4,594 cititori

Cine naiba are nevoie de teatru?

A trecut aproape un an de când scriam articolul ăsta. Articol pe care l-am muncit și l-am documentat vreo două zile și care, în afară de un share al lui Marius Manole, aproape că n-a avut reacții din partea celor implicați mai mult sau mai puțin direct.

Din păcate, în ciuda „performanțelor deosebite” ale doamnei primar, despre care vorbeam acum un an, duminică seară, actorii au fost nevoiți să iasă în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva tăierii bugetelor și a concedierii personalului din teatre.

Mai nasol e că protestul lor nu va avea nici măcar efectul unei frecții la un picior de lemn. Pentru că războiul dur Firea – PSD are nevoie de victime colaterale. Pe cine sacrifici când ai nevoie să dai exemple? Pe cei de care ai cea mai puțină nevoie. Și cine naiba are nevoie de teatru în țara asta? Că nu cu teatru câștigi alegerile pentru un nou mandat de Primar General sau, și mai și, nu cu teatru câștigi prezidențialele. Iar duamna Firea a dovedit deja în nenumărate rânduri, până acum, că n-are scrupule și că va face orice ca să-și atingă scopurile. Iar dacă pentru asta trebuie să sacrifice teatrele, dă-le dracului, că face altele.

Da, da, oricât de cinic sună, exact asta se întâmplă, pentru că bani sunt. O dovedesc asfaltările halucinante, bordurile schimbate aproape săptămânal, tranșele de milioane de euro direcționate către Catedrala Mântuirii și șușele sau festivalurile finanțate din bani publici. Cu astea se câștigă alegerile, nu cu teatrul, ca să fie clar.

Citeam ceva pe tema asta și la Cetin care are perfectă dreptate. Dar dincolo de ce spune el, aș mai avea o întrebare: câți dintre semnatarii scrisorii de susținere pentru duamna Gabi au fost duminică seara în Piața Victoriei? Că eu m-am uitat la ceva imagini live de la protest, dar n-am reușit să identific pe vreunul dintre cei care lăudau realizările duamnei Firea și susțineau că le-au fost puse la dispoziție cele mai bune condiții, cei care scriau că „Perfomanțele doamnei Primar General, Gabriela Firea, după doar doi ani de mandat, trebuie respectate, apărate și continuate.”

Au fost în Piață Gerge Mihăiță sau Colceag? Erau pe-acolo Victor Ioan Frunză sau Arșinel? I-a văzut cineva pe Temișan, Bogdan Stanoevici sau Sanda Ladoși? Chris Simion ieșise să protesteze? Da, da, știu doamna Simion a negat c-ar fi semnat mizeria aia, dar, ce să vezi, câtă vreme numele i-a rămas printre susținători și n-a dat Primăria în judecată, n-o cred.

Pun pariu pe orice că n-a ieșit la protest niciunul dintre toți cei care girau cu numele lor „perfomanțele” Doamnei cu Sârma. Pentru că, exact cum concluzionam și acum un an: câinele nu mușcă mâna ce-l hrănește. Și n-o s-o muște niciodată, chiar dacă-l lași să moară de foame.

Cam astea ar fi motivele pentru care cred eu că protestul de duminică n-o să aibă nici cel mai mic efect: pentru că în stradă au ieștit doar actorii, păpușarii au ramas, ca de obicei, în spate.

Îmi pare rău pentru ce li se întâmplă, sunt oameni mișto actorii, am o grămadă de prieteni și cunoscuți printre ei, dar până nu vor face ceva TOȚI, fără să fie împărțiți pe bisericuțe și interese, nu li se va întâmpla nimic bun și vor asista în continuare la bătaia de joc a doamnei cu sârmă-n locul unde nu te bate soarele. Uite o idee, gratis, de la mine: cum ar fi să boicoteze TOȚI stagiunea de toamnă?

P.S. Știu c-a fost în Piață păpușarul șef, pe numele lui Ion Caramitru, dar hai să nu ne amăgim. Domn Pino n-ar fi călcat vreodată pe acolo dacă nu era cu amenințarea unui control deasupra capului și cu dezvăluirile lui Mihai Călin încă proaspete în minte.

sursa foto

52 de păreri la “Cine naiba are nevoie de teatru?

