, ce fantezii au unii🥴
Comentariu beton!
8
1
Elicopter.
Comentariu beton!
9
1
mașina de raliu
Se dezbate încă. Ce zici?
4
3
Ia mașina ! Ție nu îți zice nimeni pe unde să o iei, da ?! Sunt baloane destule in Cappadocia !
Se dezbate încă. Ce zici?
7
2
Eu aș alege elicopterul.
Se dezbate încă. Ce zici?
7
1
Magarul,ia magarul.
Comentariu beton!
79
2
Sa il ia de… urechi?:))
Comentariu beton!
9
1
Nu mai am nevoie, sunt io destul de.
dacă alegi măgarul, măcar ai frâna
Comentariu beton!
20
1
mda…io as alege un snitel vienez și un alb demisec..
Comentariu beton!
19
1
Hai, bă, chiar o să aleg după ce iese aici. Zi serios.
Merge si Prosseco
Comentariu beton!
14
1
Serios..intreab-o si tu pe cea mai misto femeie din lume cum ar face un barbat adevarat..
Comentariu beton!
11
1
Ăăă… nu vrea să audă de niciuna dintre cele două. Când i-am zis doar a clătinat ușor din cap, stânga-dreapta.
Dacă doar a clătinat din cap și nu ești închis într-un dulap cu trei lacăte ale căror chei au fost aruncate în Dâmbovița, ești ok.
Comentariu beton!
8
1
A dat din cap stânga dreapta? E clar mașina de raliu. Descrie mișcarea închide – deschide si se referă la momentul in care se negociază intrarea – ieșirea din curba. Daca rotea din cap ca la un concert rock, alta era treaba.
Se dezbate încă. Ce zici?
6
3
Pffff e greu de ales. Eu zic sa dai cu banul.
O zi bună!
Se dezbate încă. Ce zici?
6
2
Pfff… asta puteam și singur. 😛
Coane, ia masina! Macar sa stii ca ti-ai facut-o cu mana ta! 😆
Comentariu beton!
11
2
Da’ e mișto și cu mâna altuia. 😛
Dacă aveai de ales între 2 blonde voluptoase, atunci dilemă…
Comentariu beton!
9
1
*blonde voluptoase cu… inima mare si glezne fine de tot 😉
elicopter
Comentariu beton!
17
1
Eu votez pentru elicopter. 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
7
1
elicopterul. masini de curse mai gasesti tu.
Îţi place sau nu:
5
1
Aha, să-nțeleg că vrei să ne faci în ciudă.
Se dezbate încă. Ce zici?
6
1
Da? Eu m-aș bucura pentru oricine de aici care ar fi în aceeași situație.
Masina! Daca te lasa si pe macadam (nu doar asfalt) nici macar nu trebuie sa te mai gandesti. Gandeste-te la senzatiile traite cand derapeaza spatele masinii pentru ca vrei tu asta!
Se dezbate încă. Ce zici?
4
3
Daca stii sa o faci sa faca asta.
Îţi place sau nu:
3
2
Să ne spui cum a fost cu Elicopterul…😉
Comentariu beton!
8
1
Le-am încercat pe ambele, elicopterul e unic!
Și rar și mult mult mai greu de încercat în altă ocazie!
Cel mai probabil România o să îți pară extrem de frumoasă!
Comentariu beton!
9
1
Elicopterul, boss, masina de raliu gasesti mai usor!:)))
Se dezbate încă. Ce zici?
7
1
Rochița neagră, clasică, sau cea roșie, cu decolteu adânc? 😂 Orice alegi, ai grijă să folosești rimel d-ăla rezistent la apă, să nu strici machiajul. 😜
Distracție plăcută!
Comentariu beton!
24
2
Alooo, rimel? În 2019?
Mihai Vasilescu on 08.07.2019 at 10:43
“Așa. C-aveam un rimel nou-nouț.”
Comentariu beton!
