Articolul ăsta este absolut senzațional, dar are o singură hibă (pe lângă cele două greșeli gramaticale din chiar primul paragraf și lipsa diacriticelor): este scris de o femeie care a avut maximum doi parteneri sexuali. Și nu asta ar fi fost mare problemă, ci că ambii au fost mârlani. Dar, pentru că eu sunt un gentleman desăvârșit, nu m-am putut îndura s-o las în necunoștință de cauză. De-aia am făcut niște precizări mai mult decât necesare pe textul domnișoarei.

Nu întreba „Cum iti place?”

Păpușă autoare scriitoare de texte, hai să-ți spun o chestie care o să-ți zguduie lumea. Cândva mi-am luat un perdaf pe cinste de la o domnișoară, căreia tocmai ii arătam colecția mea de timbre, pe motiv că de ce n-o întreb „cum îi place”. După care mi-am învățat lecția și-am început să deschid gura. Mno, ce să vezi, nu numai că nu deranja pe nimeni întrebarea, dar colecția mea de timbre părea să fie din ce în ce mai apreciată de iubitoarele de filatelie. Well, io acu’ pe cine să cred, pe tine sau pe ele?

Nu-ti baga limba in urechea ei

Absolut! Aici ai dreptate, mai ales la ultima frază: “Pana una alta, niciun om nu se simte bine cu urechile infundate si fleasca”. Pentru că, desigur, noi vom băloși munți de salivă în urechile voastre. Nu pot să nu mă întreb de ce nu extinzi treaba asta și pentru cunilingus. Că, na, nici între picioare nu cred că este deosebit de confortabil să te simți inundată și fleașcă. Oh, wait…

Nu incerca sa o penetrezi cu o semi-erectie

Auzi? Sunt perfect de acord cu tine, e de mare porc să încerce cavalerul una ca asta. Da’ îți dau un sfat moca. Pe viitor, când mai face așa ceva nesimțitul ăla, ia încearcă tu o felație cu simț de răspundere. Numa’ zic. O să ai o surpriză. Tare!

Nu apasa prea tare clitorisul

Unu. “A ști” este la infinitiv și se scrie întotdeauna cu un singur “i”. Și mă refer la asta: “Pentru a stii mai bine cum ii place femeii…”. Doi. E greu să accepți sfaturi de la cineva care nu știe bine să scrie, d-apăi să se fută. Poate așa se explică și semi-erecția de mai devreme. Știi, analfabetismul nu e din cale afară de excitant. Trei. Vezi? De-aia ziceam mai sus că ambii tăi parteneri au fost mârlani. Cine naiba mai apasă tare pe clitorisuri în ziua de azi?

Nu-ti rade parul de pe testicule

Femeie! Nu se rade nimeni cu lama pe coaie (mă rog, tu le zici “bijuterii”, dar eu o să prefer să le spun cum se numesc). Nimeni! Înțelegi? Aia e o zonă pe lângă care nu vrem să vedem niciodată nimic ascuțit ce ne-ar putea periclita integritatea “bijuteriilor” (vezi? îți fac pe plac) în cel mai mic fel. Nu știu ce bărbați ai cunoscut tu dar, dacă se rădeau cu lama, nu erau ce trebuie. Repetă după mine: cremă depilatoare, for God’s sake!

Mno, cam asta a fost. Sunt absolut fascinat de genul ăsta de articole, dar mai ales de cei/cele care le citesc și aleg să le dea share. Serios, cum se întâmplă lucrurile? Citești o porcărie din asta și cazi pe spate, în extaz: “incredibil, habar nu aveam, viața mea se va schimba din momentul ăsta”. Pe mine pur și simplu nu mă duce capul să pricep ce informații utile ai putea lua din așa “scriitură”. Nu e nici măcar material de-o labă decentă.

Ce voiam să-ntreb, voi ați găsit ceva util în textul ăsta deosebit? Dacă da, vă rog să-mi împărtășiți și mie ca să nu mor prost.

sursa foto: www.freepik.com