  1. Teatru ieftin, teatru scump ? Pisica albă, pisica neagră? Io cre’că-i moartă 😉. În curtea cui se aruncă… ?

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Asta vreau să văd și io.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • Vrei să vezi, a ? Păi unde te crezi dom’le ? La teatru cumva ?
      De ce nu zici nimic că a tăiat la sfert fondurile pentru piste,a ? Păi se poate așa ceva ? Aveam pretenții 😜

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

  2. Sunt prea putini cei care mai merg la teatru.
    Spun asta din experienta…
    În orasul-sat unde dorm searà de searà este unul dintre cele mai frumoase teatre din tarä.
    Si sunt putini cei care vin la spectacole.
    Sala se umple la invitatii moka din partea primäriei, când vre-un depozit pharma aduce farmacistii la o searã specialã etc.

    In rest… Prea putini cãrora sã le pese pentru cã nu existã educatie in acest sens…

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Exact. Și nu cu ăștia câștigi alegerile.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • Personalul din institutia respectiva pe ce baza isi i-a salariul?? Inteb si eu pt unprieten care lucreaza la privat si care daca nu aduce + valoare in firma trebuie sa-si caute de luru..

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 7

    • @adib, mor când aud comparațiile astea. Am tot văzut comentarii de genul “la muncă, bă, nu la întins mâna”, adresate actorilor. În condițiile în care oamenii ăștia fac una dintre cele mai grele meserii din lume.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • Miki, in orasul sat unde dorm eu (am mai spus asta, cu durere in suflet), pentru a iesi la o piesa de teatru (cu actori din Bucuresti de ex)impreuna cu copiii, trebuie sa imi vand un rinichi, un bilet ajunge sa coste cca 80-100 lei (x4 persoane = valeu mama, valeu mor). Chiar daca ii sustin si sunt alaturi de ei , imi pare rau ca li se intampla ce li se intampla,dar sunt constienta ca un boicot nu ar rezolva problema, oamenii ar supravietui fara spectacole, pe cand actorii nu ar supravietui pentru ca salariul ala e al naibii de important.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  3. Şi dacă boicotează stagiunea din toamnă, ce ? Se scumpesc castraveţii ?

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • Nu dar se scumpește brânza de oaie!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

  4. Vorbeam exact acum două zile cu prietena mea, actriță la Național, despre situația din Teatru.
    Părerea mea e că au fost “pedepsiți” pentru că deși s-au mărit foarte mult salariile actorilor, aceștia tot au îndrăznit să protesteze și să nu voteze cu cine trebuie.
    Despre cine alege să comenteze doar pe la colțuri fără să-și asume deschis poziția…..sunt oameni și oameni. Peste tot.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 5

  5. Cum să boicoteze stagiunea? De acolo le vin banii actorilor. Salariile. Băi, Mihai, e mișto ideea ta. Dar nu-și asumă nimeni lipsa unui venit. Scârbele astea de ne conduc, pe asta se și bazează. Pe faptul că nu avem reacții pentru că nu vrem să murim de foame.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • Păi atunci să se aștepte la mai rău.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • Cam aşa, nu pare viabil un boicot de stagiune… Mai ales că nu e vorba de suspendarea activității industriei, transporturilor, reţelelor de internet şi telefonie, sau a altor puncte cheie indispensabile zi de zi. Ci de spectacole de teatru. Cine să le simtă lipsa?

      Poate doar să iasă toată în ţara în stradă, solidară cu actorii. Dar pare un scenariu desprins din vis. Care dispare când se crapă de ziuă.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Elena, am vaga impesie ca 99% din actorii TNB au venituri din drepturi de autor (toti sunt “maestrii” )… a

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 2

    • @adib, și eu am venituri din drepturi de autor, fără să fiu maestru.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  6. Ah, încă o categorie lovită de minunata guvernare și de votul din 2016? Perfect! Cum, nu mai sunt multinaționale soroșiste de la care să luăm bani ca să dăm la oamenii muncii de la stat?
    Sincer, mă bucură. Cu cât sunt mai mulți cei care realizează că nu putem scăpa de “cancerul” care ne macină de 30 de ani dacă punem botul la niște pomeni temporare, cu atât țara încă mai are o șansă.
    Cât despre cei de pe listă pe care zici că nu i-ai văzut în piață…. Tu îți dai seama ce ar însemna pentru ei să apară la minister sau la primărie unii care să se apuce să îi întrebe: “Prietene, tu cu ce te ocupi de banii ăia? Ce produci?”

