Azi trebuia să vină doamna Flory de la curățenie. Și-a venit. Și eu iar am plecat de-acasă fără măcar să dau un mop pe gresia din hol. Dar ce zic eu mop, am plecat fără măcar să fac patul, fix ca animalele.

Oi fi eu leneș, dar inconștient nu sunt, din secunda în care am ieșit pe ușă am realizat grozăvia pe care-o făcusem. Cuprins de remușcări și cu groaza-n suflet, după ce m-am perpelit câteva ore, până la urmă mi-am luat inima în dinți si-am îndrăznit s-o sun. S-o simt în ce ape se scaldă.

Plin de emoție ca un liceean la a doua întâlnire, formez numărul. Răspunde, dar cam așea, cam monosilabic. Nu rezist la atacul psihologic și-mi zic că n-am altă șansă, trebuie să-mi recunosc greșeala de neiertat și să sper că-mi va fi măcar pe jumatate iertată:

– Știți, mă grăbeam dimineață și n-am mai apucat să fac patul.

Pauză lungă în partea cealaltă.

Mă ia panica! Ce-am făcut??? Sunt un animal, un inconștient, asta sunt, am supărat-o pe doamna Flory! Cu inima-n gât, mai încerc o dată timid cu vocea tremurândă:

– Doamna Flory?

Dar doamna Flory e mărinimoasă azi:

– Lasaț’, domn’ Mihai, c-am văzut eu și mai și ca dumneavoastră.

Băbăiatule așa emoții nici la examene n-am avut. Știi cum e, cu doamna de la curățenie nu te joci, c-odată își ia catrafusele și pleacă.