La maică-mea îmi dădeam seama, până să deschidă ușa, dacă e nervoasă sau nu. Îi auzeam mersul pe scara blocului și știam, după cum calcă, dacă aflase deja că iar am făcut vreo tâmpenie. După care intra în casă și urma strigătul de luptă pe care-l așteptam cu inima cât un purice:

– Mihai, ia vino un pic aici.

Da, da, n-avea nici măcar răbdare să se descalțe.

Exact așa am auzit-o și în ziua aia. Eram acasă, abia se terminase școala și mă pregăteam pentru prima zi de BAC. A intrat în casă și-a zbierat:

– Mihai, ia vino aici!

M-am dus, ce naiba să fac. După cât de neagră era la față, mi-am dat seama că e groasă, că de data asta sărisem calul. Problema e că nu știam cu ce, nu-mi aminteam să fi făcut vreun cretinism în ultimele zile. Nu că nu mi-aș fi dorit, dar mă stresa BAC-ul ăla și până nu mă vedeam scăpat, nu prea-mi ardea să fac tâmpenii. Dar a risipit ea repede misterul:

– Ție nu-ți e un pic rușine? Chiar așa ai ajuns? Să mă faci de râs în tot orașul?

La mine era blank total. Ce rușine, ce naiba am făcut? Pe cine am omorât?

– M-am întâlnit cu madam Pencea și m-a făcut să mă simt ultimul om.

Creierul meu deja mergea cu viteza luminii, dar nu reușeam să identific originea problemei. Madam Pencea era profesoara mea de franceză din liceu, dar nu avusesem niciodată vreun clinci cu ea, n-aveam absolut nimic de împărțit cu femeia, eu mă prefăceam că învăț, ea se prefăcea că-mi dă note mari, toată lumea era fericită. Și cu toate astea, ce dracului îi spuse lu’ maică-mea? Am dat să deschid gura să întreb, dar n-a fost nevoie, c-a dat mama drumul la mitralieră iar.

– Mi-a spus c-ai fost azi-noapte la un chef la ea in bloc, în apartamentul de deasupra, că ți-a recunoscut vocea și azi-dimineață a văzut că te-ai căcat la ea în balcon. Cum e posibil, Mihai? Când ai ajuns în halul ăsta?

Knock-down. Ce? Cum? Ce-am făcut? Nu reușeam să procesez informația. Unde fusesem? Ce făcusem? Nu știu dacă mă înțelegeți, dar venise lovitura asta atât de neașteptat, că nu reușeam sa deschid gura sa zic absolut nimic. În timpul ăsta, maică-mea îi dădea inainte. Că cât de nesimțit am ajuns să fiu, că nu așa m-au crescut ea și tata, că, uite, acum sunt ditamai golanul și-am ajuns s-o fac de râs în tot orașul. Că ce-o să spună lumea? Că așa îi mulțumesc eu pentru toate sacrifciile? Că ce-o să se aleagă de mine în ritmul ăsta?

Rafală veneau toate astea peste mine și eu mă clătinam în pumni fără să reușesc sa eschivez. Creierul meu nu făcea față la iuțeala cu care veneau acuzele. Noroc c-a făcut o pauză să tragă aer în piept. Avea mama antrenament, dar nici chiar ea nu rezista la mai mult de trei minute de țipat la mine fără să alimenteze plămânii cu oxigen. Ei, pe pauza aia am reușit să mă redresez, m-am dat doi pași în spate și-am izbutit să articulez primele cuvinte. Și ultimele:

– Mama, azi-noapte am fost acasă, mâine am prima probă la BAC, uiți că n-am ieșit nicăieri de o săptămână?

Știti voi cum și-o lua Rocky la greu până-n ultima repriză când își revenea miraculos din pumni și-i dădea lu’ ăla bucata decisivă? Ei, fix așa m-am simțit io atunci. Mama a ramas interzisă, cu gura deschisă larg, incapabilă să mai articuleze ceva. M-am bucurat de tabloul ăsta măcar vreo două-trei secunde, până a procesat și și-a dat seama că, da, eu chiar nu mai ieșisem din casă.

– Da, așa e, ai dreptate.

Dar parcă spusă cu un pic de ciudă așea. După care a continuat gânditoare:

– Atunci cine s-o fi căcat în balcon la madam Pencea?