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

    • Iar la răspunsul “artă” o să-l umfle râsul: ‘re-ați ai dreacu cu arta voastră.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  7. ”Când eram io la jandarmerie, trebuia să dau 60% din soldă ca să ne ducă la teatru de 2 ori pe săptămână…”

    – cam asta aș vrea să citesc azi pe-aici, dar n-o să se întâmple.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 3

    • vroiam să comentez mai târziu, că am treabă, dar dacă m’ai provocat…

      răspusu corect e:
      când eram student militar la arma jandarmerie în cadru academiei de poliție, în anu doi ne’au dus forțat toată compania aproape 100 studenți la TNB sa sala mare la ianke, take și cadâr, cu bilete de 10 lei, sus la lojă
      am rămas impresionat de teatru și spectacol că am mai fost la apus de soare și alte spectacole
      și când eram la master tot la academie îmi cumpăram bilet la TNB seara după cursuri😃

      60% din soldă era taxa de protecție din jandarmerie, ca ofițer, you silly old girl 👵

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 6

  8. Mihai, NU actorii sunt concediati… nici macar cei 5x din personalul tehnic de care se face tam tam (si aici vorbesc de TNB).

    Actorii respectivi au niste salarii de nu se poate (https://adevarul.ro/cultura/arte/falimentul-muncii-teatru-ajuns-aici-1_5d17623b892c0bb0c6ee2fa2/index.html) iar tehnicienii NU sunt angajatii TNB ci sunt inchiriati (firme gen Manpowe*).

    Firma respectiva trebuie sa le gaseasca de lucru nu tu , eu sau TNB-ul….

    Aaaa, ca era un os de ros pe acolo (vezi relatarile despre cum functioneaza anumite chestii in institutiile de “cultura’ din RO), e partea a doua.

    Si personal, as taia tot ce inseamna subventie de la stat si i-as lasa sa se descurce la fel cum fac independentii, singura chestie platita fiind eventual impozitul pe cladire.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • S-au tăiat bugetele și salariile în toate teatrele. Vorbesc despre actorii angajați. S-au oprit producții, se dau afară oameni de la tehnic. Știu exact ce vorbesc.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • @adib,
      Ca principiu, da.
      Și totuși, cultura, educația, sportul au nevoie de subvenții. Nu sunt și n-ar trebui să fie buticuri.

      Eu, ca Stat, aș face altceva: aș sugera/indica/obliga firmele cu profit peste XYZ lei să verse X% din impozit unei instituții de cultură/învățământ/sport.

      Gen: Emag subventionează TNB, Decathlon subvenționează Scoala Sportivă X, Orange subvenționează Școala generală Y din Chirnogeni.

      Nu știu dacă e o soluție bună, dar de ce nu s-ar încerca?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 6

    • @Laura, exista deja o astfel de “obligație”. Se numește impozit pe profit. Orice subventie sau sponsorizare din partea unui concern, ca cele menționate mai sus, le aduce acestora niște scutiri de taxe. Deci, dau mai puțin la stat, dar ajut în altă parte. Asta pare o soluție doar pentru că scârbele astea de la conducere nu fac nimic din ceea ce trebuie să facă cu banii pe care îi iau de la astfel de firme.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Adica spuneți de Emag, Decathlon, Orange dar nu pomeniți de Altex ?Ce, e o firma de mâna a doua? Eu zic ca tocmai ati calcat pe bec si v-ati facut un dusman…

