Hai că i-am strâns pe toţi la un loc ca să nu vă mai chinuiți voi. Desigur, nu mă refer la oamenii care chiar au ceva de spus și de cele mai multe ori reușesc s-o facă într-un mod pertinent sau amuzant. Și în niciun caz la comentatorii de-aici, da?

Comentatorul profund superior care vrea să-ți demonstreze cât ești de limitat și prost. Indiferent despre ce scrii, el știe mai bine cum stau lucrurile și-o să te anunțe asta plin de scârbă. Va ignora suveran rugămințile tale de a-și muta considerațiile pe alte bloguri/walluri și o să continue să te anunțe periodic că ești un limbric nesemnificativ pe care el nu dă doi bani.

Comentatorul politically correct. Sunt cei din cauza cărora nu mai poți să te exprimi spunând simplu “grasa aia de la doi”, ci trebuie să vorbești delicat despre “persoana cu tulburări de ordin comportamental și dezechilibru de greutate de la etajul al doilea”. Sunt cei pentru care s-a inventat expresia “ce pana mea”. Sunt cei din cauza cărora cuvântul “țigan” a căpătat sens peiorativ, deși este vorba despre o etnie ca oricare alta. Indiferent de subiectul abordat, dacă le sună lor prost, îți vor trânti un comentariu din care o să rezulte clar că ești ultima scursură a societății, un individ profund imoral, lipsit de discernământ și de orice urmă de bun-simț. După care se vor repezi la sertarul cu dulciuri ca să se calmeze. “Zahărul, știți, mă liniștește”. Abia apoi o să-l șteargă pe ăla mic de căcuță la funduleț.

Comentatorul fără identitate. Se ascunde în spatele unor conturi false, dar chiar și așa are verticalitatea unei râme scăpată într-un cazan cu muci și nu va îndrăzni să măcăne decât în locuri unde știe că nu i se poate întâmpla nimic. De multe ori este și postac politic.

Comentatorul adept al teoriei conspirației pe care o extinde la orice, de la aselenizare, la banii plătiți de Soros protestatarilor din Piață. Ăsta e cel mai periculos pentru că e idiot din convingere. Are tot timpul impresia că eșecurile din propria-i viață sunt rezultatul unor profunde conspirații soroșiste, antiromânești, iar marțienii și ungurii vor să-i fure contoarul electric ca să se pișe pe el și pe familia lui. Plus că așa zice și domnu’ Gâdea. Singura șansă să scapi de eructațiile lui verbale este să-l blochezi instant și pe el și pe rudele lui, până la strănepoți și verișori de gradul opt.

Comentatorul care se pricepe la orice. De la extratereștri până la fundația unei case, absolut tot intră în aria lui de acoperire. Cu un bagaj de cunoștințe imens, format din comentarii de pe internet sau la șuetele din cârciumi, îți arată, îți explică, îți demonstrează că habar nu ai despre ce vorbești. Iar dacă ai proasta inspitație să-i spui că vorbești din experiență sau, doamne ferește, că lucrezi în domeniul respectiv, vor pufni superiori din taste:

– Haide, boss, mă-nveți tu pă mine?

Comentatorul care n-a făcut sex din neolitic. Indiferent de gen (mascul sau femelă), lipsa de sex se simte la orice apăsare de taste. Dacă e bărbat, va menționa (fără nicio legătură cu tema discuției) cât o are de mare și cum înșiră femeile precum mărgelele pe ață. Dacă este femeie, tot fără nicio legătură cu tema discuției, îți va aduce la cunoștință că ești impotent sau că ai pwla mica. Sau ambele, depinde în ce dispoziție o prinzi.

Comentatorul onanist. Este, de fapt, un subsidiar al celui de mai sus, doar că este mai relaxat în limbaj. Dezinvoltură care-i este asigurată de certitudinea că oricând are la dispoziție o labă de zile mari pentru calmare și autoliniștire. Trăiește într-o tensiune permanentă din cauza gândului ca odată și odată va orbi sau o să se trezească cu o pădure de păr în palma stângă. Sau dreaptă.

