Azi, în era informației la un singur click distanță, în epoca google când orice lucru, care a fost consemnat măcar o singură dată pe internet, rămâne indexat pânâ la sfârșitul www-ului, nu există tâmpenie mai mare decât să susții că publicitatea negativă e tot publicitate.

Poate nu știați, dar majoritatea brandurilor mari lucrează cu echipe de PR care au pregătite scenarii pentru eventualele situații de criză ce pot să apară out of nowhere. De ce?

Pentru că au oameni special instruiți care au înțeles că o singură chestie negativă, care se viralizează, le poate anihila toate eforturile și toată publicitatea pozitivă de până atunci. Și asta indiferent dacă este bazată pe o informație falsă sau nu, pentru că publicul nu stă să verifice, ci consumă ce i se oferă. Vreți exemple? Păi cei de la McDonalds probabil că mai au coșmaruri și acum vizavi de mizeria aia cu carnea de om în burgeri, iar angajaților de la Samsung cred că le este interzis prin contract să menționeze măcar și în treacăt produsul „de succes”, Note 7. Mai vreți și altele? Că e internetul plin.

Există un singur context în care treaba asta cu publicitatea negativă poate funcționa. Atunci când se referă la o persoană cvasi-necunoscută dispusă să facă orice pentru ca publicul să audă despre ea. Vezi cazurile celor care ajung în paginile revistelor de scandal, ale „vedetelor” și „asistentelor” de pe diverse canapele din studiouri tv și în general cazurile celor care acceptă prezența în show-uri de calitate îndoielnică sau se expun unor situații confictuale doar pentru a se vorbi despre ei.

Dar și în acestă situație lucrurile sunt mai complicate decât par. De ce? Pentru că publicul țintă caruia i te adresezi este unul needucat, fără pretenții și neinformat, nicidecum premium. Caz în care la ce-ți mai folosește că devii cunoscut peste noapte? Ideea ar fi să faci asta ca să te vinzi ulterior brandurilor, nu? Ori ce brand ar vrea să-și asocieze imaginea cu cineva care a devenit cunoscut plecând de la un scandal sau de la o situație cu conotații negative?

Atenție! Nu vorbesc despre cazul în care publicitatea negativă împarte publicul în două tabere, pro și contra. Cum ar fi cazul Oliviei Steer, de exemplu, care deși are parte de o grămadă de bad publicity, își păstrează publicul țintă care-i susține elucubrațiile, ba chiar își și mărește baza de fani. De ce? Pentru că în cazul doamnei Steer, susținătorii ei vor crede în continuare că zeama de varză, bicarbonatul și mămăliga vârtoasă vândecă orice, inclusiv cancerul.

Nu, eu vorbesc aici despre cazul bloggerului Piticu, cel care, deși a avut parte de toată atenția online-ului câteva zile la rând, deci a beneficiat de tone de publicitate negativă, pur și simplu a fost ras de pe fața internetului cât ai zice „viol”. Mno, pe el de ce nu l-au ajutat viralizarea și publicitatea negativă?

Și acum am să vă rog un singur lucru, spunteți-mi și mie câți oameni care se numesc „Iuda” sau „Adolf” cunoașteți și câți copii ați mai văzut botezați cu numele de „Dorel”?