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

  9. Bun venit in CAPITALISM-ul Romanesc de cumetrie! Combinat cu idividualism, jeg uman, lipsa de caracter si educatie si o doza letala de NARCISISM. De ambele parti, ca jocul asta e in doi.
    Exista doua reguli infailibile, de cand lumea: cand iti place comoditatea si accepti SISTEMUL de ani de zile ajungi inevitabil “la mana cuiva” care iti da de mancare. Ceea ce te pune in situatia sa iti asumi “linia” aluia la mana caruia esti ori sa iti asumi ca atunci cand parasesti “linia” cel de care depinzi iti va strica ziua exact cand iti este mai greu. Faptul ca tipi si te agiti pentru ca un jegos de functionar s-a razbunat doar pentru ca nu faci ce zice el, nu schimba faptul ca ai facut un compromis si nu te face mai bun si nici nu iti valideaza compromisul. Deci, daca vrei independenta si vrei sa iesi din paradigma de mai sus ai la dispozitie varianta adica PERFORMANTA, daca vrei independenta si ca “linia” si decizille sa iti apartina 100% dar atunci iti asumi ca vei manca doar din ce produci si obligatoriu va trebui sa te gospodaresti fara ajutor de la terti.
    Ca sa ilustram regulile de mai sus, punem o intrebare simpla – pe banii cui s-a renovat TNB-ul? Pe banii din bilete sau pe banii platitorilor de taxe (PMB/Ministerul Culturii/etc). Pai daca nu s-a facut din bilete, mai “subtire” cu veleitatile astea de OWNER-ship, masinist/tehnician/actor esti doar angajat la teatru si te supui deciziilor, punct. N.B. – nu am spus nicio clipa banii PMB/GUVERNULUI, nici aia nu sunt ZEI ci doar niste functionari mai buni sau mai rai si rolul lor este doar sa re-distribuie ce iau de la platitorii de taxe. Intr-o lume ideala, pe criterii de meritocratie doar ca nu traim intr-o lume ideala.
    Cine nu intelege regulile astea sau le incalca cu buna stiinta doar ca se dea victima prin piata si pe la TV, ori nu a depasit inca varsta de 3 ani ori chiar merita tot ce i se intampla.
    In plus, in Bucuresti, teatrele sunt pline (nu ca in orasele-sat, cum zicea cineva mai sus). Deci nu se pune problema ca “nu se vinde”. Daca vinzi bilete, ai si bani de la PMB si tot nu ai de unde sa platesti salariile si ca unica solutie te apuci sa dai oamenii afara (da, da, TNB a reziliat contractele de munca ale oamenilor, nu PMB, asta a cu “…am fost fortati…” e o boala grea si romaneasca care denota lipsa acuta de sange in … veioza) ma gandesc si la alte doua variante de analizat: Management local PROST spre infect si compromisuri generate probabil de angajari pe cumetrii politice sau de alta natura. Ca doar astia 54 concediati de la TNB sunt tot fraierii de masinisti/tehnicieni/ingrijitori scena/etc. deci plevusca. Despre aia care umplu birourile si nici nu produc doua de un leu nu zice nimeni nimic si nici nu se atinge nimeni de ei. Intreb si eu ca prostul, cine plm a facut lista de disponbilizari? Au facut doi pasi in fata voluntarii, au tras la sorti sau cum? S-a facut pe KPI sau criterii de venit per angajat vs. costuri per angajat? Ca toti actorii/regizorii intervievati ziceau ca sunt si o gramada de frecatori de menta pe acolo si pe aia nu-i deranjeaza nimeni. Si sunt oameni din interior banuiesc ca stiu ce spun. Oare intangibilii astia au fost angajati fara vreun OK de la Caramitru? Sau o fi facut si el compromisurile lui si acum, ca a venit scadenta, tace ca pestele?
    Tot MARELE far calauzitor Caramitru de la TNB zicea pe la TV ca abia asteapta Corpul de control de la Guvern ca el are (%) de sali pline >75% medie pe tot TNB-ul. Pai babaiatule, ti se pare ca este locul/momentul sa te dai tu mare ca bostanul de ziua recoltei de parca aia 75% sunt meritul tau? Probabil ca o sa vina Corpul de control si o sa zica “Management defectuos” si o sa inceapa sa se vaite pe FB si pe la TV ca este persecutat politic. Nici javrele din functii de decizie de pe la PMB sau de aiurea nu au nicio scuza, dar si marele manager TNB face o confuzie grava cand iese pe sticla as braveze si sa lucreze la propria lui imagine si nu pentru a(-si) rezolva o problema reala din propria curte. Daca TNB e in cacat, pai e si vina lui si a tuturor celor care lucreaza colo, la fel cum este si a PMB-ului. Ca nu merge aia cu noi stim/facem/avem merite dar oamenii rai ne sicaneza si nu ne lasa in pace.
    Si inca doua cu actorii, ca toti aveau gura plina de solidaritate aseara: nu am auzit niciun actor din piata sa aduca in discutie o potentiala problema de management local; o fi PMB de rahat, nu zic nu, dar poate nu ar fi rau sa ne uitam poate gasim paiul din ochiul nostru inainte de barna altora si niciun actor nu a pus problema sa se scada 10% din slariile de “vedete” ca sa pastreze (macar) 25 din cei 50 concediati, ca asta ar fi fost solidaritate adevarata. Dar altfel plang si Caramitru si Rebengiuc si Manole prin fata camerei ca ei au iesit in piata din solidaritate cu “colegii” lor tehncieni. Sictir bai IPOCRITILOR! Aia 54 de oameni astazi stau acasa tot fara salariu, dar voi ati dormit bine azi-noapte si astazi va simitit si mai bine in pielea voastra de activisti pe FB.
    Asa cum ziceam, jigodii de ambele parti si spectacol de imagine si sunet. Fara solutii, fara finalitate, fara nimic.
    Multumesc pentru rabdare.