8
1
didina …si rujul rosu….coafura sa reziste….
Îţi place sau nu:
3
1
@claudia, dacă discutăm de coafură, eu aș testa-o în condiții extreme, la înălțime. 😉 La rujuri nu mă bag, nu-mi plac de nicio culoare.
Îţi place sau nu:
4
1
Eu aș zice sa le ceri o experiența pe submarin. Aia o sa fie o data in viața:
-Toți avem mașini de raliuri in România la cum se conduce.
– Zbori cu un avion când se anunța vânt puternic și e aproape ca elicopterul
Comentariu beton!
15
2
Oricand as merge pe varianta elicopter!
Se dezbate încă. Ce zici?
6
1
Dupa ce ai scris pentru ei un articol atat de fain si cu multe vizualizari, ce-ar fi sa ti le dea pe amandoua?
Comentariu beton!
10
1
Foarte probabil chiar asa si este. Dilema o fi fost doar pretextul pentru articol. Daca imi aduc bine aminte, chiar si magarul lui Buridan le primise pe amandoua. Atata doar ca nu se hotara cu ce sa inceapa mai intai.
Îţi place sau nu:
3
1
hello!
masinaaa (asta pentru ca / daca nu va fi si radarul uman cu tine :p )
cate sanse ai sa bagi viteza nestingherit?
Se dezbate încă. Ce zici?
5
3
Elicopterul, alegerea mea este fara alternativa pentru ca dar si deoarece visul meu de adolescent a fost sa pilotez asa ceva. Din pacate nu am fost suficient de ferma in a comunica ca ,,asta vreau sa ma fac cand o sa fiu mare” (bine, dar si faptul ca inainte de lovilutie astia piticii , sub 1.50 , nu prea aveau ce cauta in aviatia militara iar in cea utilitara nu cred ca existau f multe elicoptere). Si Mihai, te invidiez, dar tot iti spun have fun indiferent de alegere.
Comentariu beton!
9
1
…am stat si m-am mai gandit, nu vrei sa trimiti elicopterul dupa mine sa iti aduc bormasina, ca parca nu sta asa de drept suportul ala?
Comentariu beton!
16
2
Elicopter 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
7
1
Clar masina, pe aia poti sa o simti. Plimbari de turist cu elicopterul mai vezi 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
4
3
Mie mi-e clar de ce nu te lasă să conduci elicopterul, nu mi-e clar de ce te lasă să conduci maşina, dar în fine… aş alege ELICOPTERUL.
Comentariu beton!
21
1
Cu masina de raliu pânā la heliport.
Elicopterul, logic.
Comentariu beton!
9
1
Ete gândire de femeie care vrea o tură cu sufletul în rai😜. Îmi place cum gândești.
Se dezbate încă. Ce zici?
6
2
Mașinile și cursele cu ele pe mine mă lasă rece. Dar priveliștile de la înălțime, nu, așa că probabil aș alege elicopterul. Oricum, orice alegi, enjoy!
Se dezbate încă. Ce zici?
9
3
Votez elicopterul… (facem abstractie de faptul ca tot asa a plecat si “nea Nicu” de pe CC 🙂 )
Comentariu beton!
10
1
N-alege, boss, nimic. Fii orgolios!
Ai spus foarte clar în textul anterior că ai alege balonul. Si ei? Ei ce fac?! Te pun să alegi una dintre celelalte două variante??
Pies: sper că te-am ajutat.
Comentariu beton!
14
4
amandina sau savarina…..
Se dezbate încă. Ce zici?
6
2
Eu îl îndemn să fie diplomat, boem chiar și să aleagă un ecler 😜
Comentariu beton!
