5,217 cititori

Copiii din ziua de azi

Mdeci, să vă povestesc.

Astăzi la noi la cooperativa de digital avem în vizită doi copii de-ai colegilor. O fată de unșpe ani și-un baiat de nouă. Ma rog, vizită e un fel de-a spune, n-au avut cu cine să-i lase acasă și-au târât bieții copii la noi la birou.

Dacă te uiți de la o distanță medie la ei, par așea doi copii ca toți copiii. Se joacă și vorbesc de-ale lor, știți voi, cum vorbesc copiii. Aia mică se concentrează teribil să deseneze ceva abstract cu un marker permanent. De încordare aproape că-și atinge nasul cu limba. Exact cum ziceam, copii ca toți copiii. Până o auzi rostind grav:

– Google te urmărește tot timpul prin GPS.

Ăla micu’ rămâne o secundă deconcertat. Doar una. Replica vine instantaneu:

– Eu n-am location-ul activat.

Pam-pam.

Și asta în timp ce io am niște prieteni care cred că pământul e plat și alți prieteni care râd cu lacrimi când le explici ce înseamnă targetare.

În fine, ce voiam să zic de fapt. Am salvat onoarea generației și le-am făcut un avion de hârtie de stă mâța-n coadă. Că p-astea nu le deprinzi cu tableta-n mână.

Acum mă duc să-i învăț ce lucruri minunate poți face cu un prezervativ umplut cu apă. Dacă găsesc pe unde se urcă la noi pe clădire, încercați să evitați azi zona Sanador Victoriei.

37 de păreri la “Copiii din ziua de azi

  1. Frățică, nu strica prezervativele aiurea. Io pă vremea lu’ împușcatu’ foloseam pungi de 1 leu…mamă ce le mai săreau piesele de remi ălora din fața blocului 😎🤫

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 6

    • Frăţică, dacă foloseşte pungi de alea s-ar putea ca puştii să-i zică : nenea, nu este bine cu pungi de astea pentru că poluează.

      Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 6

    • @Shoric, d’aia nu mai pot eu de părerea lor…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 6

    • Apropos de punga ”de 1 leu”, aia știută de noi, la cursul zilei de azi e 30 de bani. Iar aia eco este… 2,50 lei.
      Scump dom’le, scump! Cât 4-5 eugenii 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 5

  2. Nu-ți poți imagina cât mă bucur când dau peste prichindei care știu cu gadget-urile și aplicațiile mai bine ca mine. 🤣

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 6

    • Aşa şi eu. E e o adevărată simfonie pentru urechile mele vocea fiică-mii când spune: ‘gata, nu mai veni, am rezolvat, merge acum!’

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 6

  3. Singuru’ lucru minunat ar fi să îi înveți că să muncești sâmbăta este sclavagism.Si ca viata este prea scurtă.Cu restu’ se descurcă ei.

    Comentariu beton! Thumb up 50 Thumb down 6

  4. Nu ți-a prezentat puștiulică la despărțire un review profesionist cu punct și virgulă, la avionul de hărtie ?
    Nenea Vasilescu, îmi pare rău, dar mai mult de 3,5 nu pot să vă dau.
    Revista Hustler din care a-ți rupt pagina, e din 2013. Puteți să-mi confirmați că s-a utilizat hărtie reciclată și dacă da, să îmi comunicați proveniența exactă a peroxid-ului de oxigen ?…….Ați văzut ?

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 6

  5. dragii de ei…..mie imi plac mai mult si copiii si tinerii din ziua de azi sper sa nu ajung niciodata o baba acra care sa zica ….pe vremea meaaa

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 8

  6. Cum ? Copiii din ziua de azi nu se mai uita pierduti la Sinbad Marinaru’ ?

    „Dokidoki wakuwaku suru keredo
    Okkana bikkuri suru keredo
    Tabi ni dekakerya Shindobatto
    Itsuka wa soitsu mo omoide sa”

    http://www.youtube.com/watch?v=hCuq7E0X2UQ

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

  7. Este absolut inexplicabil cum, copiii mici ai zilelor noastre, au nevoie de 10 minute să se încalțe, o jumătate de oră să își lege șireturile și doar de 3 minute din momentul în care au pus mâna pe telefonul tău, să îți șteargă 3 aplicații, să activeze netul și locația, să intre pe youtube cântecele, și să îți sune șeful de câteva ori.

    Chiar ieri am avut și eu un vizitator de 7 ani. Mă întreabă serios:
    – În ce an suntem?
    – 2019, răspund sigură pe mine (m-am pregătit 3 săptămâni înainte 😀).
    – Greeeșit! În 7019! Au existat 5000 de ani înainte de Hristos.
    Tac și înghit în sec. Asta e. O întrebare dacă nu știu, clar am picat testul. Îmi desfac pachetul să ronțăi ceva, ușor așa, să prind puteri. Mă gândesc să-l mituiesc.
    – Vrei juma’ de sandwich?
    Se uită la mine ciudat. Am sfeclit-o, clar. Mormăi printre dinți, numai eu știu ce, când îl aud:
    – Îmi permiteți să vă fac o recomandare? Nu mai împachetați mâncarea în folie de aluminiu, nu este sănătos.
    Băi, și-am spus să îmi iau o zi de concediu, csf, ncsf. Asta e.