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 2

    • Tu nu zici rău ce zici, dar pleci de la o premisă falsă. Să știi că în toată lumea asta statul susține cultura și arta. E normal să fie așa, e normal să se renoveze TNB-ul pe banii statului, că nu e clădirea lui Caramitru de la mă-sa de acasă. Ia imaginează-ți cât ar costa un bilet la teatru dacă teatrele ar trebui să trăiească din ce încasează. După capul meu un simplu bilet ar cam trebui să se apropie binișor de 100 de euro. Cam câți oameni crezi tu c-ar mai merge la teatru la banii ăștia?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • Imi asum critica constructiva.
      Punctul meu de vedere, recunosc, este cam extrem. Si nu, nu este generat o premisa falsa, ca nu am inebunit, inca. Este doar un exercitiu teoretic de logica la abordarea, la fel de extrema, care a fost promovata in on-line si pe sticla pe subiectul asta.
      Aia cu functionarii din PMB care fac si dreg doar nasoale si sunt singurii vinovati, deci sa-i spanzuram. Nu iau apararea PMB si nici a vreunui politician sau functionar ca nu am de ce. Functionarii, daca nu fac ce trebuie, sunt doar niste inapti care trebuie sanctionati sau eliminati din sistem daca nu inteleg consecintele propriilor decizii si nu se trezesc la realitate.
      Normal ca arta trebuie sustinuta si normal ca biletul la teatru ar fi min. 100 E fara subventii.
      Doar ca, intotdeauna, trebuie sa iesim in fata cu atitudinea ca si vina dar si meritele sunt distribuite intotdeauna in ambele tabere. Si cei implicati trebuie sa colaboreze pentru ca au de rezolvat o problema, blocajul in teatre si celelalte institutii de cultura. Si trebuie sa mearga la masa de negociere cu un proiect concret, chit ca ne plac sau nu fata si/sau culoarea politica ale celui de pe partea cealalta.
      Daca una din parti prefera sa iasa in piata si sa lanseze acuzatii si sa faca scene lacrimogene, ala e santaj. Pentru ca practic, cu jumatati de adevar si sub ochii opiniei publice care este extem de usor de manipulat, forteaza o decizie rapida, fara analiza, in favoarea cauzei respectivei parti. Care, inevitabil, va genera un alt dezechilibru pentru ca PMB sau Guvernul va rezolva problema acelei categorii (care are “leverage”, in cazul asta de imagine) dar va cauta resursele in alta parte. Care parte, ghinion, nu are acelasi tip de forta de negociere sau argumente in momentul respectiv si ramane in fundul gol. Matematica nu minte, daca ai 5 lei, imparti 5 lei nu 6.
      La fel s-a facut si in Educatie si in Sanatate, s-a “dat” la panica, in scopuri electorale si nu numai, fara logica si fara analiza consecintelor, chiar daca in unele locuri era nevoie si a fost corect ca s-au schimbat lucrurile.
      Multumesc!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

  10. Până să ajung în București la facultate am trăit bine mersi fără teatru. Dar având oportunitatea aici să merg, am făcut-o, mi-a plăcut, îmi place în continuare și din fiecare spectacol e imposibil să nu ies cu ceva bun sau pozitiv în cap și suflet. Pentru mine e o sursă sporadică de bine și frumos, alături de altele, dar cunosc persoane care merg foarte des, lunar, săptămânal, ba chiar știu pe cineva care-mi zicea că ea merge de 2-3 ori pe săptămână. E adevărat că nu doar la teatru, ci și la la operă, operetă și tot felul de evenimente culturale.
    Cred că sunt oameni care au nevoie de teatru mai mult decât alții, iar unii nu au nevoie deloc. Pentru că e genul de nevoie care se educă, nu cu care te naști și nu e ca și cum la educație am sta pe roze.