9
2
Unde-i pollu’ ? Să votăm cum se cuvine, zic😜
Dacă stai bine cu coloana alege rogu-te o tură cu mașina de raliu. Senzațiile sunt garantate și s-ar putea să mai ceri câteva ture😉
Dacă stai bine în relația cu Bărbosul Suprem ai putea alege elicopterul că să te simți mai aproape de El și să exersezi rugăciunile în cazul în care se oprește ventilatorul ăla mare și începe să transpire pilotul 😜
Comentariu beton!
14
1
Și dacă transpiră pilotul îndeajuns, poate se deshidratează până la leșin și uite-așa se ivește și șansa de a conduce aparatul. 😬
Se dezbate încă. Ce zici?
8
2
Elicopterul, vorba celorlalți, mașini de raliu mai găsești.
Se dezbate încă. Ce zici?
6
2
umila mea părere este să alegi mașina de raliu, mai ales că o conduci tu
de ce mașina? pentru că e mult mai sigură decât elicopterul
Se dezbate încă. Ce zici?
6
7
Nene, cred ca glumesti. O conduce el, unde dracu siguranta?:))
Comentariu beton!
17
1
@alexandru: varianta ta 😃
Îţi place sau nu:
3
3
Dacă elicopterul e numai pentru plimbare și nu face pilotul niște manevre/acrobații, atunci aș alege mașina.
Îţi place sau nu:
1
2
Alege elicopterul. Nu te intilnesti des cu ocazia asta.
Îţi place sau nu:
2
1
Mi-ar fi groază de elicopter mai ceva decât de avion, dar mașina de raliu nu aș ști să o conduc la adevăratul ei potențial deci ar fi degeaba, așa că probabil cu toată frica aș alege zburătorul. Cred că nici dacă venea mașina cu pilot experimentat nu o alegeam că mi-e frică și de viteză 😀
Îţi place sau nu:
1
3
Bai, ce a făcut Bac-ul din voi? V-a trezit toți Luceferii din subconștient. Numai la zburători va duce gândul!!
Se dezbate încă. Ce zici?
7
2
Elicopterul. Si cand esti sus “priveste cerul “.
Daca ai nevoie de companie si partenera nu se supara ma ofer sa vin cu tine. Este OK, nu trebuie sa insisti, m-ai convins.
🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
5
2
Elicopter as zice, dar si pentru ca nu conduc 🙂 Atfel, chiar mi se pare ca la o masina de raliu ajungi mai usor, fata de un elicopter – fara o astfel de ocazie speciala
Îţi place sau nu:
3
2
Care din ele crezi ca iti va oferi cea mai cea senzatie pe ai alegeo, si nu e tare greu
App, ce faceai daca, cu una din oferte mai era si o blonda sau o bruna din alea cum pomenea un coleg mai sus? Probabil ca alegerea era mult mai usor de facut si binenteles ca cea mai misto femeie nu ar fi stiut de ofertele pe care le ai 😀
Îţi place sau nu:
1
3
elicopterul pe vreme buna
Îţi place sau nu:
3
1
Elicopterul, clar! 😀 Apoi ne povestești cum a fost.
Îţi place sau nu:
3
1
Dacă pilotul nu face ceva figuri in aer, apoi ma duc cu mașina.. 🙂
Îţi place sau nu:
1
2
Elicopter, fără doar și poate.In mașina de raliu consider că este mult mai tare sa fii copilotul unui profesionist , ai parte de adrenalină cu adevărat.
Îţi place sau nu:
4
2
Elicopterul este recomandarea mea. Mi se pare mai la indemana cursa de raliu decat un zbor. Have fun!!
Îţi place sau nu:
3
2
mortul dupa prabusirea unui elicopter arata la fel de “frumos” ca si cel rezultat din masina de raliu infipta intr-un cap de pod
dar macar cu elicopterul poti sa scrii dupa aia pe blog ca ai fost la inaltime #odatainviata
Se dezbate încă. Ce zici?
4
5
deci mortul de elicopter poate scrie pe blog? …
#positiveVibesOnly 😀
Îţi place sau nu:
4
2
Mi-am luat ceva rosii pentru o salata.Castravetii si ceapa le pun eu.
