Știți voi culoarul ăla lung prin care se iese de la metrou, la Victoriei? Ei, lasă, că și dacă nu-l știți, cred c-o să înțelegeți. Pe culoarul ăsta ies io în fiecare dimineață a vieții mele. Inclusiv azi.

Am purces spre ieșire, dar din fața mea apare o tipă care se uită așea, nu știu cum, luuung și pofticios la mine. După care apare și-a doua. Mi-aruncă și asta o privire de brusc m-am îndreptat și-am bombat pieptul. A treia practic m-a sorbit și ea din ochi.

Cum să vă spun, din fața mea tot veneau femei de toate vârstele și toate se uitau la mine cum se uită căprioarele la iarba fragedă și udă de rouă, în zorii dimineților de vară. Tom Hardy să fi mers lângă mine, i-aș fi spus milos: ”boss, scoate un carnețel și notează cum se face treabă, amatorule”.

Ce să mai, pe culoarul ăla lung de la Victoriei mi-am dat seama că sunt Zeu și că asta mi-e soarta. Trebuie să mă împac cu gândul că de azi înainte n-o să mai pot fi liber. Că oriunde mă voi duce, voi fi nevoit să mă las adulat. C-o să fie greu, dar frumos. Că viața mea se schimbă și n-am cum să mă opun.

După care am ajuns la scările rulante și mi-am dat seama că, în tot timpul ăsta, în spatele meu mersese un tip care căra două lazi cu căpșuni.

P.S. Hai s-aveți sărbători mișto cu ouă roșii, cozonaci, mieluți și ce mai vrea mușchiu’ vostru. Io sunt pe-aici, dacă e.

sursa foto