    Legat de protestul actorilor, me mi-a plăcut că l-au numit ”demnitate”, că am întâlnit destul de des printre cei care nu au protestat vreodată în viața lor public, mai ales printre persoane cu statut social perceput de cei din jur și chiar și de ei înșiși drept ceva mai ridicat, ideea că e sub demnitatea lor să iasă în stradă și să protesteze. Personal, dacă eram în București, mă alăturam acestui protest. Chiar dacă nu merg foarte des la teatru, refuz să o las pe Firea să-mi ia această oportunitate. Și copiilor mei. Și tot așa.
    Dar nu-i nimic, cu următoarea ocazie, e bine și mă bucur că a pornit la drum și această breaslă.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 6

    • Ăăa? Mai dă-o lu’ Belzebut dă treabă… ia Firea, ia … sârma!!! Există teatre și în alte părți dăcât capitala 😜..unde bugetele sunt și mai subțiri.. dă vară, chiar.
      Maeștrii stau la umbră și își văd de ale lor mizerii, nu le expun public, în piață.
      Prințipuri ?
      “A! Ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul… ”
      Mă leeeșșiii ? Bleah. Fi-mi-ar scârbă🥴

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

    • Nope, nu te las. ”Maeștrii” de care zici (semnatarii scrisorii), foarte bine fac că stau cuminți la umbră și se joacă cu mizeriile alea. Că nu știu cine ar rezista să stea lângă ei la soare, în public, la cât de urât miros.

      Acum te las. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 6

  11. Hai sa ma mai bag putin in seama fara motiv, e o chestie pe care nu o inteleg legata de veniturile unor institutii ( si aici includ si unele spitale care se tanguie ca nu au , spitale unde mizeria curge siroaie in targul meu). Ba’, nu am vazut ca o astfel de societate/institutie sa isi trimita oamenii in teren cu formulare de redirectionare a acelui 2%din impozit. Multi, putini, acei bani ar intra in conturile unei fundatii non profit pe care ar trebui sa o infiinteze acea institutie pt a folosi banii, dar na, e bataie de cap. In targul meu, acu multi, multi ani Smurd-ul a trimis oamenii in supermarket cu aceste formulare si foarte multi oameni le-au completat(inclusiv eu). Nu am mai redirectionat catre ei pt ca nu au mai trimis oameni in teren, au facut-o altii in schimb..Eu consider ca subventionarea si obligarea unor firme sa cotizeze obligatoriu la sustinerea firmelor duce la incapacitatea acestora de a lupta intr-o piata concurentiala. E ceea ce vad de ani buni la TVR, vin banii moca, emisiunile sunt jalnice, cumatriile sunt la ordinea zilei.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

    • Nu ai inteles…aia sunt BUGETARI… ei nu fac munca de teren decit in interesul lui PARTIDU’ (scris intentionat asa). In rest cu mina intinsa.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

    • 2% àla se dà càtre scoalà.
      Cine are copii stie…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • În condițiile în care mai bine de jumătate din salariul unui contribuabil se duce către un parazit hrăpăreț (Statul Român la acest moment și de 30 de ani încoace), posibilitatea de redirecționare a celor 2% din impozitul pe venit este una dintre micile mele satisfacții de a-l hrăni mai puțin. Nu i-aș lăsa în grija lui sub nicio formă, nici măcar ca donație la un spital sau instituție de învățământ publică, deși am copii. În cel de-al doilea caz, motivul fiind că, cel puțin la noi la școală, este de fapt un tertip de legalizare a Fondului Clasei în acest mod, lucru cu care eu nu sunt de acord.
      Așa că în fiecare an i-am redirecționat unor cauze sau ONG-uri care luptă pentru cauze bune și, în plus, beneficiază de o încredere mai mare decât cea pe care o am în statul român, respectiv zero.
      Pur informativ, termenul limită pentru depunerea formularului 230 anul acesta este 31 iulie.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

  12. Hai sa-i plingem in continuare pe TNB-isti:

    https://www.capital.ro/scandalul-continua-in-tnb-salariile-actorilor-uriase-cat-castiga-ion-caramitru.html

    Spor de conditii vatamatoare mah ??? Spor de conditii grele ???