Haidi bre k glumeam cu ” dezastrele in aer si la sol”
Eu doar as imbarca’o pe “cea mai frumoasa” in elicopter pe melodia “ridica-ma la cer”.
Apoi l-as ruga pe pilot sa zboare un pic la ” rasul ierbii” pentru “ground efect on high speed”.
Asta face pipi pe orice masina de raliu.
Eu aveam inainte deja 15 salturi cu parasuta si brevet…dar zborul ” la rasul ierbii” cu IAR 335 -Puma a fost “capac”
Îţi place sau nu:
5
1
330
Îţi place sau nu:
1
0
Dacă mi s-ar propune mie aș alege mașina de curse claaar. Motivul este pentru că m-am dat cu elicopterul vreo 42 de ore până acum și pot garanta că senzația este super tare 😁.
Prima oară a fost adrenalină curata cu elicopterul!
Se dezbate încă. Ce zici?
7
3
O cursa de raliuri pana la helioport, La helioport, pilotul te baga in priza pt senzatii si mai tari. Daca e musai doar o senzatie, atunci alege elicopterul si macar, oleaca sa te lase la mansa.
Îţi place sau nu:
3
1
Doar ca sa se puna la vot: elicopterul.
Îţi place sau nu:
4
1
Elicopter.
Nu mi se pare mare smecherie sa mergi cu o masina de raliu. Dar ce stiu eu? Pana la urma sunt femeie, nu ma omor neaparat dupa masini decat daca-s frumoase. :)))
Îţi place sau nu:
3
2
Ora H 18 trecute fics și 1
@Mihai Vasilescu mai este aici ? Sau a zburat 😜
Zbiară puiule, zboarăăaa…
Și pupăza zvârrrr. Ai văzut ce tufișuri scumpe-s în capitală 😉. Ar merge o petiție să le înlocuiască cu niște termopane de la Vekaaaa, seee știeeee 🥴😜
Se dezbate încă. Ce zici?
6
1
Este, este. Timp să fie n-are.
“Elicoptera ” desigur.
Îţi place sau nu:
2
1
Elicopterul.
Îţi place sau nu:
2
1
Io zic elicopterul. Si insista, poate i convingi sa te lase sa l pilotezi. Si ai rexolvat si dilema cu masina.
Îţi place sau nu:
2
1
Poate n-ai inteles tu si o fi vorba de un flying car :)) caz in care treaba e simpla.
Îţi place sau nu:
2
1
Clar… elicopterul 😉
Îţi place sau nu:
1
1
Parerea mea ca alicopterul iti creeaza o andrenalina mult mai ridicata
Îţi place sau nu:
1
0
Raliu, fara discutii.
Zbor in fiecare an cu elicopterul, pt munca. Pe scurt, e galagie si destul de plictisitor. Asta pt cele turistice, varianta placuta
Pt alea de munca, tre sa ma mai bag si intr-o punga de cauciuc, inchisa etans. Imi raman afara mutra si mainile.
Îţi place sau nu:
2
0
Boss mi se pare că vorbești puțin cam aiurea și puțin de de sus, din prisma omului care este plictisit de ceea ce face. Poți oricând să pleci și să faci altceva!
Punga aia de cauciuc, cum îi spui tu, îți cam salvează viața în cazul în care care “pasărea” pică și tu reușești să ieși din ea, presupunând că aterizează în apă. Cred și sper că nu ai dori să auzi vreodată în viata ta comenzile: “ BRACE, BRACE, BRACE!” în afară de briefieng-ul de dinaintea zborului cu elicopterul!
Elicopterul nu e făcut să fie fun ci este o alternativă! Nu prea înțeleg cum ai dori tu să fie fun?
Îţi place sau nu:
2
0
Elicopterul e alesul meu ❤
Îţi place sau nu:
0
0