Am constat o chestie extrem de ciudată. Indiferent de ora la care mă trezesc, orice-aș face, oricât de rapid m-aș mișca, de intrat în birou tot la 9.30 intru. Și asta în ciuda faptului că în fiecare dimineață îmi propun să ajung la 9.00. Well, pur și simplu nu se poate. Multă vreme am crezut că e vina mea, dar, recent, am constatat că de fapt n-am nicio vină, am avut revelația care mi-a confirmat că timpul este relativ, ăsta fiind motivul real pentru care orice aș face este practic imposibil să ajung la 9.00 la muncă.

Uite, ca să nu ziceți că mă hazardez în afirmații, o să vorbim la modul concret și-o să vă demonstrez științific. Eu mă trezesc, zilnic, în jur de 7.30. Că cafea, că mai corectez articolul din ziua repectivă, că duș, că din nou cafea, nfine, ați prins ideea, chestii d-astea obișnuite, nimic ieșit din comun. Mă rog, ar mai exista și nopțile în care se întâmplă să plec la birou fără să dorm niciun minut, dar astea sunt așa de puține, maximum una-două pe săptămână, că parcă nu le-aș lua în calcul pentru acest exhaustiv experiment științific.

Așa, revenind, ați prins ideea, da? Sculat, cafea, corectat articol, duș, îmbrăcat, plecat, plm, tot 9.30 se face până intru pe poarta cooperativei de digital.

Dar a venit vinerea trecută, adică acea zi când, din motive independente de voința mea, m-am trezit la 6.00. Nu mă întrebati de ce, că n-aș ști să vă răspund, cel mai probabil motiv ar fi că s-au alergat pisicile până n-am mai rezistat și m-am dat jos să le iau la șuturi dojenesc. Dar dacă tot am făcut ochi așa matinal, mi-am zis că n-ar fi rău să-mi mișc superbu-mi trup spre bucătărie, pentru că mai mult ca sigur asta va avea drept consecință faptul că voi ajunge mai devreme la muncă. Mult mai devreme. Prin urmare, am sărit din pat hotărât să rup odată pentru totdeauna mitul orei 9.30.

Ca să fie experimentul cât mai concludent, n-am făcut nimic în plus față de zilele în care deschid ochii la 7.30. Tot cafea, tot corectat articol, tot duș, tot îmbrăcat. Weeell, la ce oră credeți c-am intrat în birou? Aud? Hai că vă spun tot io. La 9.25. Deci, printr-o scurtă și lejeră deducție logică ne dăm seama că, deși m-am trezit cu o oră și jumătate mai devreme, practic am câștigat doar 5 minute. Apăi dacă nici asta nu este dovada supremă că timpul este relativ, nu știu care mai e.

Gata, am dovedit atât din punct de vedere matematic, cât și fizic, că singura mea șansă să ajung la 9.00 la birou ar fi să mă trezesc la doișpe noaptea. Ceea ce, tot matematic vorbind, este practic imposibil, pentru că la ora aia n-am apucat nici să mă culc. De-acu’ aștept să mă propună ăștia la Nobel.