    Si acum revenind la chestia cu teatrul din provincie, la citi platitori in sala se tine o piesa de teatru? Daca nu ai acel minim o luna / doua / trei / … cum se mai justifica plata salariilor – si nu doar pt. actori – ?

    NU am nimic cu actorii sau oricine altcineva din breasla sau nu, dar in SUA nu exista subventii pentru teatre / opera / film (aici poate doar armata sa ofere logistica pentru anuite productii).

    De asta sunt manageri… sa faca rost de bani nu sa stea cu mina intinsa la cei aflati temporar la putere.

    In Europa, teatrele MARI se autofinanteaza in proportie de 20-80%. la bugete intre 30 si 200 milioane de euro!!!

    http://revopera.com/financement-operas-europe-subventions-mecenat/

    Care este rata de autofinantare in RO ?

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  13. eu sunt de părere că artiștii trebuie să se susțină din banii de spectacole și sponsorizări, nu de la buget
    m’am săturat de tot felu de curve și fripturiști care o ard de dreapta dar trăiesc cu banii de la stat
    așa e și cu echipele de fotbal susținute de primării și consilii județene, unde joacă mulți străini

    eu sper ca securiștii de la usr de la anu să privatizeze teatrele, să nu le mai dea un leu de la buget, la fel și cu cântăcioșii la tot felu de șușanele pe banii primăriei și cu echipele de fotbal cu bugete tot de la primărie de milioane de €

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

  14. Vai cata tristete, n-o sa mai avem parte de filme cu multa ciorba si uitat pe pereti la faianta. Cine vrea sa fie aristocrat pai sa fie pe banii lui si sa plateasca 200 lei pe bilet ca sa sustina actorii ca nici concertul lui Robbie Williams nu e subventionat de stat si e mai arta decat rahaturile din salile romanesti. Hai ca m-am saturat de actorasii astia de mana a 10-a care fac cultura dar numai pe banii statului ca ei nu-s in stare sa faca nimic care place la public. Filme numai pentru festivaluri, piese de teatru care au audienta scazuta…o laba in cerc pe care ei o numesc cultura.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

    • să nu jignim labagiii
      și eu eram un labagiu până să devin impotent 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

    • @unknown, amesteci un pic lucrurile, iar comparația teatru – Robbie Williams e așa ca un fel de comparat mere cu struți. Că-ți place ție Robbie Williams mai mult decât teatrul e una, dar de aici până să le compari, la modul general, e mult. În rest, da, să stii că e un fel de labă în cerc acolo, numai că, din nefercire, în ea sunt prinși si actori buni și foarte buni, nu numai “actorași de mâna a 10-a”.
      Am o singură întrebare: când ai fost ultima oară la teatru și ce-ai văzut? Dacă se poate, sincer.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

  15. Păi cum să zic eu, m-am uitat pe organigrama lor.
    14 actori
    14 șefi 🙂
    cam 100 de alți angajați, din care 7 consultanți artistici, 8 iluminiști de scenă, etc etc …. vedeți că este document public, pe site-ul lor.
    Acum, nu spun că în spatele unui spectacol de teatru nu trebuie să existe o adevărată industrie care are menirea să facă posibilă desfășurarea de talent pe scenă, dar parcă îmi dă cu virgulă, ce să spun.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 1

    • Organigrama cui? A TNB-ului? N-au cum să fie doar 14 actori. Numai eu cunosc măcar 20 de actori angajați la TNB.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • Hmm, spor condiții vătămătoare? Dar ce le vătămează așa rău?