Comentatorul care-și face advertising. Are o mică afacere online (de obicei vinde sau închiriază ceva, orice). Nu citește ce scrii, nu-l interesează si nici n-are timp să facă asta pentru că zi lumină intră pe toate blogurile care au cât de cât trafic ca să lase câte un comentariu de genul: “Ce bine ai spus, tare de tot!”, însoțit de link către site-ul lui. N-ai ce să-i faci, îl lași în boii lui că se lămurește el singur cum e cu penalizarile google. Poți, cel mult, să-i sugerezi să-și schimbe nick-ul sub care comentează, din “aspiratoare și filtre de cafea” sau”rent a car”, în ceva mai uman, gen Gelu, Titi sau Dorel.

Comentatorul heităr. De multe ori este lipsit de orice urmă de viață socială, toate trăirile lui depind de ce se întâmplă pe internet. În nouă cazuri din zece nici măcar nu citește ce ai scris, intră doar ca să te înjure si apoi pleacă fericit. Dacă ai proasta inspirație să-i răspunzi la invective, se va excita mai dihai ca după un preludiu de două ore. Iar dacă mai simte că te-ai și enervat, va fi urmată de un orgasm apocaliptic. Singurele lui momente dificile sunt alea când e maică-sa acasă și nu-l lasă pe net.

Comentatorul total lipsit de umor. Pe ăsta poți să-l plesnești peste față cu o glumă, că tot ca vita la poarta nouă se uită. După ce va citi cel mai tare banc din lume, singurul lucru pe care îl va găsi de comentat va fi: “Chiar așa a spus? Hmm, n-aș fi crezut”. După care va urma recomandarea să te apuci de scris lucruri mai serioase.

Comentatorul habotnic. Atât îți trebuie, să scrii ceva nasol despre tatăl tâmplarului sau cohorta de sfinți care-l acompaniază. Te va informa oficial că o să arzi în flăcările iadului și că practic nu mai ai nicio scăpare pentru c-ai hulit. La un eventual răspuns al tău, nu va avea nicio problemă să te înjure cu real talent sau să te blesteme, că doar o face pentru o cauză bună, îi ia apărarea lui Dumnezeu. Convingerea lui secretă este că cineva acolo sus notează pe un catastif de câte ori a sarit el să apere credința adevărată și o să aibă rezervat un loc cât mai în față, lângă Sfântu’ Petru sau chiar de-a dreapta Bărbosului suprem.

Comentatorul căruia i se cuvine totul gratis și se simte trădat. Ai scris un articol publicitar în care îl mai pui să dea și click pe un link? Primele lui cuvinte vor fi întotdeauna: “asta e publicitate pe față (sau mascată, depinde cât îl duce capul), nu m-aș fi așteptat la așa ceva de la tine, te-ai mânjit și tu”. I se citește indignarea prin taste, dar n-apuci să-i răspunzi nimic că vine continuarea, lovitura de grație: “Nu credeam c-o să faci vreodată așa ceva, pe mine m-ai pierdut, nu mai intru aici!”. Iar tu te uiți lung la monitor, în timp ce lacrimile ți se împreunează sub bărbie.

Comentatorul revoluționar de tastatură. Ăsta este miezu’ oricărui protest de pe net, dă share, se revoltă din spatele monitorului, postează despre cum o sa rupă el societatea în două, uneori plânge. Pe scurt, vrea o țară ca afară. După care îl găsești la coadă la liftul pentru persoane cu dizabilități, de la metrou, deși e sănătos tun. Când vede pe stradă pe cineva care chiar are nevoie de ajutor, trece pe partea ailaltă si se preface că vorbește la telefon.

Cam ăștia mi-au trecut prin cap. Mai ziceți și voi că sigur v-ați lovit de ei.