    Comentariu beton! Thumb up 66 Thumb down 5

    • @Mona, 😂 😂 😂
      Câtă umilință!
      Și nu ți-a dat prin cap să-l întrebi teoria lui Einstein? Poate (poate!!) aveai șanse să te răzbuni un pic 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 5

    • Mulțumesc de susținere, oameni buni și frumoși 😀😀😀
      Am notat tot ce ați spus. Sper să mă descurc mai bine la următoarea întâlnire. Dacă nu îmi iau un telefon nou până atunci și ne împrietenim instant!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 5

  8. La Revelion, printre copiii mai mari, erau și 3 fetițe de vreo 3 anișori. Se preumblau de colo-colo în cârd, ca trei gâsculițe, când era de dansat, dansau, când era de mâncat, mâncau singure, fără ajutor, la masa copiilor. Pe una dintre ele am remarcat-o în mod deosebit, îmbrăcată cu o rochiță superbă, era cea mai îndrăzneață și stăpână pe ea, în plus, avea și o bentiță cu o fundiță roșie și stălucitoare cap, ceva de vis. Ne-am intersectat pe ringul de dans de câteva ori, i-am admirat, desigur, strălucioșenia, la un moment dat vine și-mi zice serioasă că-mi dă mie bentița să i-o țin. Dar ”doar ție, să nu ți-o ia cineva”. Un pic stresată de grozava responsabilitate, dar și profund impresionată de așa deosebită încredere, mi-o pun pe cap, mă ridic în picioare în toată măreția, mă îndrept de spate și declar cât pot eu de sigură pe mine că o voi păzi cu prețul vieții, să petreacă în continuare fără pic de grijă. Chiar și-așa, încheie ferm, cu degețelul arătător ridicat: ”Dar dacă se întâmplă ceva, vii și-mi spui”.

    Comentariu beton! Thumb up 49 Thumb down 5

    • Și? Te-a prins bine rolul de custode al coroniței ?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 3

    • :-))) Ah, cum de nu m-am gândit la asta? Tare dificil rol, dar cred că m-am născut pentru el. 😋

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

  9. La 9 si 11 ani nu pot sta singuri in casa????? Eu stateam de la 5 ani si n am dat foc la casa! Deh, generatie ’80!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 16 Thumb down 13

    • Tu sigur te duceai singura la scoala, poate si cu autobuzul, acum kinderii sunt dusi de taxi-uri, parinti sau mai rau soferi personali :).
      Sincer nu as vrea sa se transforme intr-un razboi al generatiei cu cheia la gat vs restul!

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 4

    • pai da, asta era sensul articolului: ca nu stau astia micii singuri acasa la varsta lor, cand noi, copii seriosi dom’le, stateam de la 4 ani si mai ne si gateam si faceam curat in casa/dat la animale pana veneau ai nostrii.
      Well, om fi fost noi cu doua perechi de cwaie dar astia de azi ne baga in buzunar cu tot restul.

      fwcking relevance.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 8

    • De la 11 luni am stat cate o ora minim. In clasa a 5-a deja stateam la 8 ore pe zi singur. Si nu am spart o coada de ceasca:))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 3

    • @Cristiana, daaaa, și pe cât de independenți și descurcăreți eram noi, ăștia din generația ’80 când eram mici, pe atât de dobitoci, incapabili și dependenți am devenit când am crescut, băgându-ne în prezent picioarele în viitorul nostru și al copiilor noștri cu o artă greu de egalat. Da, ne-a ajutat independența aia din copilărie până n-am mai putut!
      Să nu ne mințim: cei care distrug acum țara asta, care o fac să fie cum este, cocalarii, nesimțiții, corupții, ticăloșii, indiferenții, neimplicații, sunt fix generația aia cu regretata “cheie de gât”. Fiindcă așa am fost învățați: să ne descurcăm singuri așa cum putem, fără să ne pese de altcineva, fără să avem atenția adulților, fără să avem acces la știința și tehnologia la care aveau acces alții. Și iată rezultatul!

      Comentariu beton! Thumb up 48 Thumb down 7

    • @Ionut, gura ta adevar graieste.
      Mai punem si bagajul psihologic cu care ne-am ales, si astia suntem.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