      Spor condiții grele la actori? Care-s condițiile alea grele, chiar sunt curioasă…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Laura G., păi, de exemplu, poate joci câteva luni prin deplasare, la Tecuci, Brăila și Caracal, fără să-ti vezi familia, copii, d-astea. Sau, poate te alegi cu jumatate de pulpă și spatele pline de vânătăi, de la vreun rol care presupune să cazi de mai multe ori. Sau poate ești în ultimele trei săptămâni înainte de o premieră și repeți de dimineață de la 10.00 până noaptea la 2.00, cu pauză juma de oră ca să mănânci. Și mai sunt, dar nu-mi mai vin mie în cap acu’ și n-am nici chef să întreb la sursă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • Hai, măi, Mihai! Tu vorbești deja despre cascadorie 🙂
      In cazul ăsta, ăia care conduc mașina în interes de serviciu, zilnic, și se expun accidentelor de tot felul, ar trebui sa aibă niște sporuri uriașe.

      Scuze, dar după ce am văzut lista pusă de @Mona, mi-a cam trecut de cultură și compătimirea ei…

      Contabil, șef serviciu, șef birou – toți cu spor de condiții vătămătoare și spor de masă? Astea peste un salariu mai mult decât decent? Păi, cum să zic, și-o cam merită.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Laura G., nu știu despre contabili și restul, eu vorbesc strict despre actori. Nu, nu fac cascadorie, că Petrică nu era cascadoare. Dar asta n-o împiedica să vină acasă vânătă toată sau cu vreo mână ori picior scrântit. Despre cât de terminat avea spatele și cam ce tratamente trebuia să facă, nici nu mai zic. Am fost în povestea asta doi ani, cam știu cu ce se mănâncă meseria asta, crede-mă, nu iau banii ăia de pomană, Contabilii și șefii de birouri nu știu pentru ce iau sporurile alea, probabil doar pentru că era impozitele mai mici și, în loc să le crești salariul, era mai ușor sa le dai sporuri. Știu că se mai practica chestia asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • Bine, lăsând actorii la o parte, că ei fac teatrul, dacă te uiți la personalul din spatele scenei, te îngrozești: funcții, sporuri, mulți, chiar foarte mulți angajați și cu salarii bunicele.

      Normal că o asemenea structură stufoasă înghite bani în detrimentul actorilor. Nu cumva ei, actorii, pe organizarea internă ar trebui să se revolte?

      E ca și cum la o firmă IT ai 5 IT-iști, 3 contabili, 2 femei de serviciu, un șofer, 2 portari zi/noapte și urli că n-ai bani pentru ăia de la butoane care țin firma…

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  16. Toate ca toate, dar poza de la final mi-a făcut scârbă. El și cu fi-su sunt lepre de joasă speță. Unul n-are nevoie de prezentare, celălalt un scăpătat manipulator.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

  17. Tot ce se finanteaza cu bani de la buget pute a prost management,pile si cumetrii …..poti baga oricati bani ai baga se duc pe apa sambetei….Salarii cat mai mari,unul cu sapa si zece cu mapa ….vor eficienta, sa se privatizeze sau sa fie cu capital mixt ,stat si privat chiar nu inteleg de ce ar trebui subventionat teatrul in proportie de suta la suta.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  18. Chestiune delicată nevoia omului de Teatru, de Cultură în general! Îți trebuie ceva educație, ceva intelighenzia, ceva sensibilitate ca să pui mâna și să te cultivi.
    Eu am avut noroc de comunism și că m-am născut la Bârlad: iubesc cu patimă Teatrul. Atunci erai obligat să mergi la Teatru. Mama lucra în învățământ și era obligată să cumpere abonament iar noi, elevii, obligați să cumpăram bilete la Teatrul V.I.Popa. Așa s-a întâmplat să mă lipesc de actori și de arta lor. Pur și simplu îi iubesc, mă emoționează, adesea plâng la sfârșit când apar toți pe scenă și fac reverență în fața publicului. În realitate publicul trebuie să facă reverență în fața actorilor.
    Acum, la timpuri noi, chiar nu știu de unde poate să vină dragostea de Teatru! Și deci nevoia de actori, de spectacole…Aici trebuie umblat, la acest mecanism cerere- ofertă. Este nevoie de spectatori că să faci spectacol!
    Chiar îmi pare rău că sunt în situație de criză…Dar este vreo categorie de oameni în România care să nu fie în criză? O categorie căreia să-i meargă bine?
    Seară bună tuturor!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Ăă… politicienii sunt categorie sau subcategorie ? Deși ei se cred supracategorie…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply to adib Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.