M-am urcat în Uber și era la fel de frig ca afară. Nu știu dacă știți, dar aseară erau 9 grade în București, ceea ce înseamnă că în mașină era cald cam ca la mine-n frigider. Zic, na, o fi omul la prima cursă și n-a apucat să se încălzească în interior. Ceea ce l-am și întrebat. A scuturat din cap:

– Nu, zice, nu pot să conduc dacă e cald în mașină, mi se face rău.

M-am uitat la el crezând c-o fi omul mai pe caterincă așea și face mișto. Nu făcea. Pe lângă că era cât se poate de serios, abia atunci am realizat că era îmbrăcat cu geacă de iarnă și purta ceva gen fes pe cap. Normal, altfel cum sa reziști în frigul ăla? Mă mir că n-avea și mănuși d-alea cu un deget, dar cred că le ținea in torpedou.

Pe aplicație văd 19 minute până la destinație. Hmmm, cum naiba stau eu în frigul naibii douăzeci de minute? Așa că încerc o abordare aproape holistică:

– Știți, ideea e că mie chiar mi-e frig. Nu putem face totuși ceva în sensul ăsta?

Omu’ se uită la mine cum v-ați uita voi la o broască care apare brusc din vasul cu salată și vă sare în farfuria cu cartofi prăjiți:

– N-auziți că nu pot să fac cald în mașină? Mi se face rău și nu pot să conduc.

– Eu înțeleg, dar cum era chestia aia cu clientul care trebuie să se simtă confortabil?

– Cine zice asta? Poate ăia de la Uber, la mine în mașină fac ce vreau io. Si io nu pot să conduc dacă e cald în mașină.

Acum nu știu dacă de la temperatura aia scăzută sau de la sufletul meu hain, dar nu puteam deloc să empatizez cu suferința tipului. Cred că, totuși, de la frig. Așa că mi-am zis să-i dau o sugestie de bun simț, că poate nu se gândise la varianta asta:

– Da’ nu mai bine vă lăsați de meseria asta și vă apucați de altceva? Că nu prea e în regulă.

Lu’ ăla i-a picat fața. Brusc oprește mașina și trage pe dreapta:

– Ia dă-te tu jos și ia altă mașină!

Moment în care m-am uitat la el si i-am comunicat sec și superior (mă pricep bine de tot la asta):

– Fără tutuit, că nu ne tragem de șireturi, eu v-am vorbit cu „dumneavoastră”.

Până aici i-a fost. Nu mai știu cum și în câte feluri m-a înjurat, cert e că m-a înjurat non-stop pe toată perioada cât am deschis portiera, am coborât, am deschis în spate și mi-am luat rucascul. Am mai apucat să aud și un:

– Tu știi cine sunt io, băăă? Lucrez la Securitate și la…

Din păcate numele celuilalt loc de muncă, la fel de înspăimântător probabil, n-am mai apucat să-l aud. Închisesem potiera.

Așa că, dragă Uber, ce voiam să-ți spun, pentru o vreme drumurile noastre cred că se vor despărți. Nu de alta, dar nu suport infiltrații securiști, meteo-sensibili, care înjură ca birjarii și care își fac propriile lor reguli în mașini, dar pe banii mei și pe aplicația pusă la dispozitie de tine. Știi cum zic?

Ah, să nu uit, pe șoferul tău cu probleme de aclimatizare îl cheamă Daniel, are în jur de 30 de ani, și conduce un Volkswagen Golf cu numărul IF-10-FZS . Dacă nu mă crezi pe cuvânt, poți să verifici cursele de aseară, o sa găsesti una anulată de șofer, după preluarea pasagerului, în zona Piața Victoriei.

P.S. Pe voi, ce voiam să vă rog, încercăm un share la textul ăsta? Că tare mi-aș dori să-l ajutăm pe sensibilul nostru să-și găsească o meserie care să nu-l mai facă să sufere de rău de caldură. Sau să se dedice trup și suflet deservirii patriei, dacă tot lucrează la Securitate. Numai dacă vreți să-i faceți un bine, să-l ajutăm să se regăsească sau ceva, nu e obligatoriu.