  10. Copii au atatea surse de informatie in jurul lor si acapareaza atat de multe de nici nu imi vine sa cred.
    Am un amic care are 2 baieti. I-am facut o vizita cand ala mare avea un an si opt luni acum are undeva la vreo 5 sau 6 ani.
    Am ramas cu gura cascata cat de bine putea sa vorbeasca pustiulica si ce putea sa ii iasa pe gura: Stia alfabetul in romana si in engleza si cand a ajuns la X l-am intrebat daca stie vreun cuvant cu aceasta litera. Pana mea m-a mancat undeva, mai bine imi vedeam de paharul pe care il aveam pe masa!
    Se uita la mine cu un aer superior si imi zice ceva de genul bineinteles ca stiu xilofon!
    Ochii iesiti din orbite si gura cascata! Si ce este ala xilofon? continui eu. Este un instrument de muzica, vine prompt raspunsul de la el.
    Si cum arata vine din nou intrebarea mea? Plictisit imi zice: mi-ai spus sa iti zic cuvant care incepe cu X si ti-am zis, ti-am zis si ce este, dar daca nu stii cum arata, asta nu mai este problema mea, nu mai stau sa iti explic. Papaaaa si pleaca la joaca!
    Poftim cultura! Exemplu de rtfm mai tare ca la copilul asta nu am vazut la nimeni.
    Alta faza petrecuta cu prietena mea de atunci. Ii spunea numai domnita in sus domnita in jos de mi-a pus-o si pe aia in cap 🙂 gen ca ar trebui sa iau lectii de la un kinder despre cum ar trebui sa ma port!
    Ceapa ta de kinder!

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 5

  11. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 12 Thumb down 24

    • Boss, sper că trolezi. Altfel e trist.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

    • @E.O.,
      Așa, fii dur! Trage-l pe Vasilescu de urechi, ba chiar ai putea să anunți poliția și, eventual, Protecția copilului. Ce-i harababura asta! 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 4

    • @ E.O. pai e clar cati ani au. Scrie in articol: “O fată de unșpe ani și-un baiat de nouă” 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 13 Thumb down 8

    • @E.O. Câți ani avem ? Împreună sau separat ?
      Io mă comport infantil că îs prea mulți adulți ca tine în jurul meu. Prefer să râd decât să înjur.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  12. Băi da chiar nimeni nu a sesizat ceva foarte important ? Vasilescu&colegii de bireou au 2 pisici, Suzana&Vasile. Vin doi copii de 9 şi 11 ani în vizită şi ei desenează cu markeru şi discută cum pot scăpa de localizarea prin GPS de la Google ??? hmm …

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

    • Păi pe cine crezi tu că desenează ei cu markerul? 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • Vrei să zici că au acum două pisici cu prea multe mustăţi ?
      Io zic că au două mâţe fericite pentru că nu mai sunt copii care vor să vadă cum face ca sirena de poliţie o pisică atunci când o tragi de coadă.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • Pe de altă parte , să arunci bombe cu apă la job, e tot un fel de tras mâța de coadă. Doar că sunetul nu e de sirenă de poliție. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

  13. Copiii de azi ne vor depăși în foarte multe privințe. Din păcate, cei mai buni vor pune umărul la dezvoltarea și inventarea unor tehnologii prin țările străine, nu la noi. Aici vor rămâne câțiva și nu aș putea afirma că ar fi de condamnat nici ei, nici aceia care îi vor îndemna să plece din România. ..Deh, ubi bene ibi patria.
    Totodată, trebuie să remarc faptul că toate abilitățile pe care le dezvoltă și toate informațiile pe care le dobândesc în mod exponențial ajung să îi îndepărteze, de multe ori, de cei din jur. Familiile lor resimt această ruptură pentru că părinții recuperează greu ceea ce ei asimilează în 2 ore. De aici apar și unele probleme de comunicare și de respect.
    Eu am declarat deja că propriul meu copil m-a cam depășit în unele privințe, fapt firesc în societatea tehnologizată și puternic ancorată in știință în care trăim. Mă bucur, dar mă și cam sperie puțin. Bine că suplinesc prin sentimente. Dar deja m-a cam lăsar uneori cu gura căscată și în sensul admirativ, dar și în sensul de “Ce am fost și ce am ajuns! Îmi dă un copil lecții!”
    BRAVO LOR, COPIILOR! Vor lupta pentru ce noi nu mai putem. Trebuie să-i ajutăm, să-i susținem, să-i îndrumăm și să-i iubim din toate puterile, chiar dacă am îmbătrânit, și să nu le tăiem aripile, invidiindu-i cu nemernicie pentru că noi nu suntem în locul lor. Și să îi admirăm. Și să îi lăudăm. Sunt copiii României care îi vrea proști, inculți, cu mentalitate negativistă, sclavi. Și ei nu vor și nu se lasă.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 4

    • Si stii care este faza cea mai trista… din pacate acestor copii destepti care vor ramane in Romania li se vor da ordine de catre niste incompetenti pusi politic.
      Day 18 finished!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 6

  14. Pt Laura G ,cred ca stiti bancul/ gluma cu o fetita si un domn in avion: domnul,sa glumeasca,o intreaba daca nu vor sa discute despre….fuziunea nucleara; fetita ii raspunde: daca imi raspundeti la o intrebare: de ce vaca,oaia si calul maninca aceeasi mincare,excrementele au forme diferite….domnul nu a stiut raspunsul nici dupa ce a sunat prietenii,asa ca fetita i-a zis: daca nici despre cicat nu stiti nimic ,cum vreti sa vorbim de fizica nucleara?…

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.