Mă scuzați că vă întrerup, dar tocmai am văzut la știri că în București tocmai s-a dat prima amendă pentru abandonul unui animal. Dar nu asta m-a mirat, că amenda în sine a fost de doar 1000 de lei, deși eu speram să fie mult, mult, mai mare.

Mă uitam la știre și mă întrebam cam ce suflet trebuie să ai ca să-ți poți abandona cățelul pe stradă? Cam cum trebuie sa fii construit ca să arunci un suflet la gunoi? Cam cum trebuie să arate chestia aia, pe care o ai în loc de inimă, ca să te poți uita în ochii lui, știind că te duci să-l arunci din mașină într-o intersecție?

Iar motivația fostei stăpâne este halucinantă: ”Devenise cam aglomerat în casă și în plus ne și plictisisem de el (partea asta am auzit-o la radio, în mașină, pe când mă duceam să cumpăr mâncare pentru, ironic, Suzana și Vasile). Este un cățel blând, jucăuș, am știut că nu va pune în pericol viața vreunei persoane și nu am știut că putea fi dat spre adăposturi publice”. Situație în care soluția să-l arunci pe străzi devine logică și aproape obligatorie, nu?

Ce voiam să mai spun, habar nu am cum gândiți voi, dar eu de la un om de genul ăsta mă aștept să-și poată abandona, tot fără scrupule, părinții, copiii, prietenii, și în general pe oricine sau orice îi produce vreun disconfort.

GIZĂS FUCKING CRAIST!

Singura partea bună este că Oxy a fost recuperat de pe străzi și adoptat.

Gata, ați scăpat, continuați.