Alaltăieri dimineață, am postat pe Facebook articolul de pe blog, după care am plecat spre muncă în încercarea disperată de a ajunge macar o dată în viață înainte de 9.30. N-a fost un succes nici de data asta, dar nu descurajez eu așa de ușor, mai încerc. Știți cum e, important e să participi, nu neapărat să câștigi. La un moment dat, pe când eram în metrou, m-am plictisit de propriile-mi gânduri și-am început să scrolez. Glumesc, dimineața n-am putere nici măcar să gândesc, am intrat pe Facebook tocmai ca să pară c-aș fi în stare să raționez cât de cât. Moment în care am constatat că, în locul articolului, apăruse avertismentul ăsta.

Practic, Facebook mă anunța c-a făcut pipi cu jet pe articolul meu. Articol pe care, fără să mă anunțe, mi-l ștersese și de pe pagină (notificarea a venit doar pe profil). Iar întrebarea mea este de ce? Pentru că dacă citești textul din preview, n-ai să gasești niciun cuvânt cu potențial ofensator. Poate ”gură” ăla, dar eu trăiam cu impresia că gura este un organ care se mai poate folosi și în alte scopuri, nu numai în ala care ar putea ofensa coaliția pentru familie.

Așadar singura variabilă din ecuație a mai rămas poza. Care poză, după cum poate observați, ne arată un tip care iese din apă. Nu e gol, nu-și expune vreo parte initmă, e doar un bărbat care arată bine și-atât. Și-atunci ce plm standarde a încalcat și pe cine a ofensat?

Pun pariu pe orice că dacă puneam o poză cu o… ăăă… neslabă scoțând apa dintr-o piscină, după principiul legii lui Arhimede, sau cu o duduie cu probleme emoționale care se hrănește compulsiv, nu se mai sesiza niciun algoritm Facebook. Dar așa, pentru că tipul ăsta are un abdomen cu pătrățele, practic este o ofensă la adesa comunității. Ce n-am înțeles eu, este care e comunitatea aia? Cea a mâncătorilor de șhaorma sau cea a consumatoarelor de ceafă cu cartofi? Că nu mă prind.

Nfine, mi se pare foarte tare că idiotul ăla a omorât 49 de oameni și-a transmis măcelul live, pe Facebook, fără să încalce nicun standard, dar fotografia cu tipul ăsta cu six pack a ofensat foarte grav comunitatea.

Ce voiam să mai zic, în ritmul ăsta, dacă în câțiva ani n-o sa fie interzis să mai ieși pe stradă în condițiile în care n-ai minim 30 de kilograme peste greutatea normală, să nu-mi spuneți mie pe nume. Pentru că simpla ta prezență, așa normoponderal, o să ofenseze atât de tare suferinzii de galndă că vei sfârși petrecându-ți noaptea în prima secție de poliție.

sursa foto