În metrou sunt două grupuri de copii, prichindei pe la zece ani. Vreo zece la o ușă, încă pe atâția la alta. Metroul, ca de obicei la ora asta, full, stăm toți înghesuiți ca sardelele în suc propriu.

În timpul ăsta, ăia micii vorbesc tare între ei, între cele două grupuri. În orb așa, că de văzut unii pe alții nu se văd. Nu se aud decât vocile lor gureșe și din când în când răsună râsete și strigăte.

Lumea din jur mustăcește amuzată.

Dintr-o dată, se aude TARE o voce pițigăiată de fetiță:

– A sunat Doamna și-a zis să tăceți. Toți!

Și brusc s-a făcut liniște în tot vagonul ăla, în timp ce toți oamenii mari au izbucnit în râs.

La coborâre, am trecut pe lângă Doamna. Nu m-am putut abține și i-am zis încet:

– Mare curaj aveți.

S-a uitat lung la mine, știa exact la ce mă refer. Mi-a șoptit înapoi:

– Mulțumesc!

 

education, elementary school, learning and people concept – group of school kids sitting and listening to teacher in classroom from back